Real Madrid – Manchester City 3-1 | „N-aș fi vrut să se mai termine!” Dan Petrescu, uluit de meciul de vis din Champions League. Cu cine va ține în finală
De Alexandru Ivan
Publicat: 5.05.2022, 17:20
Dan Petrescu a fost cucerit de-a dreptul de „thriller-ul” Real Madrid – Manchester City 3-1, din returul semifinalelor UEFA Champions League. Antrenorul lui CFR Cluj a avut doar cuvinte de laudă pentru Carlo Ancelotti.
Real Madrid era condusă cu 0-1 de Manchester City în minutul 89 și avea nevoie de două goluri pentru a împinge meciul în prelungiri. Fix asta s-a întâmplat. Rodrygo, de nicăieri, a făcut „dubla” în decurs de 90 de secunde.
Real Madrid – Manchester City 3-1 | Dan Petrescu, uluit
„Meciul de aseară din semifinala Champions League spune tot despre fotbal. Nu cred că mai punea cineva un euro pe calificarea lui Real Madrid. Sincer nu credeam nici eu, în minutul 88, că Real poate să mai câștige. Ați văzut, schimbări inspirate, jucători care au crezut. Spiritul pe care l-a avut Real e unic în fotbalul mondial. Marcelo s-a aruncat pe jos, Benzema și cum prindea portarul mingea. Meciul l-a controlat Manchester City, dar în fotbal nu e de ajuns. Contează rezultatul și spiritul”, a spus Dan Petrescu, într-o conferință de presă.
În finala de la Paris, pe Real Madrid o așteaptă Liverpool. Dan Petrescu va susține echipa lui Carlo Ancelotti în ultimul act.
„Meciul de ieri a spus tot despre fotbal. Eu am jucat cu campioni mondiali, Deschamps, Desailly, ăia de la Real Madrid sunt serioși. Meciul de ieri n-aș fi vrut să se mai termine. Ancelotti, cu care mai țin legătura, a demonstrat că e mare antrenor. Chiar dacă unii spuneau că Real nu face nimic, i-a făcut pe toți să tacă. Îmi doresc să câștige Real Madrid pentru Ancelotti”, a mai spus Dan Petrescu.
Liverpool şi Real Madrid și-au mai disputat finala UEFA Champions League și în 2018. Atunci, galacticii s-a impus cu 3-1 în la Kiev. Acela a fost şi ultimul meci al lui Cristiano Ronaldo pentru Real Madrid.
Liverpool a ajuns în finala UEFA Champions League după ce a trecut în fazele eliminatorii de Inter Milano, Benfica şi Villarreal. De cealaltă parte, Real Madrid a trecut rând pe rând de PSG, Chelsea şi Manchester City. Pentru Carlo Ancelotti aceasta va fi finala cu numărul 5 din cariera de antrenor.
Cotele la pariuri pentru finala Champions League 2022
S-au aflat cotele la pariuri pentru finala Champions League, Liverpool – Real Madrid. Spaniolii au eliminat-o pe Manchester City după un meci epic. În minutul 89 avea nevoie de două goluri pentru a trimite meciul în prelungiri. Acestea au fost reuşite de Rodrygo în mai puţin de 60 de secunde. După, Karim Benzema a înscris din penalty şi a devenit golgheterul acestei ediţii a UCL, cu 15 reuşite.
Bookmakerii nu au fost impresionaţi de performanţa incredibilă reuşită de campionii Spaniei şi nu o consideră favorită pe Real în meciul cu Liverpool, care se va disputa cu trofeul pe masă. Cotele la pariuri pentru finala Champions League sunt surprinzătoare.
„Cormoranii” au cota 1.50 că vor repeta performanţa din 2019 şi că vor câştiga trofeul. În acelaşi timp, Real Madrid are 2.60. Liverpool are cota 2.00 dacă va obţine victoria în timp regulamentar. Pentru un rezultat de egalitate, după 90 de minute, bookmakerii au stabilit cota 3.70, iar un succes al Realului are cota 3.80.
Primul transfer al lui Real Madrid după calificarea în finala Champions League
Cunoscutul jurnalist Fabrizio Romano a făcut anunţul aşteptat de fanii „galacticilor”. Florentino Perez a ajuns al un acord cu agenţii fundaşului central care are o cotă de piaţă de 35 de milioane de euro. Rudiger mai are contract cu Chelsea până la finalul lunii viitoare.
„Real Madrid a ajuns la un acord verbal cu Antonio Rudiger. Contractul nu a fost semnat încă, dar Real Madrid este acum pe punctul de a-l aduce gratis. Mutarea va avea loc curând. Va fi o înţelegere pe termen lung. Ultimele detalii urmează să fie discutate în curând, până la parafarea înţelegerii„, asigură Fabrizio Romano.
De serviciile lui Rudiger au mai fost interesate Barcelona, PSG şi Juventus, dar el a ales să meargă la Madrid. Internaţionalul german este la Chelsea din 2017, după ce a mai jucat la VfB Stuttgart şi AS Roma. El are aproape 200 de partide jucate la formaţia lodoneză, cu care a câştigat Liga Campionilor în 2021.
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Dan Petrescu, uluit de meciul de vis din UEFA Champions League
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY