Ladislau Boloni, situaţie critică la Metz! Fanii au invadat terenul şi i-au cerut demisia antrenorului român

De Alex Masgras
Publicat: 24.02.2024, 11:17
Actualizat: 24.02.2024, 12:44

Ladislau Boloni, situaţie critică la Metz! Fanii au invadat terenul şi i-au cerut demisia antrenorului român

Ladislau Boloni, situaţie critică la Metz! Fanii au invadat terenul şi i-au cerut demisia antrenorului român

Fanii lui Metz au invadat terenul, după meciul cu Lyon / Profimedia

Ladislau Boloni se află situaţie critică la Metz! Echipa antrenorului român a pierdut şi meciul din etapa cu numărul 23 de pe teren propriu cu Lyon, iar şansele de a se salva de la retrogradare sunt din ce în ce mai mici.

Reclamă

După înfrângerea de vineri seară, fanii lui Metz au răbufnit şi au intrat pe teren, pentru a-şi exprima nemulţumirile. Echipa lui Boloni este pe locul 17 în Ligue 1, pe loc direct retrogradabil, la 5 puncte de primul loc care asigură menţinerea în prima divizie din Franţa.

Reclamă

Ladislau Boloni, situaţie critică la Metz!

Metz continuă seria negativă de meciuri fără victorie. Echipa lui Ladislau Boloni a pierdut şi meciul de pe teren propriu cu Lyon, după ce a condus cu 1-0. Gazdele au deschis scorul în minutul 13, prin Mikautadze, dar nu au reuşit să intre în avantaj la cabine. Lacazette a restabilit egalitatea chiar înainte de pauză, în minutul 45+1.

În repriza secundă, Lyon a marcat golul victoriei în minutul 60, prin Benrahma, jucător introdus la pauza meciului. Metz nu a mai reuşit să revină şi a pierdut duelul din etapa cu numărul 23.

Nemulţumiţi de situaţia în care se află echipa, fanii lui Metz au intrat pe teren la finalul partidei, cerând socoteală pentru rezultatele slabe. Zeci de stewarzi au păzit tunelul care duce spre vestiare de suporterii care au invadat terenul, în timp ce aceştia i-au cerut demisia antrenorului român şi a conducătorilor, potrivit onzemondial.com.

În ultimele 10 meciuri din Ligue 1, Metz are 9 înfrângeri şi un singur rezultat de egalitate. Ultimul succes al echipei a avut loc tocmai pe 26 noiembrie, pe terenul lui Lorient, scor 3-2.

Un fan i-a cerut demisia lui Ladislau Boloni, în timpul unui interviu

Un fan i-a cerut demisia lui Ladislau Boloni, în timpul unui interviu. După duelul din Ligue 1 cu Montpellier, un suporter al celor de la Metz nu a ținut cont de faptul că românul răspundea la o serie de întrebări și și-a exprimat dorința.

Metz a fost învinsă în partida respectivă de Montpellier cu scorul de 0-3. Partida a reprezentat al 9-lea meci fără victorie pentru echipa pregătită de tehnicianul român, acum în vârstă de 70 de ani.

După meci, Ladislau Boloni a mers la interviul obișnuit, pentru a răspunde la o serie de întrebări din partea jurnaliștilor. În timpul acestuia, un fan din tribunele arenei a strigat: „Boloni, demisia!”, iar reacția lui Ladislau Boloni nu a întârziat să apară.

Românul a fost cât se poate de calm și a spus: „Frustrarea lor nu poate fi mai mare decât a mea”.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:14

Athletic Bilbao – Rangers LIVE SCORE (22:00). Ianis Hagi, duel decisiv pentru semifinalele Europa League. Meciurile serii

13:08

Ronnie O’Sullivan – Ali Carter, în primul tur de la Campionatul Mondial. Tabloul complet de la Crucible

12:46

EXCLUSIVCând intră buldozerele pe stadionul din Ştefan cel Mare. Momentul aşteptat de toţi fanii lui Dinamo

12:36

Începe lupta pentru Cupa Stanley! Care sunt echipele calificate în play-off-ul NHL și cum arată prima rundă

12:32

Reacţia antrenorului lui Zhejiang, după ce decizia fostului club al lui Aaron Boupendza a şocat pe toată lumea

12:23

Daniel Pancu, verdict în lupta la titlu înainte de FCSB – CFR Cluj: „E cam terminată”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls