Schioarea americană Mikaela Shiffrin a câştigat miercuri proba de slalom la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina, unde era marea favorită, aceasta fiind prima sa medalie olimpică după opt ani, informează AFP.
În frunte după prima manşă, Mikaela Shiffrin a terminat în cele din urmă cu timpul de 1 min 39 sec 10/100, în faţa elveţiencei Camille Rast, clasată pe locul 2, la 1 sec 50/100, şi a suedezei Anna Swenn Larsson, care a urcat pe ultima treaptă a podiumului, terminând la 1 sec 71/100 de învingătoare.
Mikaela Shiffrin, campioană olimpică la slalom la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina
Mikaela Shiffrin, în vârstă de 30 de ani, a obţinut al treilea său titlu olimpic, după victoria sa la slalom în 2014 şi cea la slalom uriaş în 2018. Aceasta este a patra sa medalie la Jocuri, prima din februarie 2018.
Camille Rast este singura schioare care a învins-o pe Shiffrin într-un slalom de Cupă Mondială în acest sezon.
Mikaela Shiffrin a obţinut un număr record de 108 victorii în Cupa Mondială de schi alpin, dintre care 71 la slalom. Ea a câştigat şapte dintre cele opt etape de Cupă Mondială la această disciplină de la debutul acestui sezon, clasându-se pe poziţia secundă, după Camille Rast, în cea de-a opta.
Americanca a ratat podiumul în toate cele şase probe la care a participat la JO din 2022, iar la actuala ediţie a Jocurilor de iarnă s-a clasat pe locul al patrulea la combinata pe echipe, alături de compatrioata sa Breezy Johnson, după o prestaţie sub aşteptări în manşa sa de slalom, în timp ce la slalom uriaş a ocupat un modest loc unsprezece.
Românca Sofia Maria Moldovan a abandonat în manşa secundă, după ce o încheiase pe prima cu al 51-lea timp (53 sec 21/100), din 95 de schioare (53 au terminat cursa).
Clasamentul probei feminine de slalom la JO 2026:
- MikaelaShiffrin (SUA) 1:39.10 (47.13 + 51.97)
- Camille Rast (Elveţia), la 1.50 (48.18 + 52.42)
- AnnaSwennLarsson (Suedia), la 1.71 (48.29 + 52.52)
- WendyHoldener (Elveţia), la 1.93 (48.29 + 52.74)
- KatharinaTruppe (Austria), la 2.00 (48.77 + 52.33)
- KatharinaHuber (Austria), la 2.08 (48.68 + 52.50)
- MelanieMeillard (Elveţia), la 2.15 (49.07 + 52.18)
- PaulaMoltzan(SUA), la 2.19 (49.90 + 51.39)
- EmmaAicher(Germania), la 2.49 (48.45 + 53.14)
- CaitlinMcfarlane (Franţa), la 2.68 (48.88 + 52.90)
- LaraColturi (Albania), al 2.68 (48.39 + 53.39)
- O rusoaică a purtat pancarta cu numele Ucrainei la ceremonia de deschidere a JO de iarnă. S-a aflat abia acum
- “Visați la o medalie peste 4 ani?” Cum a răspuns Tentea după ce a scris istorie cu Iordache la Jocurile Olimpice
- Antrenorul părăsit de Julia Sauter înainte de JO a răbufnit: “Portdrapel care nu ştie un cuvânt în română”
- Ce sume vor încasa Tentea și Iordache după ce au scris istorie la Jocurile Olimpice? Banii se pot și dubla
- “Plătesc ca să concurez pentru România!” Julia Sauter muncea la o firmă de catering. Cum le-a cerut ajutor românilor

































