Site-ul oficial WTA i-a dedicat un material special Soranei Cîrstea, după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka!
De Cosmin Olteanu
Publicat: 30.03.2023, 10:52
Actualizat: 30.03.2023, 14:20
Site-ul oficial WTA i-a dedicat un material special Soranei Cîrstea, după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka, în sferturile de finală de la WTA Miami! În semifinale, Sorana o va înfrunta pe câștigătoarea dintre Ekaterina Alexandrova și Petra Kvitova.
„Spuneți-i «Hello» Soranei Cîrstea. Fără a fi cap de serie, aceasta a arătat întregii lumi cât de periculoasă poate fi când totul se așază cum trebuie pentru ea”, începe articolul dedicat Soranei Cîrstea.
Site-ul oficial WTA i-a dedicat un material special Soranei Cîrstea, după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka
Jurnaliștii site-ului oficial WTA au alcătuit un amplu material dedicat Soranei Cîrstea, în care au scos în evidență viața și pasiunile sportivei românce.
„În semifinale la Miami erau deja două nume mari din circuit, Jessica Pegula și Elena Rybakina, poziționate pe 3, respectiv 7 în ierarhia mondială. Lor li se poate adăuga Petra Kvitova, de două ori câștigătoare de Wimbledon. Dar mai este și numărul 74 WTA, cea mai neașteptată prezență în careul de ași, Sorana Cîrstea.
Ce putem spune despre sportiva din România care va împlini 33 de ani în prima săptămână din aprilie e că a început tenisul la 4 ani. La 14 ani, a concurat în primul său eveniment sub egida ITF, la București, la câteva luni distanță de nașterea lui Cori Gauff.
Este o admiratoare a lui Steffi Graf și probabil că nu e o coincidență faptul că forehandul e și lovitura ei preferată. Filmele, shoppingul, cititul și cuvintele încrucișate sunt hobbyurile româncei, care are ca orașe favorite Londra și NewYork.
Cîrstea a făcut câteva lucruri cu adevărat speciale în Florida, în drumul spre semifinale. Deja ea a stabilit câteva borne importante la turneul din SUA:
- Cîrstea a învins-o în minimum de seturi pe Sabalenka, administrându-i bielorusei abia a 3-a înfrângere a sezonului. Aryna (numărul 2 mondial) este cel mai bine clasată jucătoare învinsă de Sorana în cariera sa;
- Cu victoriile împotriva Carolinei Garcia și Arynei Sabalenka, Cîrstea a învins pentru prima oară în carieră două jucătoare clasate în TOP 5 WTA la același turneu;
- Cîrstea e în al doilea penultim act de turneu WTA 1000 în carieră. Reușește asta la 10 ani distanță de la parcursul excelent de la Rogers Cup 2013. În istorie, doar Pavlyuchenkova are o «prăpastie» mai mare între două semifinale de WTA 1000 (11 ani, între Cincinnati 2010 și Madrid 2021)”, se arată în materialul dedicat Soranei Cîrstea.
Ce a spus Sorana Cîrstea după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka
„Am așteptat de ceva timp aceste rezultate care au început să apară. Sunt foarte pregătită, probabil că joc cel mai bun tenis al vieții mele. Sunt bine și pe plan personal. Iubesc ce fac și cât timp mă voi distra și voi avea rezultate, voi fi aici.
Sunt mulțumită pentru că am muncit foarte mult din octombrie, de când am început să lucrez cu Thomas (n.r. Johansson). A fost multă muncă, pe teren și în afara lui. Au fost primele turnee în care rezultatele nu apăreau. Începi să ai dubii, dar acum sunt liniștită pentru că tot ce muncim merge și mi-am găsit jocul și sunt foarte fericită.
Întotdeauna am avut un joc bun, am fost o jucătoare agresivă. Eram tot timpul eram o jucătoare periculoasă, dar nu eram constantă. Împotriva jucătoarelor de top, nu ai voie să fii așa. Trebuie să fii de la început, la sfârșit foarte solidă, foarte agresivă și concentrată. Nu ai voie să fii distrasă nici măcar pentru un game, pentru că asta te poate costa meciul.
Mi-am găsit liniștea mentală, rezultatele îmi dau încredere. Sunt mai tăcută pe teren, dar în același timp lupt cât pot de tare. Thomas este foarte bun în a citi meciurile. Încearcă să mă învețe lucruri despre tenis, să-mi văd poziția pe teren, să văd poziția adversarei pe teren, să am o selecție mai bună a loviturilor, în acest joc dur să vin cu un slice sau cu o minge mai înaltă și să variez.
El mă învață să fiu o jucătoare completă. Cum am spus, eram o jucătoare periculoasă și înainte, dar aveam doar planul A. Acum, simt că pot avea un plan B bun, în cazul în care planul A nu e acolo în acea zi. Sunt multe îmbunătățiri și sunt foarte fericită de cum merg lucrurile”, a spus Sorana, pentru Tennis Channel.
- Site-ul oficial WTA i-a dedicat un material special Soranei Cîrstea, după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka
- 32 de ani are Sorana Cîrstea
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY