Gigi Becali şi-a transformat palatul în spital pentru măicuţele şi preoţii bolnavi. „Stăteau de două luni sub tratament”
Publicat: 24.05.2021, 18:47.
Fostul conducător al fotbalului românesc a dezvăluit că, în palatul lui Gigi Becali, au stat internaţi zeci de preoţi şi măicuţe care s-au infectat cu Covid-19. Omul de afaceri i-ar fi ajutat şi cu bani pe aceştia.
Gigi Becali şi-a transformat palatul în spital pentru măicuţele şi preoţii bolnavi
„Văd doi preoți care coborau pe scară. ‘Vă mulțumesc mult, acum sunt sănătos’. Eu mă uitam la ei. Îl întreabă Gigi Becali ‘părinte, ai nevoie de bani? Ai bani?’ N-a terminat de zis că i-a dat o mie, apoi i-a mai dat o mie. I-a dat două mii unui preot.
Eu îl întreb ‘băi, Gigi, ce e cu popii ăștia aici?’. El zice ‘băi, vorbește frumos, n-ai voie să înjuri’. Sus, la etaj, sunt nu știu câte măicuțe și 14 preoți bolnavi. La el în palat avea măicuțe bolnave și preoți care stăteau de două luni cu tratament„, a spus Dumitru Dragomir la realitateasportiva.net.
Gigi Becali şi-a transformat palatul în spital. Are şi o clinică în Capitală şi a ajutat cu medicamente şi mai multe persoane din fotbal. Chiar şi pe Dragomir l-a ajutat, după ce acesta suferise un şoc în momentul în care a fost depistat pozitiv.
„Am apelat la domnul Gigi Becali şi mi-a trimis medicamente pentru tot cartierul. Am pentru douăzeci de persoane, îi mulţumesc„, spunea Dragomir, în luna februarie.
Ce avere are Gigi Becali
Fostul preşedinte al LPF a precizat, în acest an, că Gigi Becali are o averea imensă. Este mult peste ceea ce se credea că are în conturi patronul lui FCSB.
”Gigi Becali are bani mulți, dom’ne. Păi… are un miliard. Un miliard de euro, rețineți ce vă spun. Nu vorbesc prostii”, a anunţat Dragomir.
Gigi Becali a rămas unul dintre cei mai bogaţi oameni din România şi nu a fost afectat de pandemia de Covid-19. Oficial, în topul persoanelor care investesc în sport, patronul celor de la FCSB e pe locul 3, cu o avere estimată la 350-450 milioane de euro. Ion Ţiriac e primul, cu două miliarde de euro.
Becali e pe locul 3 în clasamentul averilor oamenilor din sport, după Ion Ţiriac şi Gruia Stoica (500 de milioane de euro). Chiar dacă a tăiat salariile la FCSB, Gigi face bani din imobiliare şi construcţii. Ioan Niculae (300-340 milioane de euro) şi George Copos (200-210) se află şi ei în frunte.
- Gest uriaş făcut de Gigi Becali
- Cum îi ajută patronul lui FCSB pe cei aflaţi în suferinţă
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY