Închide meniul

“De fiecare dată aceleaşi scuze” Cosmin Olăroiu, luat la rost după ratarea Mondialului! Replica românului

Bogdan Stănescu Publicat: 19 noiembrie 2025, 8:54

Comentarii
De fiecare dată aceleaşi scuze Cosmin Olăroiu, luat la rost după ratarea Mondialului! Replica românului

Cosmin Olăroiu / Profimedia Images

Un jurnalist arab i-a transmis pe un ton vehement lui Cosmin Olăroiu că întreaga ţară a Emiratelor Arabe Unite trebuie să primească explicaţii după ratarea Mondialului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Emiratele Arabe Unite au pierdut cu Irak cu 2-1, golul victoriei irakienilor fiind marcat în minutul 90+17, după un penalty. În tur fusese 1-1.

Olăroiu: “Echipa asta, cu mine sau fără mine, va ajunge la un Mondial”

Este pentru prima dată în viața mea când mi se întâmplă să antrenez o echipă și să am atâta sprijin din partea Federației, din partea suporterilor, a jurnaliștilor. Am venit cu inima deschisă la echipa națională pentru că iubesc această țară și am vrut să ajut cu experiența mea să ne calificăm la Campionatul Mondial. Din păcate, n-a fost de ajuns.

Puteam să procedăm mai bine în anumite faze, dar sunt lucruri pe care nu le putem controla, cum ar fi golul primit în prelungiri. Muncim în fiecare zi, dar când începem meciul ne purtăm diferit.

Sunt dezamăgit pentru că simt că puteam face mai bine, dar pentru asta e necesar să-ți dai viața pe teren. Cred că echipa asta, cu mine sau fără mine, cu acești jucători sau cu alți jucători, va ajunge la un Campionat Mondial. Această țară merită. În acest moment e foarte dificil să analizezi”, a spus Cosmin Olăroiu după meci.

Reclamă
Reclamă

Un jurnalist arab l-a înfruntat pe Olăroiu: “Ţara și suporterii merită o explicație”

Un jurnalist arab i-a cerut în acel moment explicaţii lui Olăroiu pentru ratarea calificării la World Cup 2026, competiţie care se vede exclusiv în România în Universul Antena.

Încă din momentul în care ați fost numit selecționer, suporterii au sperat că ne putem califica la Campionatul Mondial. De fiecare dată aceleași scuze, acum țara și suporterii merită o explicație”, a spus jurnalistul. „Ce explicație să dau acum? Explică-mi tu!”, a replicat Olăroiu.

Dumneavoastră să-mi explicați! Dumneavoastră sunteți antrenorul. Încasăm goluri asemănătoare în fiecare meci, de fiecare dată schimbăm formula de start, dar niciodată nu o găsim pe cea ideală”, a insistat reporterul.

Reclamă

Da, trebuie să schimbăm lotul dacă vrem să jucăm într-un anumit mod. Sunt jucători care nu pot juca două meciuri la rând, nu pot ajunge la acest nivel. Astăzi până în minutul 70, când am fost forțați să facem schimbări, ne-am descurcat bine. După aceea, am scăzut nivelul. Este responsabilitatea mea, încerc să fac tot ce e mai bine cu toată inima”, a fost de părere Olăroiu.

Aveți regrete?”, l-a întrebat acelaşi reporter pe Olăroiu. „Da, am multe regrete. Nu am vrut să dezamăgesc pe nimeni. Am avut multă presiune și foarte mult stres pentru că nu am vrut să dezamăgesc pe nimeni, dar, din păcate, asta s-a întâmplat”, a răspuns antrenorul român.

Dramatism total! Cosmin Olăroiu, OUT din cursa pentru World Cup 2026! Emiratele Arabe Unite au primit gol în minutul 90+17

Emiratele Arabe Unite au pierdut meciul retur cu Irak, într-un mod dramatic, scor 1-2, după un gol marcat de gazde în minutul 90+17, din penalty. Echipa lui Cosmin Olăroiu a fost astfel eliminată din cursa pentru World Cup 2026, în timp ce Irak merge la barajul din luna martie.

Turneul final mondial de anul viitor se va vedea live exclusiv în Universul Antena, la fel cum se va vedea şi ediţia din 2030 a World Cup.

Caio Lucas a deschis scorul pentru echipa lui Cosmin Olăroiu, în minutul 52, după un contraatac fulger, pornit de la portar.

Irak a întors ulterior soarta meciului. Meme a restabilit egalitatea în minutul 66, pentru ca irakienii să dea lovitura în minutul 90+17, după un penalty discutabil. Acelaşi Meme a înscris din penalty, echipa lui Cosmin Olăroiu ieşind dramatic din cursa pentru World Cup 2026.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul la piloţi în Formula 1, în 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
21:22
Nota lui Ianis Hagi după ce a intrat de pe bancă în Galatasaray – Alanyaspor. Românul, precis, dar ineficient
21:01
Galatasaray – Alanyaspor 3-1. Ianis Hagi a jucat din minutul 62. Echipele de start la Inter – Genoa (21:45)
20:50
LIVE TEXTFarul – CFR Cluj 0-2. Scor de play-off pentru echipa lui Daniel Pancu
20:40
Dennis Man este pe val în Olanda! Al treilea gol din ultimele patru meciuri pentru român
20:34
“Nicăieri nu mai ești în siguranță”. Jucătorul care aparține de Dinamo, reacție din țara bombardată de Iran
20:21
Nicușor Bancu a tras un semnal de alarmă, după Craiova – Metaloglobus 2-1: „Te pot taxa adversarii la fiecare ocazie”
1 Un nou blat în fotbalul românesc, dezvăluit de Sabin Ilie: “Multă lume implicată. Schimbau mii de euro” 2 Cum mai poate prinde FCSB play-off-ul, după ce U Cluj a învins-o pe Oțelul. Șanse tot mai mici pentru campioană 3 Reacţia “U” Cluj după ce CCA a delegat la meciul cu Oțelul o rudă a unui oficial de la FCSB 4 „Mai bun decât ne așteptam”. Andrei Nicolescu a anunțat când poate debuta George Pușcaș la Dinamo 5 Ce salariu avea Gabi Matei în Liga a 3-a. Fotbalistul pe care Gigi Becali a dat 600.000 de euro juca acum pe nimic 6 De Rossi, despre Cristi Chivu după eliminarea din Ligă: “Acum pare un fraier”
Citește și