Simona Halep a venit cu explicaţii după accidentarea de la Roma. „Probabil uzura şi-a spus cuvântul”. Mesajele care au emoţionat-o

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 14.05.2021, 19:28

Sportiva de 29 de ani este de părere că programul încărcat, din întreaga carieră, a avut un rol decisiv. Simo va avea nevoie de cel puţin trei săptămâni pentru a se recupera şi cel mai probabil va rata prezenţa la Roland Garros 2021.

Reclamă

Simona Halep a venit cu explicaţii după accidentarea de la Roma

După 10 ani în care joc săptămână de săptămână la cel mai înalt nivel, probabil şi uzura şi-a spus cuvântul. Nu pot să spun că m-am simţit obosită, chiar îmi revenisem după turneul de la Madrid… mă simţeam bine fizic şi ca tenis„, a declarat Simona Halep la revenirea în ţară.

Reclamă

Simona Halep conducea cu 6-1, 3-3 în meciul cu Angelique Kerber. Imediat după ce s-a accidentat, adversara ei a venit să o ajute şi chiar i-a oferit un scaun pentru a-şi sprijini piciorul.

Angie este o fată deosebită şi ne înţelegem foarte bine, am jucat de atâtea ori aşa că deja suntem prietene. S-a purtat foarte frumos şi îi mulţumesc pentru asta„, a transmis ocupanta locului 3 WTA.

A treia jucătoare a lumii a ţinut să le mulţumească tuturor celor care i-au transmis încurajări după accidentarea de la Roma.

Am primit foarte multe mesaje de la oameni drăguţi şi pot să le mulţumesc. Am simţit şi tristeţea lor totodată, dar sunt oameni frumoşi!„, a anunţat Simona.

Simona Halep are ruptură! Abandon în meciul cu Angelique Kerber

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă. Halep este deţinătoarea trofeului la Roma şi fusese direct acceptată în această fază a competiţiei.

La 6-1, 3-3, în momentul în care Kerber avea 30-0, pe serviciul ei, Halep a acuzat o accidentare la gamba stângă după ce a returnat o minge şi a cerut imediat intervenţia fizioterapeutului. Cu dureri mari şi cu lacrimi în ochi, sportiva din Constanţa a ajuns cu greu la bancă şi a luat decizia de a se retrage. Simona Halep a părăsit terenul şchiopătând, ajutată de două persoane.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga, în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

20:52

România va organiza în 2025 Campionatul Mondial de înot pentru juniori! Anunţul Federaţiei Române de Nataţie

20:45

Farul Constanţa – FCSB 0-0. Gică Hagi, duel cu campioana en-titre. Denis Alibec, ocazie uriaşă după numai două minute!

20:45

LIVE VIDEOPanetolikos – PAOK 0-1. Răzvan Lucescu vrea să înceapă returul cu o victorie. Lamia – AEK a fost 0-1

20:40

Norvegia a câştigat, pentru a 10-a oară, Campionatul European! Victorie de senzaţie în finala cu Danemarca

20:30

Manchester City – Manchester United 1-2. Ianis Hagi a pierdut la lovituri de departajare Cupa Ligii Scoţiei. Dennis Man, învins în Parma – Verona

20:28

Gestul uluitor făcut de Ianis Hagi, după ce l-a învins din penalty pe Schmeichel în Celtic – Rangers. „Prinţul” a pierdut Cupa Scoţiei

1 FotoMax Verstappen s-a dus direct la Oscar Piastri după cursa de la Abu Dhabi, în care campionul mondial l-a acroşat pe australian. Dezvăluirea pilotului McLarens 2 Jucătoarele din topul mondial care s-au opus ca Simona Halep să îşi primească înapoi clasamentuls 3 Veste uriaşă la Dinamo! Zeljko Kopic, la un pas să semneze un nou contract! Până când îi va antrena pe „câini”s 4 Ilie Dumitrescu a numit cel mai mare jucător român din toate timpurile: „Putea câştiga Balonul de Aur. Se distra la orice echipă din lume”s 5 FotoCe studii are Kelly Piquet, iubita lui Max Verstappen. Influenceriţa este cu 9 ani mai mare decât cvadruplul campion mondials 6 Gigi Becali a anunţat primul jucător care semnează cu FCSB în iarnă: „E greu cu mine”s

Zodii care au o inimă caldă. Nativii care iubesc cu sinceritate

Zodii care preferă să trăiască singure. Nativii care se simt bine pe cont propriu

Citește și