Florin Oancea, comandantul Institutului "Cantacuzino", trage semnalul de alarmă: "Este un risc pe care eu, ca medic, nu mi l-aș asuma!"

De Antena Sport
Publicat: 13.05.2020, 17:49

În urmă cu patru ani, Florin Oancea câștiga Liga Campionilor, cu CSM, iar acum e în prima linie în lupta împotriva coronavirusului.

Reclamă

„Este incredibil! Acum ne luptăm cu acest virus. Și acum pot să spun că mă bucur, fiindcă reușim cât de cât să stăm în fața acestui virus. Chiar dacă e luptă de supraviețuire între virus și om, eu consider că prin eforturile facute până la urmă vom învinge această pandemie și activitatea sportivă se va relua și vom ajunge iar să ne bucurăm, ca acum patru ani”, a declarat colonelul doctor Florin Oancea, în exclusivitate pentru AntenaSport. 

Reclamă

„Este un risc pe care eu, ca medic, nu mi l-aș asuma!”

Până să se apuce de medicină, Florin Oancea a făcut judo de performanţă. Medicului îi este dor de competiţii, dar trage un semnal de alarmă. Niciun sport nu ar trebui să se reia prea curând!

„Este un risc foarte mare, pe care eu, ca și medic, nu mi l-aș asuma. Cine își asumă faptul că un sportiv nu poate să fie infectat, iar această infecție poate să ducă fie la oprirea carierei sportive, nu știm cum va evolua, fie chiar la deces! Plecăm de la ideea spectacolului sportiv. Spectacol fără spectatori nu mai este spectatol”, a mai spus Florin Oancea la AntenaSport. 

I-a salvat cariera Cristinei Neague

Comandantul Institutului „Cantacuzino” e și omul care a pus-o pe picioare pe Cristina Neagu după accidentarea de la Europeanul din 2018.

„Cristina e un caz aparte. E un om deosebit și în toată cariera ei e unică. E o poveste și Cristina”, a declarat medicul Oancea. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
1:22

Marius Şumudică, scandal cu Elias Charalambous: „Nişte mizerii! Să-şi ceară scuze”

23:46 14 apr.

„Îl interesează găinării de CFR?” Gigi Becali a dat verdictul. Ce arbitru vrea la FCSB-CFR Cluj

23:31 14 apr.

„A fost cel mai slab joc!” Dan Petrescu, nemilos după meciul cu Rapid. Ce spune despre duelul cu FCSB

23:20 14 apr.

Victor Angelescu a criticat arbitrajul după CFR Cluj – Rapid 1-1! A anunţat obiectivul giuleştenilor

23:10 14 apr.

„Am vorbit cu Mister şi am rezolvat” Claudiu Petrila, dezvăluiri din vestiar. Ce le-a spus Marius Şumudică

23:00 14 apr.

„Mă gândeam la insinuări” Marius Şumudică, mesaj pentru patroni: „Un singur lucru vreau să spun”

1 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 2 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s 3 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 4 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 5 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls