Simona Halep după un 2020 bântuit de coronavirus. "M-am distrat, chiar dacă m-am și plictisit în camera de hotel"

De Antena Sport
Publicat: 5.10.2020, 7:10

Simona Halep

ProfimediaImages

Simona Halep, out de la Roland Garros

„Sinceră să fiu, după 2020 rămân cu bucuria că am putut să jucăm tenis. M-am bucurat foarte mult de timpul petrecut aici, pe zgura de la Paris. M-am distrat, chiar dacă m-am și plictisit în camera de hotel. A fost minunat să am parte de câteva meciuri pe zgură, iar faptul că am câștigat Roma este cel mai frumos moment din acest an pentru mine (zâmbește).

Reclamă

Când ajung acasă vreau să mă odihnesc, să mă plimb pe străzi pentru că aici am fost foarte plictisită. Voi sta cu familia mea și mă voi bucura de tot timpul liber pe care-l voi avea, pentru că sunt foarte fericită cu modul în care am jucat anul acesta, voi sărbători pentru asta, nu voi ruina totul doar pentru un meci sau două”, a spus Halep, pentru eurosport.ro. 

Simona Halep, înfrângere şocantă la Roland Garros

Favorită unu la câştigarea trofeului, Simona a fost „executată” de poloneză, cu 1-6, 2-6. Românca a demonstrat că a învăţat să piardă. 

„Voi avea ciocolată la mine şi mă voi simţi mai bine mâine”, a transmis campioana din 2018. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s