Criză fără precedent pentru Ion Țiriac! Se poate ajunge la un dezastru mondial. Detalii incredibile

De Antena Sport
Publicat: 3.02.2023, 17:27

Ion Ţiriac are o avere uriaşă

Ion Țiriac

Ion Ţiriac are o avere uriaşă / Hepta

Ion Țiriac ar putea fi pus în față în față cu o criză fără precedent. Miliardarul este așteptat să prevină un dezastru mondial în lumea sportului.

Reclamă

Presa din Italia, citată de playtech.ro, scrie că Ion Țiriac este așteptat la conducerea Federației Internaționale de Tenis (ITF). Principala misiune pentru miliardarul român ar fi resuscitarea Cupei Davis, una dintre competițiile de rang înalt din tenis.

Reclamă

Criză fără precedent pentru Ion Țiriac

Cupa Davis a ajuns în pragul dezastrului, după contractul încheiat cu firma Kosmos, care îi aparține fostului fotbalist Gerard Pique. Kosmos a adus modificări care au scăzut drastic popularitatea prestigioasei competiții. Implicit, au scăzut veniturile.

Ion Țiriac și-a manifestat dezacordul făță de colaborarea dintre Kosmos și Cupa Davis încă de când contractul dintre cele două părți a fost semnat.

„În acel moment v-am avertizat că acest parteneriat va distruge cea mai importantă competiţie din tenisul mondial şi nu va dura mai mult de 2-3 ani. Astăzi aţi anunţat finalul acestei colaborări. Am avut dreptate. Aşa că sper că veţi avea decenţa de a demisiona”, a transmis Ion Ţiriac, la vremea respectivă.

Ion Țiriac, fostă legendă a sportului alb, este văzut drept conducătorul ideal al Federației Internaționale de Tenis și datoriă calităților sale antreprenoriale.

Ion Țiriac a anunțat că își deschide un muzeu

Ion Țiriac este un împătimit al vânătorii. Marea pasiune l-a costat o avere pe Ion Țiriac. Pe durata pandemiei, miliardarul român și-a cumpărat un domeniu de senzație în Namibia, pe care ar fi achitat nu mai puțin de 5.5 milioane de euro. Acolo se organizează safariuri și se vânează leoparzi, zebre, antilope și alte animale mari.

Țiriac deja a plătit și alte 2 milioane de euro în extinderea unui lac natural din zonă. Miliardarul român nu se oprește aici. Vrea să deschidă și un muzeu, unde copiii să-i admire capturile de la vânătoare.

„Am trofee și intenționez să fac un muzeu enorm de… natură, nu spun vânătoare, că nu place multora. Am elefanți întregi, girafe, hipopotami, rinoceri. Am sute de animale. Copiii merită să le vadă”, a spus Ion Țiriac, conform prosport.ro.

În Namibia, Țiriac are la dispoziție două vile luxury pentru oaspeți, opt bungalouri și piscină. Afaceristul de 83 de ani a recunoscut că s-a mutat din România și că se simte excelent pe proprietatea lui din Africa.

Ce avere are Ion Ţiriac

Ion Ţiriac a încheiat anul 2021 pe locul 3, cu o avere estimată la 7.2 miliarde de lei. Pe durata acestui an a mai adunat peste 1 miliard de lei. Astfel, a ajuns la 8.5 miliarde de lei, iar Ţiriac a urcat pe locul 2 în clasamentul bogaţilor României!

Potrivit estimărilor făcute de forbes.ro, cea mai mare avere o au fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, cu 13 miliarde de lei. Ion Ţiriac este pe poziţia a doua şi este urmat de Daniel Dines, cel care a avut un 2022 de coşmar. De la 22.2 miliarde de lei, acesta a ajuns să mai aibă numai 8 miliarde de lei.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
3
mai
22:26
Marius Ștefănescu, anunțul momentului despre transferul la FCSB. Ce a spus despre declarațiile lui Laszlo Dioszegi
3
mai
22:16
VIDEOProgramul complet al F1 Academy™ de la Miami! Abbi Pulling, pe primul loc în a doua sesiune de antrenamente, live în AntenaPLAY
3
mai
21:59
Farul – Sepsi 1-4! Umilință uriașă pentru echipa lui Gică Hagi! Safranko a făcut spectacol la Ovidiu
3
mai
21:29
România – Japonia LIVE VIDEO în AntenaPLAY (13:30). Ultimul meci de la Campionatul Mondial de hochei pentru tricolori
3
mai
21:27
OFICIAL! Edi Iordănescu poate convoca 26 de jucători pentru EURO 2024. Decizia luată de UEFA
3
mai
21:08
Scandări xenofobe și decizii controversate la Farul – Sepsi! Fanii au „luat foc” după hattrick-ul lui Safranko
3
mai
21:01
FotoMihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
3
mai
20:52
FotoCum a fost surprins Gică Hagi după ce Pavol Safranko a marcat un hattrick în prima repriză din Farul – Sepsi
3
mai
20:28
„Îi vei lua locul lui Daniel Niculae la Rapid?” Dani Coman a dat cărțile pe față! Răspunsul a uimit pe toată lumea
3
mai
20:12
VideoOlaru a primit cel mai emoţionant mesaj de la mama sa: „Am o latură mai sensibilă!” Anunţ uriaş: „Vreau titlul şi anul viitor”
Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și