Închide meniul

Marius Şumudică susţine că nu a fost amendat de Rapid: “Nu s-a întâmplat, ceream explicaţii”! Ce a spus de meci: “Inacceptabil”

Bogdan Stănescu Publicat: 2 aprilie 2025, 22:02

Comentarii
Marius Şumudică susţine că nu a fost amendat de Rapid: Nu s-a întâmplat, ceream explicaţii! Ce a spus de meci: Inacceptabil

Marius Şumudică, în timpul unui meci / Profimedia Images

Marius Şumudică a negat că ar fi fost amendat de Rapid cu suma de 10.000 de euro. Antrenorul Rapidului a spus că nu a fost vorba de aşa ceva. El a precizat că ar fi avut o discuţie cu conducerea clubului în cazul în care ar fi fost amendat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Legat de victoria cu 3-0 cu Metalul Buzău, Şumudică a spus că echipa lui a fost nevoită să joace pe un teren impracticabil. El i-a felicitat pe cei de la Buzău pentru evoluţie şi pentru performanţa de a ajunge în sferturile de finală ale Cupei României.

Marius Şumudică, după Metalul Buzău – Rapid 0-3: “Nu a existat niciun fel de amendă”

E adevărat, în momentul în care dai de un astfel de teren e greu să construieşti. Dar vreau să felicit echipa gazdă, îi felicit sincer.

Am întâlnit o echipă care, din punctul meu de vedere, nu îşi merită locul în clasament, că e în play-out (n.r: în liga a 2-a). O echipă ambiţioasă.

A trebuit să ne trezim la pauză. Am avut ocazii în repriza a doua, am dominat şi într-un final am meritat să câştigăm.

Reclamă
Reclamă

Ştiţi cum e la Rapid, dacă nu câştigi trofeul… Vor şi mai mult, şi mai mult, şi într-un fel e normal. De 18 ani nu s-a mai câştigat un trofeu.

(n.r: Ce v-a îngrijorat la prima repriză?) M-a îngrijorat că nu am reuşit să jucăm. Într-un final a ieşit.

“Nu se poate juca pe un astfel de teren! E inacceptabil”

Am reuşit chiar pe un teren impracticabil. Nu se poate juca pe un astfel de teren. Şi cei de la Buzău s-ar fi simţit mai bine pe un sintetic. E inacceptabil, n-am văzut în viaţa mea. Nu se poate aşa ceva, e inacceptabil.

Reclamă

(n.r: Cât contează pentru moralul jucătorilor, ca Dobre?) E clar că le dă încredere. Eu ştiu ce pot ei să facă. În momentul în care am scos jocul în margine am reuşit să şi marcăm. Am întâlnit o echipă care stă bine în teren, îl felicit pe antrenorul lor.

Sunt fericit că Clinton a revenit, a reuşit să marcheze, nici nu mi-am dat seama că e gol, a dat-o din gleznă. Burmaz, la fel, mă bucur şi pentru Dobre, traversează o perioadă extraordinară. Are nevoie de mingi.

(n.r: despre meciul cu Hermannstadt din semifinalele Cupei) Avem o revanşă de luat. Am pierdut în minutul 90 la ei, în campionatul regular. Mergem să jucăm, o echipă bună. Un antrenor care e de 3-4 ani acolo, dar mergem să câştigăm şi să ne calificăm. Trebuie să ne refacem mental şi fizic pentru meciul cu Dinamo. Am fost egalaţi de FCSB în prelungiri, am pierdut cu Craiova în prelungiri. Poate câştigăm şi noi în prelungiri.

(n.r: despre suporteri) Dacă reuşim să câştigăm Cupa probabil vor dori eventul. Ăştia sunt suporterii, îi respectăm, au venit în număr mare. Ne dorim să ajungem acolo. Pentru mine că am ajuns în ultimele 4 echipe este o performanţă, e mult mai mult decât ce a reuşit această echipă în ultimii ani.

(n.r: Victoria anulează amenda) Nu a existat niciun fel de amendă. Am aflat-o cu 3-4 ore înainte (n.r. ştirea). Nu ştiam, nu citisem nimic, mi-a zis chiar acţionarul principal, ai văzut ce mizerie au scris iarăşi. Nu există aşa ceva. De ce apare o astfel de ştire cu 3 ore înainte de un meci pentru calificare, la o lună de la un incident? Nu s-a întâmplat. Dacă se întâmpla probabil aveam o discuţie cu conducerea clubului şi ceream şi eu explicaţii. Dar nu s-a întâmplat”, a declarat Marius Şumudică pentru digisport.ro după Metalul Buzău – Rapid 0-3.

Metalul Buzău – Rapid 0-3 şi CSM Reşiţa – Hermannstadt 0-4. Giuleştenii şi sibienii s-au calificat în semifinalele Cupei României

Rapid s-a calificat în semifinalele Cupei României după o victorie fără emoţii, cu 3-0, cu Metalul Buzău în sferturile competiţiei. Echipa lui Marius Şumudică era obligată să câştige şi să meargă în semifinale şi a reuşit acest lucru. Giuleştenii au intrat la pauză cu scorul de 0-0, dar au rezolvat rapid partida în startul reprizei secunde. Alex Dobre a deschis scorul în minutul 54, iar două minute mai târziu Burmaz a dublat avantajul giuleştenilor.

Camerunezul Clinton N’Jie, care nu a mai evoluat în ultima perioadă pentru Rapid, a stabilit scorul final, 3-0 pentru giuleşteni, în minutul 74, cu un şut plasat. În primul meci al zilei, s-au întâlnit CSM Reşiţa şi Hermannstadt. Sibienii au câştigat şi ei fără probleme, cu 4-0.

În primul sfert de finală, Farul lui Gică Hagi s-a impus, scor 3-0, în faţa echipei de Divizia C, Unirea Alba Iulia. Constănţenii vor juca în semifinalele competiţiei, într-o singură manşă, cu învingătoarea din meciul dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova. Această ultimă partidă se va disputa joi.

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:35
Scene incredibile în Olanda! Peste 200 de fani ai lui Napoli au fost arestaţi înaintea meciului cu PSV
16:31
OUT pentru ”El Clasico”! Lovitură pentru Xabi Alonso
16:13
Barcelona – Olympiakos LIVE SCORE (19:45), în Liga Campionilor. Interul lui Cristi Chivu joacă cu Royale Union SG (22:00)
15:48
“Ceva ce nu ne-am imaginat”. Un fost campion mondial din F1 a analizat lupta la titlu cu 5 curse înainte de final
15:21
Walter Zenga şi-a schimbat părerea despre Chivu: “Cristian poate părea dur, dar e un om special!” Ce calităţi vede la român
14:26
90 de minute! Biletele alocate românilor pentru meciul cu Bosnia s-au dat “ca pâinea caldă”
1 Andrea Mandorlini, dat afară de la CFR Cluj. Înlocuit cu nume sonor din “Generaţia de Aur” 2 Şi Dan Petrescu a intrat pe lista lui Mureşan. Se bate cu un alt component al “Generaţiei de Aur” pentru banca CFR-ului 3 BREAKING NEWSLovitură cumplită pentru CFR Cluj! Louis Munteanu, out înaintea meciului cu Petrolul 4 Gata! Pleacă Charalambous și Pintilii de la FCSB? Gigi Becali a făcut anunţul oficial 5 Gigi Becali a făcut anunţul: 3 jucători sunt OUT din lotul FCSB, după ruşinea cu Metaloglobus 6 Petrolul – CFR Cluj 1-0. Succes uriaș pentru prahoveni! Se adâncește criza în Gruia
Citește și