Daniel Niculae a rupt tăcerea după o lună de când e cercetat în libertate: „Prin această mizerie de dosar s-a aruncat cu noroi”
De Dan Roșu
Publicat: 23.04.2024, 16:00
Daniel Niculae a vorbit pentru prima oară de când e cercetat în libertate. Pe 14 martie, Nico a fost săltat de jandarmi şi dus la audieri într-un dosar legat de obiectele pirotehnice introduse pe stadioane.
„Vreau să le mulţumesc oamenilor de fotbal care m-au sprijinit. Prin această mizerie de dosar s-a aruncat cu noroi într-o carieră de 20 de ani. Ca să apar ca fiind cel mai mare criminal din România. Au fost nişte mizerii, apoi au apărut fel de fel de teorii ale conspiraţiei, că au apărut după victoria cu FCSB, 4-0.
Daniel Niculae a rupt tăcerea după o lună de când e cercetat în libertate
Au fost false. Nici evoluţia echipei nu a fost una pe care ne-am dorit-o. Ultimele rezultate ne făceau să credem că putem lupta pentru primele trei locuri. Dar nu numai acesta este motivul pentru care nu suntem acolo.
Cert este că Jandarmeria a devenit foarte agresivă cu echipele cu fani mulţi. Nu este corect că a apărut numele lui Sebastian Colţescu în stenograme. Nu am numărul lui. Dosarul va avea o finalitate. Nu este corect ca doi oameni să se afle în închisoare pentru atât de puţin. E clar că legea e depăşită şi ar trebui refăcută”, a spus Niculae, citat de digisport.ro.
Pe 14 martie, Daniel Niculae a fost „săltat” de mascaţi şi dus la audieri într-un dosar legat de obiectele pirotehnice introduse pe stadioane. Preşedintele clubului din Giuleşti continuă să fie cercetat în stare de libertate. În arest a rămas liderul galeriei Rapidului, Liviu Ungureanu, alisa Bocciu.
Daniel Niculae are o nouă funcție importantă la Rapid
Acţionarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a fost cel care a făcut anunțul oficial. Acesta a dezvăluit că „Nico” va fi și directorul sportiv al formației. Fostul atacant îl va înlocui pe Sorin Boiangiu, care a fost demis vineri.
Pe lângă noua poziție pe care o va ocupa la Rapid, Daniel Niculae își va păstra și funcția de președinte al giuleștenilor. Acesta va deveni astfel unul dintre cei mai importanți oameni din staff-ul lui Dan Șucu.
”În perioada următoare, Nico (n.r. – Daniel Niculae) va îndeplini ambele funcții, atât pe cea de președinte al clubului, cât și pe cea de director sportiv. Va prelua funcția de la Sorin Boiangiu. Niculae va avea ocazia de a fi mai apropiat de echipă”, a spus Victor Angelescu.
Anunţul făcut de Dan Şucu despre Daniel Niculae
În urma perchezițiilor făcute la mai multe adrese au fost găsite sume consistente de bani, o cantitate mare de materiale pirotehnice şi 4 arme.
Dan Şucu anunţase, chiar în debutul emisiunii AS.ro LIVE, că preşedintele Rapidului, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascaţi şi dus la audieri.
„Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens! Chiar nu înţeleg cu ce poate să fie vorba. Eu ştiu că ultimul eveniment pe care l-am avut împreună a fost superb. Nu cunosc detalii, probabil vor apărea într-o perioadă foarte scurtă.”, a spus Dan Șucu, la emisiunea AS.ro LIVE.