Jens Lehmann a primit o amendă uriașă după ce a intrat cu drujba peste vecinul său! Problemele nu se termină pentru fostul portar

De Alex Ioniță
Publicat: 28.09.2024, 16:22

Jens Lehmann a primit o amendă uriașă după ce a intrat cu drujba peste vecinul său!

Jens Lehmann a primit o amendă uriașă după ce a intrat cu drujba peste vecinul său!

Profimedia

Jens Lehmann a primit o amendă uriașă după ce a intrat cu drujba peste vecinul său! Fostul mare portar a aflat că are de plătit suma de 135.000 de euro în Germania.

Reclamă

Fostul portar al echipei Arsenal şi al Germaniei a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă. El a fost condamnat de tribunalul din Starnberg, Germania.

Reclamă

Jens Lehmann a primit o amendă uriașă după ce a intrat cu drujba peste vecinul său!

În iulie 2022, Lehmann (54 de ani, 61 de selecţii în naţionala Germaniei) a recunoscut că a deteriorat garajul vecinului său, tăind o grindă cu o drujbă, deoarece îi bloca vederea asupra lacului local, notează news.ro.

Câteva luni mai târziu, Lehmann a tăiat şi cablul de internet al vecinului în vârstă de 91 de ani.

Portarul a fost amendat iniţial cu 420.000 de euro în decembrie 2023 pentru incident, amendă care a fost redusă în urma apelului.

„Domnul Lehmann îşi recunoaşte responsabilitatea. El a ajuns la un acord cu vecinul său”, a relatat presa germană, citându-l pe avocatul lui Lehmann.

În cariera de jucător, Lehmann a fost legitimat la Essen, Schalke, AC Milan, Borussia Dortmund, Arsenal și VfB Stuttgart. A reușit să câștige titluri în Italia (1998/1999 – AC Milan), Germania ( 2001/2002 – Borussia) și Anglia (2002/2003 – Arsenal).

De asemenea, germanul mai are în palmares un FA Cup și o Supercupă a Angliei, dar și o Cupă UEFA și un titlu de campion al ligii secunde din Germania.

La echipa națională a Germaniei a adunat 61 de selecții și a fost convocat la 3 Cupe Mondiale, dar a prins minute doar la competiția din 2006.

Jens Lehmann a fost prins beat la volan! Noi probleme cu legea pentru fostul mare portar

Jens Lehmann a fost prins beat la volan. Fostul mare portar, ajuns la 54 de ani, continuă să aibă probleme cu legea. Presa din Germania a anunţat că acesta a fost oprit în trafic de poliţişti după ce au observat că fostul portar conducea haotic.

Lehmann a fost la Oktoberfest, iar acum a rămas fără permis de conducere. Fostul portar este cercetat pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii l-au oprit pe Lehmann în centrul oraşului Munchen. Ofiţerii au mirosit alcool, iar sueddeutsche.de anunţă că Lehmann ar fi fost atât de beat încât nu a putut sufla în etilotest.

Imediat, lui Lehmann i s-au luat teste de sânge, dar rezultatele nu au sosit încă. Potrivit celor de la Bild, Lehmann ar consumat mai multe beri la Oktoberfest.

Nu sunt primele probleme cu legea ale fostului portar. În trecut el a mai fost amendat pentru conducere agresivă, insulte, dar şi pentru folosirea telefonului mobil în timp ce conducea.

Reclamă
Recomandări
  • China Smash 2024 e exclusiv în AntenaPLAY, în perioada 26 septembrie - 6 octombrie
  • PAOK - Aris, meci din etapa a 6-a din Grecia, e exclusiv în AntenaPLAY, duminică, de la 20:30
  • Reuşeşte FCSB să o învingă şi pe PAOK în Europa League?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    20:05

    Rapid – Oțelul Galați LIVE TEXT (21:30). Duel de foc în Giulești între Marius Șumudică și Dorinel Munteanu. Echipele de start

    20:00

    LIVE TEXTCFR Cluj – UTA 1-1. Tachtsidis a egalat! Clujenii ţintesc al şaselea meci fără eşec

    19:37

    Dan Petrescu a rămas „mască”, după greşeala uriaşă a lui Ciprian Deac din CFR Cluj – UTA! Imaginile surprinse

    19:35

    „Se deghizează!” Andrei Rațiu, comparat cu Zinedine Zidane de Marca după Rayo – Leganes 1-1. Nota primită de român

    19:21

    Irina Begu, eliminată de la China Open! A fost învinsă de Mira Andreeva, în turul al 2-lea

    18:46

    Poli Iași – U Cluj 1-0! Prima înfrângere a sezonului pentru liderul Ligii 1! Săndoi continuă seria rezultatelor pozitive

    1 FotoFiul lui Ion Ţiriac a împlinit 48 de ani şi a primit o declaraţie de dragoste de la Sorana Cîrstea. Imagine rară: „Favoritul!”s 2 VIDEOCalificările din Marele Premiu din Singapore au fost în direct pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY! Lando Norris, pole-positions 3 FotoIubita lui Ionuţ Radu s-a dezbrăcat de inhibiţii! Francesca Cuccuru a avut o apariţie răvăşitoare: „Ilegal de frumoasă!”s 4 VIDEOBoavista – Benfica 0-3, în AntenaPLAY! „Vulturii” au urcat pe podium cu o victorie spectaculoasăs 5 VIDEOLando Norris a câștigat cursa din Marele Premiu de Formula 1 din Singapore, care a fost în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY!s 6 FotoMihaela Cambei, uimită de gestul uriaş al lui Ion Ţiriac! Răsturnare de situaţie: „Era vorba de David Popovici”s

    Relațiile care trec de anul 2024 sunt construite să dureze întreaga viață, potrivit astrologilor

    3 semne zodiacale sunt testate de Univers pe 29 septembrie 2024. Acești nativi se confruntă cu probleme

    Citește și