Cum arată noul trofeu al Ligii 1! Cei de la Farul sau de la FCSB îl vor ridica deasupra capului

De Bogdan Stănescu
Publicat: 18.05.2023, 14:35

Trofeul Ligii 1 / AntenaSport

Noul trofeu al Ligii 1 a fost prezentat astăzi, într-un eveniment care a avut loc la Muzeul Fotbalului București. Iată cum arată noul trofeu al Ligii 1.

Reclamă

Trofeul va fi înmânat încă din acest sezon echipei campioane. „Finala campionatului”, Farul – FCSB va avea loc duminica aceasta, de la ora 21:00.

Reclamă

Cum arată noul trofeu al Ligii 1!

Dacă Farul va învinge FCSB duminică, va fi campioana României. Lupta pentru titlu se va prelungi în ultima etapă dacă meciul se încheie la egalitate sau va câştiga FCSB.

Noul trofeu al Ligii 1 cântăreşte circa 5 kilograme şi are aproape 60 de centimetri înălţime, potrivit digisport.ro.

Sperăm ca sezonul 2022/23 al SuperLiga să reprezinte un punct de cotitură pentru campionatul național de fotbal, iar acest trofeu să fie pe măsura momentului.

Cu un număr tot mai mare de spectatori în tribune, SuperLiga revine pe un trend ascendent și își arată potențialul de creștere”, a declarat, la prezentarea trofeului, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan.

Florin Răducioiu, alături de noul trofeu al Ligii 1Florin Răducioiu, alături de noul trofeu al Ligii 1
Florin Răducioiu, alături de noul trofeu al Ligii 1

Florin Răducioiu speră ca Farul să câştige titlul în faţa celor de la FCSB: „Echipa lui Hagi a fost cea mai bună”

Florin Răducioiu speră ca Farul să câştige titlul în faţa celor de la FCSB. „Finala” dintre cele două echipe e duminică, de la ora 21:00, în format LIVE TEXT, pe AS.ro.

Înainte de meciul direct, Farul are un punct în faţa echipei lui Gigi Becali. Astfel, roş-albaştrii vor fi campioni dacă vor câştiga şase puncte din ultimele două etape.

Fiind adeptul unui joc frumos, ofensiv, mi-aș dori ca Hagi să câștige trofeul. Echipa lui a fost cea mai bună. Dar fotbalul e imprevizibil, FCSB are șansa ei. Va fi un duel complicat pentru ambele echipe.

Starea de spirit a lui Hagi cred că era diferită ca jucător față de cea de acum. Cred însă că e destul de liniștit, deși are gândurile lui. Trebuie să reinventeze atacul, gânduri cumva normale.

Dar conștient că e aproape de o performanță mare, cu o echipă destul de tânără. Farul trebuie să fie un exemplu. Hagi a demonstrat că trebuie să credem în tineri și să le dăm șanse mai multe în orice domeniu

E un minus faptul că nu e Alibec. Dar Hagi a găsit mereu soluții și fără el. Va fi la fel și de această dată. Au mai fost echipe care au jucat fără mari campioni și au câștigat”, a spus Răducioiu, în cadrul evenimentului în care a fost prezentat trofeul pe care campioana din Liga 1 îl va primi.

Gigi Becali, şase transferuri spectaculoase, după titlul din Liga 1

Gigi Becali are o listă cu şase transferuri spectaculoase, pe care le va face la FCSB, dacă echipa va lua primul titlu după o pauză de opt ani. Patronul roş-albaştrilor e pregătit să facă o echipă cu care să atace grupele cupelor europene.

Conform fanatik.ro, Gigi Becali e convins să ia trei jucători de la CFR Cluj şi alţi trei de la Sepsi. Echipa lui Dan Petrescu ratează titlul şi Bursucul poate pleca în această vară la arabi. Acesta este momentul de care Becali vrea să profite.

Pe lista lui se află trei jucători extrem de importanţi ai echipei din Gruia. Este vorba de Andrei Burcă, Nana Boateng şi Rangelo Janga. Astfel, FCSB îşi poate betona axul central, iar internaţionalul din Curacao îi va face concurenţă serioasă lui Andrea Compagno.

Clubul din Berceni nu se opreşte aici şi Becali e pregătit să ia alţi trei fotbalişti şi de la Sepsi: e vorba de Branislav Ninaj, Nicolae Păun și Pavol Safranko. De asemenea, aceştia acoperă cele trei posturi la care Gigi vrea să se betoneze, fundaş central, mijlocaş central şi vârf.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
20:46

Ce sancţiune a primit Kylian Mbappe, după faultul „horror” comis în Alaves – Real Madrid 0-1

20:46

VideoJurnal Antena Sport | Voleibalistele de la Alba Blaj au sărbătorit eventul pe terenul rivalelor

20:38

VideoJurnal Antena Sport | Andrei Gheorghiţă făcea multe năzbâtii când era mic

20:24

VideoMascota Ronny va avea treabă la vară, când fanii României vor ridica „Zidul Galben” la EURO U19

19:59

Schimbare majoră în calendarul ATP! Cale liberă pentru un nou turneu: „Negocierile merg foarte bine”

19:46

VIDEOCosmin Olăroiu, un car de nervi în Al Sharjah – Al Tawoon. Fazele care l-au scos din sărite

1 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 2 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s 3 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 4 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 5 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls