EURO 2020 | Sergio Busquets a început să plângă după Slovacia – Spania 0-5. „A fost o perioadă grea. Zece zile am stat în casă!”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 23.06.2021, 23:06
Mijlocaşul Barcelonei a fost păstrat în lotul ibericilor chiar dacă era în carantină. Decizia luată de Luis Enrique s-a dovedit una câştigătoare. La revenire, Busquets a fost desemnat MVP-ul partidei care s-a disputat la Sevilla.
Sergio Busquets a început să plângă după Slovacia – Spania 0-5
Mijlocaşul de 32 de ani şi-a găsit cu greu cuvintele la finalul celei mai categorice victorii de la această ediţie a Campionatului European.
„Sunt foarte emoţionat pentru că am trecut printr-o perioadă grea. Zece zile am stat în casă, nu ştiam dacă voi putea juca. Totuşi, întregul grup a fost extrem de puternic.
Tot ceea ce ni s-a întâmplat ne-a făcut mai puternici. Am ieşit foarte conectaţi încă de la început. Aceasta este calea şi ne va întări pentru ceea ce va urma„, a declarat Sergio Busquets pentru telecinco.es.
Selecţionerul Spaniei l-a felicitat pe Busquets pentru meciul fără greşeală făcut cu Slovacia. A fost un succes istoric pentru iberici. Niciodată nu mai marcaseră cinci goluri într-un meci de la EURO:
„Busquets a făcut un joc grozav, dar nu e ceva nou. El este căpitanul nostru şi este un fotbalist extraordinar. A trecut printr-o perioadă dificilă din cauza coronavirusului. Totuşi, aducerea lui a fost o decizie uşor de luat„, a precizat Luis Enrique imediat după meci.
În optimi, Spania o va avea adversară pe Croaţia. „La Roja” încearcă să devină regina Europei pentru a patra oară. A mai pus mâna pe trofeu în 1964, 2008 şi 2012.
- Sergio Busquets, depistat cu coronavirus înainte de EURO 2020
- Căpitanul Spaniei a plâns după victoria categorică împotriva Slovaciei
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY