Simona Halep – Danielle Collins 6-7(1), 3-6 | Jucătoarea noastră, eliminată de la Roma în turul al doilea

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 12.05.2022, 0:20

Simona Halep a pierdut în turul al doilea la Roma

Simona Halep a revenit în top 20 WTA

Simona Halep a pierdut în turul al doilea la Roma / Getty Images

Simona Halep – Danielle Collins 6-7(1), 3-6. Sportiva noastră a fost eliminată de la turneul de la Roma, în turul al doilea. Simo a avut parte de un meci extrem de dificil contra sportivei din SUA.

Reclamă

Cele două jucătoare au făcut un prim set echilibrat, cu câte 3 break-uri reușite de fiecare parte. Setul s-a decis la tie-break, unde Collins a fost mai proaspătă și a reușit să se impună cu un categoric 7-1.

Reclamă

Simona Halep – Danielle Collins 6-7(1), 3-6 | Simo, eliminată de la Roma

Collins a început furtunos setul al doilea și a câștigat 4 game-uri la rând. Simona n-a renunțat la luptă, a făcut break-ul și a încercat o revenire spectaculoasă. În cele din urmă, Collins a reușit break-ul la scorul de 5-3 și a obținut calificarea în optimi. În turul următor, Collins va da piept cu Amanda Anisimova (32 WTA).

În primul set, Halep a trecut peste o accidentare care la prima vedere părea extrem de gravă. La scorul de 4-4 și 15-0 în favoarea americancei, Halep a căzut la pământ după ce și-a sucit glezna.

Din fericire, Simo s-a ridicat și a mers pe propriile picioare până la bancă. Simona a stat puțin la margine, apoi a revenit în teren, fără să dea semne de durere.

Simona Halep – Danielle Collins 6-7(1), 3-6 LIVE TEXT

Update 0.09: FINAL. Simona Halep – Danielle Collins 6-7(1), 3-6 | Jucătoarea noastră, eliminată de la Roma în turul al doilea

Update 0.05: SI-MO-NA! Jucătoarea noastră reușește break-ul și ridică publicul în picioare. Suporterii români prezenți în arenă au început să-i scandeze numele.

Update 0.01: Simona Halep nu renunță! Românca își face serviciul și rămâne în meci.

Update 23.58: Danielle Collins și-a făcut serviciul și s-a apropiat la un singur game de calificarea în optimi.

Update 23.48: Simona Halep câștigă game-ul pe propriul serviciu și speră în continuare la o revenire spectaculoasă.

Update 23.45: Simona s-a prăbușit în setul al doilea! Americanca și-a făcut serviciul și se apropie de calificarea în optimi.

Update 23.40: Collins face al doilea break consecutiv.

Update 23.36: Sportiva din SUA își face serviciul.

Update 23.32: Danielle Collins câștigă primul game din setul al doilea.

Update 23.28: Simona pierde categoric la tie-break primul set. Situația se complică pentru jucătoarea noastră.

Update 23.21: Sportiva noastră pierde la 0 game-ul. Tie-break în primul set!

Update 23.18: Simona Halep a făcut break-ul și va servi pentru set!

Update 23.05: Simona luptă extraordinar și rămâne în set!

Update 23.01: Collins își face serviciul și se apropie la un singur game de adjudecarea primului set.

Update 22.52: Simona Halep nu numai că revine pe teren, dar joacă excelent și câștigă game-ul!

Update 22.50: Simona a călcat extrem de rău și și-a sucit glezna dreaptă. Jucătoarea româncă s-a dus la margine, apoi a revenit pe teren. Se pare că Simo va continua partida.

Update 22.47:  Jucătoarea noastră a făcut rebreak-ul!

Update 22.42: Simona a avut 40-0 pe propriul serviciu, dar americanca nu a cedat și a reușit o revenire miraculoasă. Game pentru Collins!

Update 22.34: Danielle Collins revine de la 15-40 și câștigă game-ul.

Update 22.29: Halep își face serviciul, iar scorul este 2-2!

Update 22.24: Simona face rebreak-ul și intră în meci!

Update 22.13: Americanca începe mai bine meciul și face break-ul.

Update 22.10: Collins câștigă primul game al meciului.

Update 22.06: A început meciul, cu Danielle Collins la serviciu.

Update 22.00: Cele două jucătoare au ieșit la încălzire.

Collins debutează la Roma 2022 direct în turul 2. Ea nu a depăşit niciodată această rundă, în care a mai ajuns în 2018 şi 2019. Simona Halep şi Danielle Collins s-au întâlnit de două ori în carieră şi şi-au împărţit victoriile. Halep s-a impus la US Open, în 2014, în primul tur, 6-7, 6-1, 6-2. Americanca de 29 de ani şi-a luat revanşa la Montreal, anul trecut, unde a învins-o pe Simona, cu 2-6, 6-4, 6-4.

Viitoarea adversară a Simonei a avut un început de an spectaculos. A ajuns până în finala de la Australian Open, acolo unde a fost învinsă de Ashleigh Barty. Pe traseu, ea le-a eliminat pe Mertens, Cornet sau Swiatek.

Turneul de la Roma este unul din favoritele Simonei Halep. Ea s-a impus la Foro Italico, în 2020, după o finală împotriva Karolinei Pliskova. Ea a mai disputat alte două finale, în 2017 și 2018, ambele pierdute în fața Elinei Svitolina.

Halep, explicaţii după victoria din primul tur: „A fost un pic stresant!”

Simona Halep, locul 21 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 34 WTA, în primul tur al turneului de la Roma. La final, a explicat de ce a avut emoţii.

A fost un pic stresant, pentru că am pierdut cu ea ultimul meci. A fost puțin mai bine, sunt bucuroasă că am câștigat și îl aștept pe următorul.

Ea nu se lasă niciodată, luptă pentru fiecare punct, nu a fost ușor, dar mă bucur că am închis la 6-4 ambele seturi. Avem o relație foarte bună, e o fată extraordinară și ne antrenăm împreună de fiecare dată când avem ocazia„, a declarat Simona Halep pentru digisport.ro.

Fostul antrenor al Serenei Williams are doar cuvinte de laudă pentru campioana noastră, pe care o admira încă din perioada în care „Simo” avea dueluri de foc cu legendara jucătoare din America.

Ca de obicei, când este o colaborare nouă, vrei să vezi cum decurge, dacă există o încredere reciprocă, dacă este de succes. Este bine să ne oferim puțin timp. Dar până acum totul este excelent, din punctul meu de vedere. Sunt foarte fericit alături de Simona, o admir foarte mult, este incredibilă. Ce a realizat până acum este special, a fost lider mondial, a câștigat două turnee de Grand Slam. Simt că este extrem de motivată să revină la cel mai înalt nivel, apoi să realizeze lucruri mai bune decât în trecut, dacă este posibil.

Patrick Mouratoglou, cucerit de cea mai bună jucătoare din România

Pentru mine, ca antrenor, este un vis să lucrez împreună cu o jucătoare care are acest istoric în circuit și această motivație. Probabil că aveam mai multe opțiuni, dar nu mai eram pe “piață” de zece ani, pentru că am lucrat cu Serena Williams. M-am gândit, am luat legătura cu Simona și m-am gândit “Mi-aș dori să lucrez mai mult cu altă jucătoare decât cu ea?”. Răspunsul a fost că n-am găsit nicio altă jucătoare.

Ulterior, n-a mai fost nicio discuție, pentru că nu voiam să mai fiu antrenor liber și nu am crezut că voi găsi o altă jucătoare încântătoare precum Simona. Când era o adversară, am admirat-o foarte mult pe Simona. Era foarte greu de învins, datorită deplasării ei pe teren și datorită constanței în joc.

Când Serena a jucat împotriva ei, știam că dacă nivelul de concentrare al Serenei scade foarte puțin, va avea imediat probleme. Simona a știut să-și utilizeze calitățile la maximum, nu mulți jucători pot reuși asta. Asta spune multe despre mentalitatea ei și despre conduita ei profesională”, a declarat Patrick Mouratoglou pentru sursa citată anterior.

Meciul Simona Halep – Danielle Collins va fi LIVE TEXT pe as.ro, de la ora 20.00.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
3
mai
22:26
Marius Ștefănescu, anunțul momentului despre transferul la FCSB. Ce a spus despre declarațiile lui Laszlo Dioszegi
3
mai
22:16
VIDEOProgramul complet al F1 Academy™ de la Miami! Abbi Pulling, pe primul loc în a doua sesiune de antrenamente, live în AntenaPLAY
3
mai
21:59
Farul – Sepsi 1-4! Umilință uriașă pentru echipa lui Gică Hagi! Safranko a făcut spectacol la Ovidiu
3
mai
21:29
România – Japonia LIVE VIDEO în AntenaPLAY (13:30). Ultimul meci de la Campionatul Mondial de hochei pentru tricolori
3
mai
21:27
OFICIAL! Edi Iordănescu poate convoca 26 de jucători pentru EURO 2024. Decizia luată de UEFA
3
mai
21:08
Scandări xenofobe și decizii controversate la Farul – Sepsi! Fanii au „luat foc” după hattrick-ul lui Safranko
3
mai
21:01
FotoMihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
3
mai
20:52
FotoCum a fost surprins Gică Hagi după ce Pavol Safranko a marcat un hattrick în prima repriză din Farul – Sepsi
3
mai
20:28
„Îi vei lua locul lui Daniel Niculae la Rapid?” Dani Coman a dat cărțile pe față! Răspunsul a uimit pe toată lumea
3
mai
20:12
VideoOlaru a primit cel mai emoţionant mesaj de la mama sa: „Am o latură mai sensibilă!” Anunţ uriaş: „Vreau titlul şi anul viitor”
Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și