S-a aflat care au fost concluziile trase de antrenorul lui Bari, după ce Malcom Edjouma a debutat la noua sa echipă. Michele Mignani a avut doar cuvinte de laudă la adresa fostului jucător de la FCSB, comparându-l pe acesta cu Cerezo, un fost internațional brazilian.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Malcom Edjouma a prins primele sale minute la Bari, în duelul cu Palermo. Meciul s-a văzut exclusiv în AntenaPLAY, cât și în format live video, pe AS.ro.

Concluziile trase de antrenorul lui Bari, după ce Malcom Edjouma a debutat la noua echipă

Malcom Edjouma a fost prezentat la Bari în această săptămână, și în ciuda faptului că nu s-a antrenat prea mult alături de noua sa echipă, a fost trimis în teren încă din primul meci al sezonului.

Michele Mignani, antrenorul lui Bari, a subliniat faptul că Edjouma nu s-a antrenat îndeajuns după transferul în Serie B, însă chiar și așa, a avut o prestația solidă în cele 14 minute bifate pe teren.

De asemenea, Mignani l-a comparat pe Edjouma cu Toninho Cerezon, un fost internațional brazilian cu 57 de meciuri în naționala sud-americană.

„Voi face o glumă. Îmi amintește de Cerezo prin mișcările lui. A făcut un singur antrenament, am avut nevoie de efort și s-a sacrificat. Un început excelent”, a declarat Michele Mignani.

FCSB a încasat suma de 150.000 de euro pentru împrumutul lui Malcom Edjouma. În contractul de împrumut este inclusă o clauză prin care Bari trebuie să îi mai achite lui FCSB 650.000 de euro dacă echipa va promova în Serie A sau dacă Edjouma va juca în 70% din partidele din campionat.

Vezi mai jos video cu momentul în care Malcom Edjouma a debutat la Bari!

Malcom Edjouma a debutat la Bari, exclusiv în AntenaPLAY

Malcom Edjouma a debutat la Bari, în duelul cu Palermo, duel care s-a văzut exclusiv în AntenaPLAY. Fostul mijlocaş al celor de la FCSB a bifate primele minute la noua sa echipă, în duelul din prima etapă de Serie B.

Malcom Edjouma a început ca rezervă duelul cu Palermo, din runda inaugurală de Serie B. Mijlocaşul a fost trimis în teren pe final de joc, mai exact în minutul 84. Fostul jucător al celor de la FCSB l-a înlocuit pe Aurelien Scheidler.

După cele 14 minute bifate pentru noua sa echipă, Bari, Malcom Edjouma a primit nota 6,5, conform sofascore.ro.

Edjouma a fost activ în apărarea celor de la Bari, echipă care a rezistat eroic în duelul cu Palermo. Bari a evoluat în dublă inferioritate numerică, după ce Maita a văzut cartonaş roşu în minutul 50, iar Di Cesare a fost eliminat în minutul 67.