Au apărut detalii despre oferta pe care o aşteaptă Florin Manea pentru Radu Drăguşin, după ce fundaşul de 22 de ani a impresionat în meciul România – Ucraina, scor 3-0, de la EURO 2024. „Poate deveni unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume”, a precizat impresarul tânărului jucător.
Drăguşin nu le-a dat nicio şansă ucrainenilor în meciul de debut de la Campionatul European. A câştigat toate duelurile, iar cifrele de senzaţie pe care le-a avut au fost remarcate şi de Fabrizio Romano.
Oferta pe care o aşteaptă Florin Manea pentru Radu Drăguşin, după România – Ucraina 3-0
Manea a anunţat că scouterii lui Napoli au fost prezenţi pe Allianz Arena şi a avut o reacţie savuroasă.
”Am fost spectaculoși. Nimeni nu se aștepta la un asemenea rezultat, o victorie cu 3-0 a României. În ceea ce-l privește pe Drăgușin, ce pot să spun, deja nu mă mai surprinde pentru că știu cum lucrează.
Dacă continuă așa, poate deveni unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume. Astăzi partenerul meu mi-a spus că erau scouteri în tribună de la Napoli la stadion să-l urmărească pe Dovbyk. Poate au văzut și meciul pe care l-a făcut Drăgușin (n.r. râde). Cred că Chiellini și Bonucci sunt mândri de Drăgușin, au fost foarte importanți pentru creșterea lui când era la Juventus”, a declarat Florin Manea pentru tuttomercatoweb.com.
Impresarul român nu se teme pentru viitorul lui Radu Drăguşin, care a fost titular în numai 4 meciuri din Premier League după transferul la Tottenham.
”Din câte știu, Spurs nu caută un fundaș central pur, ci mai degrabă un fundaș versatil. În orice caz, Drăgușin este pregătit pentru orice, nu îi este frică de concurență. Eu nu sunt îngrijorat pentru că un fundaș atât de puternic nu poate fi oprit, creșterea lui nu poate fi încetinită. Oricum, Tottenham a avut mereu încredere în el și în Serie A a înfruntat atacanți foarte puternici. Singurul care i-a pus probleme serioase a fost Lautaro, dar vorbim de perioada când Drăgușin juca la Salernitana.
Cu el am făcut mereu alegerile corecte. Visul lui din copilărie era să joace în Premier League, vara trecută Bayern îi oferea dublu, dar el a ales Tottenham. El se gândește la carieră, este un fotbalist cu adevărat inteligent”, a mai spus Manea.
