GALERIE FOTO | Gică Popescu, în vizită de lucru la cele trei stadioane. "În luna octombrie vor fi gata!"

Iulian Focșăneanu Publicat: 29 aprilie 2020, 12:23

Comentarii
GALERIE FOTO | Gică Popescu, în vizită de lucru la cele trei stadioane. "În luna octombrie vor fi gata!"

Gică Popescu a fost pe noul stadion din Ghencea

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

În Ghencea a început deja să se monteze instalația de nocturnă, dar și una dintre tabele. Sunt însă întârzieri la arena din Giulești, care a rămas în urmă față de celelalte stadioane. Toate ar trebui să găzduiască antrenamentele echipelor repartizate în grupa C la Campionatul European.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gică Popescu, mulțumit de stadiul lucrărilor

Consilier al prim-ministrului în vederea organizării turneului final, Gică Popescu este convins că România își va respecta toate îndatoririle. Baciul asigură că toate cele trei stadioane vor fi gata până la finalul anului.

"În februarie 2018, când am preluat funcția de consilier al Prim-ministrului pentru Euro 2020, nu se bătuse vreun țăruș la vreunul dintre cele 3 stadioane: Ghencea, Giulești, Arcul de Triumf.

Ieri, am făcut o vizită pe toate cele trei arene destinate competiției devenită între timp, din păcate, Euro 2021. Ele nu vor dispărea după turneul european, ci vor rămâne aici spre folosirea lor de către echipele din fotbalul românesc. M-am bucurat să văd că lucrurile stau bine. Fotografiile o demonstrează. 

Reclamă
Reclamă

Sigur, după instituirea stării de urgență, operațiunile au încetinit. Înaintea acelui moment datorat bătăliei cu inamicul numit COVID – 19, se lucra în trei schimburi. De exemplu, cel puțin la Ghencea și la Arcul de Triumf, în acest moment se putea începe montarea gazonului. Cu reprogramarea competiției pentru anul viitor și cu dificultățile ivite din instituirea stării de urgență, aceste operațiuni au fost amânate.

Chiar și așa, sper că în luna octombrie cele trei stadioane vor fi gata. Să ne revedem sănătoși!", se arată în postarea fostul fundaș al Generației de Aur.

Stadionul Steaua poate fi gata primul, în condițiile în care are cea mai mare capacitate (31.254 de locuri). Acesta va costa aproximativ 95 de milioane de euro. Pentru Stadionul Tineretului Arcul de Triumf se achită 37 de milioane de euro, iar noua arenă din Giulești va costa în jur de 40 de milioane de euro.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
18:34

Gata cu egalurile: penalty-uri după 90 de minute, echipa câștigătoare primește un punct în plus! Unde se va aplica noua regulă

18:30

LIVE SCOREU Cluj – Oţelul se joacă ACUM. Clujenii lui Cristiano Bergodi au deschis scorul

18:10

Octavian Popescu, prezentat oficial la Levadiakos. Cum a fost descris de greci

18:04

Cei 3 jucători ai naţionalei pe care colegul lui Gică Hagi se bazează în Liga Naţiunilor: „Sunt puţin îngrijorat”

18:03

Fiul lui Maldini poate pierde naționala Italiei după ce a făcut accident de mașină, cu alcoolemie de două ori peste limită

18:02

Lovitură pentru Octavian Popescu în Grecia. Veste proastă după plecarea de la FCSB

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Dinamo îi prelungeşte contractul unuia din cei mai importanţi jucători! Anunţul lui Nicolescu: „Cu siguranţă” 3 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 4 Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria lui Juventus! Spalletti a luat decizia 5 Gabi Tamaș a numit cele două echipe din Liga 1 care luptă pentru titlu: „Joacă un fotbal extraordinar” 6 Barcelona vrea încă un campion mondial, dar se luptă cu Manchester United și Liverpool pentru transfer
Citește și