Raul Florucz, interviu în limba română după ce a ales Austria în faţa naţionalei lui Mircea Lucescu. “Să ne vedem la Mondial”

Dan Roșu Publicat: 13 octombrie 2025, 8:30

Comentarii
Raul Florucz, interviu în limba română după ce a ales Austria în faţa naţionalei lui Mircea Lucescu. Să ne vedem la Mondial

Raul Florucz - Profimedia Images

Raul Florucz (24 de ani) s-a aflat în discuţii cu Federaţia Română de Fotbal pentru a reprezenta România, dar a ales Austria, locul unde s-a născut. Asta chiar dacă părinţii săi sunt români.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După eşecul de pe Arena Naţională (0-1), jucătorul de la Union SG, care a ajuns la 3 selecţii la naţionala Austriei, a vorbit despre meci, dar şi despre decizia de a nu reprezenta România.

Raul Florucz, interviu în limba română, după România – Austria 1-0

“Mă așteptam să fie un meci foarte greu, România are o echipă foarte bună și cred că rezultatul real ar fi 0-0, dar am primit acel gol în ultimul minut.

Nu sunt absolut deloc bucuros că am pierdut meciul, dar am tot respectul pentru România. Părinții mei sunt din România, deci tot respectul. Le doresc numai succes și sper să ne vedem la Mondial!

Sigur că a fost un meci special, o experiență foarte frumoasă. Nu a fost așa greu de luat [decizia], pentru că nici nu am cetățenia română, deci nici n-aș fi putut să joc pentru România”, a spus Florucz, citat de primasport.ro.

Reclamă
Reclamă

Rezumatul meciului România – Austria 1-0

România – Austria 1-0

Reprezentativa României a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, scor 1-0, selecţionata Austriei, într-un meci din grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială, în care a marcat în minutul 90+5. Tricolorii, care ocupă locul trei în grupă, cu 10 puncte, rămân cu şanse pentru CM.

România nu a fost deloc timidă în startul meciului cu Austria şi, în minutul 7, Man a pătruns pe dreapta, a pasat pentru Mihăilă, care şi-a ridicat mingea şi a reluat spectaculos, însă puţin pe lângă poartă. Ianis Hagi a pasat pentru Raţiu, în minutul 15, şi fundaşul lui Rayo a trimis puţin pe lângă bara din dreapta lui Schlager. Meciul este echilibrat şi austriecii nu arată că ar putea deface echipa lui Lucescu. În minutul 42 Alaba l-a blocat pe Bârligea, iar din cornerul care a urmat mingea l-a lovit pe Schmid în mână. Tricolorii au cerut penalti, însă arbitrul Massa nu a acordat nimic.

După pauză, Ionuţ Radu a scosde la vinclu şutul lui Sabitzer, în minutul 49.

Reclamă

Mihăilă a şutat de la 25 de metri şi a lovit bara, în minutul 60. După opt minute, Grillitsch a greşit în faţa lui Raţiu, acesta a pătruns şi a şutat, dar portarul Schlager a respins în corner la prima noastră minge pe poartă.

Însă a venit ultima fază a meciului, în minutul 90+5, cu Dennis Man insistând pe dreapta, mingea a ajuns la Ianis Hagi şi căpitanul a centrat perfect pentru Virgil Ghiţă, care a înscris cu o lovitură de cap aducând o victorie uriaşă pentru naţionala lui Lucescu.

România – Austria s-a terminat 1-0. Tricolorii au revenit pe locul al treilea în grupa H, cu 10 puncte, Austria conduce, cu 15 puncte, iar Bosnia e a doua, cu 13 puncte.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în Premier League, în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:30

VIDEOAFS – Sporting 1-1. Campioana en-titre se încurcă pe terenul “lanternei roșii” din Liga Portugal

0:01

Lovitură cruntă pentru Rapid! Un titular s-a accidentat și a ieșit pe brațele medicilor în derby-ul cu Dinamo

23:50 26 apr.

“Am fost aproape morţi” Reacţia lui Zeljko Kopic după Dinamo – Rapid 3-1! Ce a spus despre Cătălin Cîrjan

23:38 26 apr.

„O umilință, o rușine! Parcă am uitat fotbalul!” Gâlcă a răbufnit după înfrângerea cu Dinamo

23:36 26 apr.

Scandal la Dinamo – Rapid. Doi fani ai alb-roșiilor, implicați într-un conflict la toalete

23:22 26 apr.

Cătălin Cîrjan, mesaj de suflet pentru fanii lui Dinamo după ce a marcat contra fostei sale echipe, Rapid!

1 Scandal între Alex Chipciu şi un fost angajat de la CFR Cluj: “Ai uitat când v-am împărțit prima mea de 3.000 de euro?” 2 Acuzaţii grave după CFR Cluj – U Cluj 1-0: “Cred că din cască i-au spus! Cum se poate aşa ceva?” 3 Întâlnire de gradul III pentru viitorul FCSB-ului! Becali vrea să-l convingă luni pe noul antrenor 4 Fanii Rapidului au vrut să îşi taxeze favoriţii, dar au “comis-o” cu o gravă greşeală gramaticală! Mesajul afişat 5 FotoAfacerea în care şi-a pierdut toţi banii un fost milionar român celebru! A ajuns şi să divorţeze din cauza asta 6 Lovitura momentului în fotbalul românesc! 10 milioane de euro pentru CFR Cluj
Citește și