Finala de vis Argentina – Franța, în imagini! Momentele care vor rămâne în istoria fotbalului

De Cosmin Cioboată
Publicat: 18.12.2022, 23:53

Cele mai tari imagini din finala Argentina - Franța

Argentina este noua campioană mondială, după ce a învins Franța

Argentina este noua campioană mondială, după ce a învins Franța / Profimedia

Așa a arătat finala de vis Argentina – Franța, în imagini! Aparatele foto au făcut magie în timpul meciului superb de la Campionatul Mondial din Qatar. Argentina lui Lionel Messi a câștigat grandiosul trofeu după ce a învins Franța la loviturile de departajare, scor 3-3 (4-2 d.l.d.).

Reclamă

Lionel Messi a fost eroul sud-americanilor și și-a trecut în vitrină prima Cupa Mondială, singurul trofeu major care îi mai lipsea.

Reclamă

Finala de vis Argentina – Franța, în imagini! Momentele care vor rămâne în istoria fotbalului

A fost o seară magică, iar multe voci din lumea fotbalului susțin că a fost cea mai frumoasă finală din istoria Campionatului Mondial.

Lionel Messi a reușit o „dublă” superbă pentru Argentina, în timp ce Kylian Mbappe a bifat un hat-trick fabulos.

Marea câștigătoare s-a decis la „loteria penalty-urilor”. Argentina a fost mai inspirată și a ridicat pentru a 3-a oară în istorie Cupa Mondială de-a lungul capului, după reușitele din 1978 și 1986.

În fața a 90.000 de spectatori care au trăit finala la intensitate maximă, Lionel Messi a fost îmbrăcat cu o pelerină neagră, specifică Qatarului, și a prezentat întregii lumi trofeul la care visa de când era copil.

Messi a sărbătorit succesul colosal alături de familia sa, chiar pe teren. Cele mai tari imagini din finala Campionatului Mondial din Qatar pot fi văzute în GALERIA FOTO de la finalul articolului.

Prima reacție a lui Lionel Messi după ce a devenit campion mondial cu Argentina!

Prima reacție a lui Lionel Messi după ce a devenit campion mondial cu Argentina a venit. Lionel Messi a anunțat că nu se va retrage din naționala Argentinei, cu care a cucerit cele mai importante două trofee în ultimii doi ani. Cupa Mondială vine după Copa America 2021.

Messi vrea să joace din postura de campion mondial. Asta după ce a fost declarat cel mai bun jucător al turneului, după cele 7 goluri marcate. El a devenit și jucătorul cu cele mai multe prezențe la Cupa Mondială.

”E o nebunie. E frumos acest trofeu. Acesta este trofeul pe care l-am dorit toată viața mea. Este visul meu de când eram copil. Nu mă retrag de la naționala Argentinei. Vreau să joc în continuare din postura de campion.

Am suferit mult, dar am reușit. De-abia așteptăm să ajungem în Argentina să vedem ce nebunie va fi. E o nebunie că s-a întâmplat așa. Mi-am dorit foarte mult trofeul. Știam că Dumnezeu mi-l va da și acum mă bucur de el”, a spus Messi.

Argentina – Franţa 3-3 (4-2 d.l.d.), în finala Campionatului Mondial din Qatar

Argentina – Franța 3-3 (4-2 d.l.d). Argentina este câştigătoarea Campionatului Mondial din 2022. Lionel Messi a câştigat singurul trofeu care îi mai lipsea după ce a reuşit o „dublă” de senzaţie în finala cu Franţa, decisă la lovituri de departajare.

Angel Di Maria a impresionat în startul finalei. Fotbalistul lui Juventus a fost de neoprit de fundaşii lui Didier Deschamps. În minutul 22, Angel „Di Magia” a scos un penalty, după ce a fost faultat de Dembele. Lionel Messi a executat de la 11 metri şi a deschis scorul pe Lusail Iconic Stadium.

Di Maria nu s-a oprit şi a reuşit să îşi treacă şi el numele pe tabelă, până la pauză. A finalizat un contraatac „fulger” al Argentinei. Servit ideal de Mac Allister, extrema stânga nu i-a dat nicio şansă lui Lloris.

Când fanii Franţei îşi pierduseră orice speranţă s-a făcut remarcat Kylian Mbappe. Kolo Muani a fost faultat în careu de Otamendi, iar starul lui PSG a redus din diferenţă, în minutul 80. La faza imediat următoare, Mbappe a restabilit egalitatea. Kylian a înscris superb, în minutul 81, şi a trimis meciul în prelungiri.

În minutul 109, Messi a dus-o din nou pe Argentina în avantaj. Golul a fost validat cu VAR şi s-a declanşat sărbătoarea în rândul fanilor „pumelor”. Mbappe nu a fost de acord şi a reuşit hat-trick-ul în minutul 117.

Meciul fabulos s-a decis, în cele din urmă, la lovituri de departajare. Messi şi Mbappe au marcat de la 11 metri. Coman şi Tchouameni au ratat şi au făcut-o pe Argentina campioană mondială.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis