„Nici bestiile nu ar face aşa ceva!” Reacţie furibundă după ce s-au aflat atrocităţile comise de ruşi în Ucraina! Cum este numit Vladimir Putin
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 22.04.2022, 15:40
Oleg Luzhny, fost jucător la Arsenal, a vorbit despre situaţia dramatică în care se află ţara sa. Luzhny s-a arătat şocat de atrocităţile comise de soldaţii ruşi.
„Sunt comise atrocități nu numai în regiunea Kiev, ci peste tot în țară. Abia acum au ieșit la iveală, pentru că am reușit să eliberăm acele teritorii. Cred că același lucru se întâmplă și la Mariupol, chiar și mai rău de atât, doar că noi nu știm.
Armata rusă nici măcar nu poate fi numită o bestie, pentru că nici bestiile nu ar face așa ceva. Este un fel de forță malefică. Toată Rusia este o forță malefică, cu armata ei și cu liderul ei nepotrivit„, a spus Luzhny, conform sport.ua.
Oleg Luzhny: „Ruşii îşi aruncă armele, le e frică”
Oleg Luzhny a continuat cu dezvăluirile despre soldaţii ruşi. Fostul jucător de la Arsenal spune că multora le este frică şi îşi abandonează armele şi se predau.
„Cred că nimeni nu se aștepta ca vecinul nostru să ne atace atât de perfid, noaptea. S-a numit fratele nostru, dar ce frate face așa ceva? Ce fel de frate ne este? Noi vom câștiga, suntem mai puternici. Ucraina are un spirit puternic și armată.
Soldații care ne-au invadat nu vor să poarte un război cu noi, le e frică, își aruncă armele, fug de tancuri și se predau. Ei înțeleg ce se întâmplă și sunt dezamăgiți de conducătorul lor. La ce să ne așteptăm? Totul este în mâinile Domnului. Ucraina va câștiga, pentru că Dumnezeu e cu noi.
Ucrainenii sunt uniți: femei, bărbați, copii. Sunt mândru de armata noastră și de cetățenii noștri. Luptăm cu eroism pe toate fronturile, mai ales în Mariupol. Nu am niciun dubiu în privința victoriei noastre”, a mai spus Luzhny.
Mesaj dur pentru cel mai mare trădător din Ucraina! „Să nu te mai întorci acasă!”
Anatoly Tymoshchuk este considerat cel mai mare trădător din Ucraina, după ce a rămas să lucreze la Zenit Sankt Petersburg, chiar dacă Rusia lui Vladimir Putin a invadat ţara sa. Legendarul fundaş ucrainean, Oleg Luzhny, i-a transmis să nu mai revină în Ucraina.
„Vă rog să uitaţi de acest fals şi vopsit patriot, care poartă culorile galben şi albastru. Trebuie să arate fapte, nu vorbe. Astfel de oameni şi-au luat banii şi au fugit din Ucraina, într-un moment critic. E vorba de judecători, oficiali guvernamentali corupţi sau oligarhi.
Ei stau şi se ridică în Europa, în timp ce noi aici avem un război. La fel e şi în cazul lui Tymoshchuk. După victoria noastră, nu vei fi primit cu bine aici. Să nu te mai întorci acasă!”, a spus Luzhny, despre Anatoly Tymoshchuk, considerat cel mai mare trădător din Ucraina.
- Oleg Luzhny, dezvăluiti cutremurătoare
- Cum se comportă soldaţii rusi
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY