Tyson și Lewis, meci istoric în 2021. Toți marii boxeri vor să lupte iar cu Mike, după lupta acestuia cu Roy Jones Jr.

Florian Ceafalău Publicat: 1 martie 2021, 9:19

Comentarii
Tyson și Lewis, meci istoric în 2021. Toți marii boxeri vor să lupte iar cu Mike, după lupta acestuia cu Roy Jones Jr.

Tyson, Lewis și Holyfield

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Mike Tyson și Lennox Lewis sunt două nume uriașe ale boxului. Cei doi au scris pagini importante din istoria acestui sport, timp de 25 de ani, începând din anii 1980, când Tyson a devenit cel mai tânăr campion mondial la profesioniști, să până în anii 2000, când Lewis a deținut toate cele 4 titluri simultan. De altfel, performanțele celor doi nu au fost egalate nici până astăzi în cadrul categoriei grea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cei doi au boxat în 2002, în unul dintre cele mai mari meciuri de box de la categoria grea din istorie. Meciul a fost unul controlat în totalitate de Lewis, care l-a făcut KO pe Tyson în runda a opta. La un an după, Lewis s-a retras, iar Tyson a agățat mănușile în cui în 2005, după alte câteva eșecuri.

Tyson a revenit în ring în 2020

Mike Tyson și-a făcut o revenire neașteptată în ring în 2020. Acesta a boxat cu Roy Jones, un meci pe durata a opt runde de două minute, meciul terminându-se la egalitate deoarece arbitrii nu au dat nicio decizie, aceasta fiind una dintre reguli.

Meciul a fost însă un real succes, Tyson arătând magnific în ring. Imediat după meci, au început să curgă provocările pentru Tyson, pe lângă Jones care a cerut revanșa, a apărut și Evander Holyfield, celebrul rival al lui Tyson.

Cei doi au deja un acord de a lupta undeva în vara acestui an, iar Tyson vs Lewis ar putea avea loc în toamnă sau în iarnă.

Reclamă
Reclamă

Lewis e de acord să revină în ring

Britanicul a declarat pentru presa din Anglia că este de acord să urce iar în ring cu Tyson, dacă va avea condițiile necesare:

”Momentan nu am nicio ambiție să boxez iar, dar dacă fanii vor să vadă acest meci neaparat, sunt deschis la orice. Ne așezăm la masă și discutăm”, a spus Lewis.

Așadar, pe lângă Jones si Holyfield, Lewis este al treilea nume mare din box care se înscrie pe listă pentru a lupta cu Mike Tyson, semn că deși a depășit vârsta de 50 de ani, urmând să facă 55 în vară, Tyson este în continuare unul dintre cei mai apreciați și urmăriți boxeri.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:19

Barcelona, victorie categorică cu Sevilla. Raphinha a marcat un hat-trick perfect şi a intrat în istorie

0:06

Omul dorit de Gigi Becali la FCSB aşteaptă telefonul: „Cu drag! Aş putea lucra cu dânsul”

23:56 19 sept.

Assad Al-Hamlawi, aroganța supremă după Craiova – FCSB 5-0: „Fundașii lor dormeau”

23:55 19 sept.

VIDEOGestul făcut de Mihai Rotaru, după ce Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB. Ce a făcut pe marginea terenului

23:25 19 sept.

Ce se întâmplă ce Denis Drăguş, după accidentarea din Universitatea Craiova – FCSB 5-0. Anunţul lui Gigi Becali

23:25 19 sept.

Marius Baciu şi-a făcut praf jucătorii după Universitatea Craiova – FCSB 5-0: „Nu joacă patronul”

1 Kyros Vassaras a decis arbitrul pentru Universitatea Craiova – FCSB: Gigi Becali a ameninţat cu retragerea din fotbal! 2 Antrenorul pe care Gigi Becali vrea să-l aducă la FCSB, după demiterea lui Marius Baciu 3 Universitatea Craiova – FCSB 5-0. Campioana României și-a umilit rivala pe ”Oblemenco” 4 Gigi Becali a făcut accident cu Rolls-Royce-ul de 500.000 de euro. Imagini cu daunele 5 Gigi Becali i-a decis soarta lui Marius Baciu după umilința cu Universitatea Craiova: „Trebuie să plece” 6 Gigi Becali s-a năpustit asupra lui Mihai Stoica, după umilinţa FCSB-ului cu Universitatea Craiova: „Şi eu prost!”
Citește și