Fiul lui Ion Ţiriac, gesturi de tandreţe cu iubita lui. Este prima oară când fac asta în public

Publicat: 26.08.2021, 16:59.

Fiul lui Ion Ţiriac, gesturi de tandreţe cu iubita lui

Fiul lui Ion Ţiriac, gesturi de tandreţe cu iubita lui

Colaj Instagram

Sorana Cîrstea a postat o imagine din Statele Unite, după ce a fost eliminată încă din primul tur al turneului WTA de la Chicago. Românca de 31 de ani a fost învinsă de Tereza Martincova (60 WTA) cu 6-3, 3-6, 3-6.

Reclamă

Fiul lui Ion Ţiriac, gesturi de tandreţe cu iubita lui

Recunoștința transformă tot ceea ce avem în suficient!„, este mesajul care a însoţit poza Soranei. Nu se aşteapta să primească un comentariu chiar de la fiul lui Ion Ţiriac, cu care ar fi de trei ani într-o relaţie.

Reclamă

Recunoștința transformă orice avem în tot ce avem nevoie„, a fost reacţia plină de afecţiune a lui Ţiriac Jr. Emoţionată, „Sori” i-a răspuns celui care este moştenitorul unui adevărat imperiu financiar. Cîrstea a postat imediat trei inimioare.

Ion Ion Ţiriac a mai reacţionat o dată, în acest an, la o postare a Soranei. A şters comentariul de îndată ce vestea a ajuns în presă. Situaţia nu s-a mai repetat şi acum, astfel că sunt semne că cei doi îşi vor face publică relaţia pe care au ţinut-o ascunsă de o lungă perioadă de timp.

Sorana Cîrstea a primit interdicţie de la fosta soţie a lui Ion Ion Ţiriac

Sorana Cîrstea şi Ion Ion Ţiriac ar fi împreună de trei ani, perioadă în care s-au ferit să se afişeze public unul lângă celălalt. Fiul miliardarului a mai fost căsătorit cu Ileana Lazariuc, cea de care a divorţat în 2017. Relaţiile între ei continuă să fie foarte bune, mai ales că au împreună doi copii

De altfel, Ileana Lazariuc a şi avut cerinţe stricte de la actuala logodnică a lui Ion Ion Ţiriac. Potrivit playsport.ro, actriţa în vârstă de 39 de ani i-a interzis Soranei să îi cunoască pe cei doi băieţi ai lui Ion Ţiriac Jr. Motivul invocat este acela că nu îşi doreşte ca puştii să fie bulversaţi de tot ceea ce se întâmplă cu tatăl lor. Aşadar, Sorana lipseşte de la întâlnirile dintre Ion Ion şi copiii săi.

Și după divorț, Ileana s-a purtat ca și atunci când era căsătorită. Nu și-a reluat cariera artistică, pentru că știa că fostului soț nu-i place asta. A preferat să stea în continuare departe de lumina reflectoarelor. Ea se împarte doar între mica afacere cu haine pe care o are și copiii săi. Nu l-a uitat și nu-l va uita pe Ion Ion.

A fost foarte supărată când a aflat că Sorana se plimba într-o mașină primită de la fostul soț, dar a trecut și pe asta. A urmat apoi o perioadă de tatonare. Din ce știu ea îi trimitea fotografii cu diverse locații în care erau extrem de fericiți în timpul căsătoriei.

Ileana și Ion Ion se văd destul de des și nu discută doar despre copii. Ea așteaptă doar ca el să facă pasul spre împăcare. Nici lui nu-i este indiferentă, a fost și probabil va rămâne marea sa iubire„, a dezvăluit un apropiat al fostei soţii a lui Ion Ion Ţiriac, pentru sursa citată anterior.

Fiul lui Ion Țiriac are doi copii din căsnicia cu Ileana Lazariuc, Alexandru (12 ani) și Nicholas Noah (11 ani). Divorțul a avut loc în 2017, după 17 ani de relație.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga FCSB - CFR?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
8:49

Lionel Messi, la World Cup 2026! Anunţul făcut de Lionel Scaloni

8:47

Radu Drăgușin a ieșit accidentat din Tottenham – Elfsborg 3-0, după doar 20 de minute. Reacția lui Ange Postecoglou

8:37

Reacţia lui Răzvan Lucescu după ce a aflat că PAOK o poate întâlni din nou pe FCSB, în play-off-ul Europa League

8:31

Ce a apărut pe site-ul UEFA după FCSB – Manchester United 0-2

8:13

Răspunsul lui Elias Charalambous după ce Gigi Becali a făcut praf tactica pentru FCSB – Manchester United 0-2

1:02

Gigi Becali şi-a ieşit din minţi la miezul nopţii! Decizie radicală: „În viaţa vieţilor lor nu se va mai întâmpla asta la FCSB!”

1 Denis Alibec, transferul bombă de titlu la Universitatea Craiova. Anunţul momentului în Liga 1s 2 Lovitură uriaşă pentru Dinamo! Dennis Politic, OUT înaintea meciului cu U Cluj! Cât va lipsi căpitanul „câinilor”s 3 Veste uriaşă pentru fanii lui Dinamo! Echipa din Liga 1 se uneşte cu CS Dinamo: „Se semnează actele”s 4 Cum a aflat fiul lui Dinu Gheorghe despre moartea tatălui său: „Locuim în acelaşi bloc”. Reacţie tulburătoares 5 Mihai Stoica anunţă un nou transfer la FCSB: „Am primit undă verde! E dispus să plătească!” Jucătorul pe care îl vrea campioanas 6 Prima lovitură pentru Mirel Rădoi la Universitatea Craiova! Un jucător important vrea să plece din Bănies

Schimbări pozitive în viața zodiilor până pe 2 februarie 2025. Ce spun astrele

Luna în care te-ai născut dezvăluie provocările pe care trebuie să le depășești în viață

Citește și