România – Bosnia, ultima partidă din această ediţie de Liga Naţiunilor, s-a încheiat cu victoria clară a „tricolorilor”, scor 4-1. George Puşcaş, cu o „dublă”, Dennis Man şi Andrei Raţiu au marcat pentru naţionala lui Edi Iordănescu.
Confruntarea din Giuleşti a început cu incidente în tribune. Meciul a fost oprit preţ de câteva secunde, după ce suporterii s-au luat la bătaie cu jandarmii.
România şi-a creat mai multe ocazii şi a dechis scorul în minutul 38, prin Dennis Man. Fotbalistul lui Parma a înscris cu un șut cu stângul din interiorul careului, din pasa lui Bancu. Iniţial, reuşita a fost anulată, dar golul s-a validat după intervenţia VAR.
„Tricolorii” au continuat să atace, iar al doilea gol a venit în minutul 73, prin George Puşcaş. Tot Bancu a pasat decisiv.
Edin Dzeko a redus din diferenţă după doar 4 minute, dar naţionala lui Edi Iordănescu a punctat pentru a treia oară în Giuleşti. Andrei Raţiu, din pasa aceluiaşi Bancu, şi-a trecut numele pe lista marcatorilor.
George Puşcaş a închis tabela, în minutul 86, după ce a reuşit o „dublă” de senzaţie.
Chiar dacă România a câştigat clar, echipa naţională a încheiat pe ultimul loc grupa din Nations League şi a retrogradat în Liga C. Două victorii, o remiză şi trei înfrângeri au înregistrat „tricolorii” în 6 meciuri.
România – Bosnia 4-1
Min. 90+2: Fluier final! România – Bosnia s-a încheiat 4-1.
Min. 86: GOOOL România! George Puşcaş a reuşita „dubla”.
Min. 80: GOOOOL România! Andrei Raţiu a marcat din pasa lui Nicuşor Bancu, Căpitanul Universităţii Craiova a oferit a treia pasă decisivă.
Min. 77: Gol Bosnia! Edin Dzeko a redus din diferenţă.
Min. 73: GOOOL România! George Puşcaş a dus scorul la 2-0 şi a ajuns la cota 9 pentru echipa naţională.
Min. 59: Ocazie Bosnia! Sinacanin a trimis cu capul pe lângă poartă.
Update 23.00: Muntenegru – Finlanda 0-2. Nordicii au marcat două goluri în 6 minute, iar, la acest scor, „tricolorii” sunt retrogradaţi în Liga C din Liga Naţiunilor.
Min. 46: A început repriza secundă!
Min. 45: Pauză în Giuleşti!
Min. 41: Ocazie uriaşă Denis Alibec! Atacantul a rămas singur cu portarul, însă nu a reuşit să majoreze avantajul „tricolorilor”.
Min. 39: GOOOL Denis Man! Reuşita fotbalistului de la Parma a fost validată după verificarea VAR.
Min. 38: Dennis Man a marcat, însă reuşita a fost anulată.
Min. 20: Ocazie România! Şutul lui Nicolae Stanciu a fost blocat!
Min. 17: Ocazie Bosnia! Kovacevic a trimis periculos cu capul peste poarta lui Radu.
Min. 10: Alibec a preluat un balon în careul advers, însă a fost doborât pe gazon.
Min. 1: Meciul s-a oprit încă din primul minut din cauza unor incidente în tribună. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor într-un sector al peluzei. Suporterii protestează împotriva Federaţiei Române de Fotbal!
Update 21.45: A început meciul!
Update 20.23: Avem echipele de start pentru România – Bosnia!
ROMÂNIA: 1. Radu – 2. Rațiu, 17. Rus, 15. Burcă, 11. Bancu – 10. Stanciu-cpt., 18. Marin, 22. Olaru – 20. Man, 7. Alibec, 13. Sorescu. Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 3. Camora, 4. Manea, 5. Nedelcearu, 6. Băluță, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 14. Boloca, 19. Tănase, 21. Coman, 23. Cordea
BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA: 1. Vasilj – 3. Šerbečić, 18. Kovačević, 16. Miličević, 2. Ćivić – 19. Šarić, 13. Cimirot, 10. Gojak – 21. Dedić, 9. Prevljak-cpt., 23. Demirović. Selecționer: Ivaylo Petev
Rezerve: 12. Šehić, 22. Pirić – 4. Sušić, 5. Kolašinac, 6. Saničanin, 7. Bešić, 8. Danilović, 11. Džeko, 14. Prcić, 15. Duljević, 17. Kodro-Maksumić, 20. Hotić
Update 15:26: Edi Iordănescu a ales lotul de 23 de jucători pentru România – Bosnia. Detalii AICI
Update 14:49: Tricolorii vor juca în echipament galben. Detalii AICI
Update 13:46: De ce îl susţine necondiţionat FRF pe Edi Iordănescu. Detalii AICI
Update 12:29: Gigi Becali i-a făcut echipa lui Edi Iordănescu. Detalii AICI
Update 12:05: Dumitru Dragomir, atac la „tricolori”. Detalii AICI
Update 11:01: Ciprian Marica exclude varianta demiterii lui Edi Iordănescu. Detalii AICI
Update 10:11: Dorinel Munteanu a găsit soluţia pentru echipa naţională. Detalii AICI
Update 8:40: Ionuţ Lupescu a anuţat care e marea problemă a României lui Edi Iordănescu. Detalii AICI
Update 8:27: Marius Croitoru îi ia apărarea lui Edi Iordănesci. Detalii AICI
România vine după o remiză cu Finlanda, în deplasare. „Tricolorii” s-au văzut conduşi pe terenul nordicilor încă din minutul 12, însă au reuşit să egaleze prin Florin Tănase, în minutul 52.
De cealaltă parte, Bosnia este liderul grupei, având 11 după cinci partide. În ultima partidă, selecţionata lui Ivailov Petev a învins Muntenegru cu 1-0.
În partida tur, desfăşurată la Zenica, „tricolorii” au pierdut la limită, scor 0-1, după golul marcat de Smail Prevljak.
Selecţionata lui Edi Iordănescu poate evita clasarea pe ultimul loc, şi implicit retrogradarea, dacă va reuşi să se impună cu Bosnia, iar Muntenegru o încurcă pe Finlanda în ultima partidă.
Echipele probabile:
România: I. Radu – Raţiu, Ad. Rus, Burcă, Bancu – R. Marin, Olaru, Stanciu – Man, Alibec, Sorescu
Rezerve: H. Moldovan, Târnovanu, Manea, Camora, T. Băluță, Boloca, Tănase, Cicâldău, Cordea, Fl. Coman, G. Pușcaș
Absent: M. Marin (suspendat)
Selecționer: Edi Iordănescu
Bosnia: Sehic – Susic, Hadzikadunic, Sanicanin, Kolasinac – Cimirot, Bseic – Stevanovic, Hadziahmetovic, Demirovic – Dzeko
Rezerve: Piric, Vasilj, Dedic, Milicevic, Serbecic, Gojak, Duljevic, Danilovic, Hotic, Prevljak, K. Kodro Absent: Pjanic
Selecționer: Ivailov Petev
Sold – out la România – Bosnia! Fanii iau cu asalt arena din Giuleşti
Este sold-out la România – Bosnia, ultima partidă a „tricolorilor” din actuala ediţie de Liga Naţiunilor. Fanii au epuizat toate biletele puse la vânzare, anunţă frf.ro. Meciul de pe arena din Giuleşti va fi luni, de la 21.45, în format live text, pe AS.ro.
În ciuda rezultatelor dezamăgitoare din această ediţie de Liga Naţiunilor, naţionala României continuă să atragă oameni pe stadion. Arena din Giuleşti va fi plină la meciul cu Bosnia, ce se va desfăşura luni seara, de la 21:45.
Stadionul de casă al Rapidului are o capacitate de 14.000 de locuri, iar aproximativ 12.000 de bilete au fost vândute, cu mai bine de 24 de ore până la startul meciului.
Preţul biletelor a fost unul accesibil, la ultimul meci din această ediţie de Liga Naţiunilor al „tricolorilor”. Cel mai ieftin a costat 25 de lei, la peluză, iar pentru un loc în tribune, fanii au plătit 60 de lei.
„Tricolorii” lui Edi Iordănescu se vor bucura de condiţii excelente, după ce gazonul de pe arena din Giuleşti a fost înlocuit. Mare parte a terenului a fost afectată de o ciupercă, iar imediat după ultimul meci al Rapidului, cu Mioveni, s-au început reparaţiile.
Echipa naţională revine pe arena unde Edi Iordănescu a obţinut prima victorie în calitate de selecţioner. Primul şi singurul succes a fost în partida cu Finlanda, din tur, scor 1-0. Golul victoriei a fost marcat de jucătorul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu.
- România – Bosnia 4-1
- Victorie amară pentru naţionala lui Edi Iordănescu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Florin Prunea a dezvăluit care va fi partida naţionalei care se va juca fără spectatori, după decizia UEFA: „Acela este meciul”
- „E cel mai bun număr 9” Care este atacantul român care trebuie să fie titular la naţională în opinia lui Florin Bratu şi a lui Marius Niculae!
- Denis Alibec a rupt tăcerea despre conflictul cu Amir Rrahmani: „Ei de asta au venit”