Mircea Rednic face orice pentru a o salva pe Dinamo! Mişcarea de ultim moment a „Puriului”. Fanii vor fi încântaţi

De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 9.10.2021, 10:42

Mircea Rednic

Mircea Rednic a fost demis de la Dinamo

AS.ro

Mircea Rednic vrea să pluseze la capitolul imagine la Dinamo. Dacă la capitolul jucători, încearcă să facă achiziţii pe bandă rulantă, antrenorul speră să se întărească şi la nivel de staff tehnic.

Reclamă

Mircea Rednic face orice pentru a o salva pe Dinamo

Mircea Rednic a revenit pe banca echipei din Ştefan cel Mare în Dinamo – UTA 2-2, iar acum vrea să puncteze şi la capitolul imagine. După ce a fost refuzat de Marius Niculae și Ionel Dănciulescu, roș-albii vor să se întărească cu alți doi foști fotbaliști.

Reclamă

Ioan Ovidiu Sabău este aşteptat la Dinamo pentru a ocupa funcţia de director sportiv. Fostul mijlocaş lateral a contribuit la renaşterea Universităţii Cluj, unde a ocupat postul de manager general, iar acum ar trebui să facă acelaşi lucru la Dinamo.

Giani Kiriţă, dorit de Mircea Rednic

Nu doar Sabău e dorit de Mircea Rednic la Dinamo. Antrenorul îl vrea secund şi pe Giani Kiriţă. De altfel, cei doi au mai fost aproape de o colaborare, în vara 2019, când Kiriţă şi-a dat acordul de a veni ca secund, însă mutarea nu s-a mai materializat, Rednic fiind atunci rapid demis, conform telekomsport.ro.

Dinamo vrea să-l transfere pe Itu definitiv

Dinamoviştii ar vrea să-l transfere definitiv şi pe Cătălin Itu, împrumutat de Dinamo pentru un sezon de la CFR Cluj, grupare cu care fotbalistul și-a trecut trei campionate în palmares. În funcție de situația clubului, dinamoviștii vor să discute fie achiziționarea în 2022 a lui Cătălin, fie prelungirea pe încă un sezon a jucătorului ce a marcat de 7 ori în 66 de meciuri pentru CFR.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
18:05

Prima reacţie a echipei lui Aaron Boupendza, după decesul fulgerător al fotbalistului!

17:44

VideoMihai Stoica, la lansarea Cupei Duckadam: „Ce a făcut Helmut Duckadam nu va mai face nimeni”

17:44

„Nu au obținut nicio victorie!” Vasile Șiman, prima reacție după ce a pierdut procesul cu Dinamo

16:59

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 16 aprilie

16:55

„Nu am cuvinte” Mesajul emoționant transmis de Pierre-Emerick Aubameyang, după moartea lui Aaron Boupendza

16:50

VideoAlexandra Duckadam, înainte de Cupa Duckadam: „Doresc să păstrez vie amintirea regretatului meu soţ”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas