România a comis-o în debutul din preliminariile World Cup 2026! Naţionala lui Mircea Lucescu a pierdut cu Bosnia, scor 0-1, pe Arena Naţională şi calificarea la Mondialul american de anul viitor este în pericol.
După România-Bosnia 0-1 moralul naţionalei pare că a fost zdruncinat rău de tot. Cel puţin asta reiese din descreierea făcută de către cei de la FRF anonimilor din San Marino, viitoarea adversară din preliminarii.
Anunţul făcut înainte de San Marino-România
Tricolorii lui Mircea Lucescu sunt obligaţi să câştige al doilea meci din grupa preliminară, după 0-1 cu Bosnia pe Arena Naţională. San Marino-România e luni seara de la ora 21.45. Viitoarea adversară e din lumea a patra a fotbalului. Se află pe locul 210 în clasamentul FIFA. În ciuda diferenţei uriaşe de valoare, cei de la FRF i-au lăudat pe anonimii din San Marino, selecţionată pregătită de către Roberto Cevoli.
În primul meci al grupei de calificare din preliminariile World Cup 2026, San Marino a fost învinsă de Cipru, scor 0-2. ”San Marino, cea mai bună perioadă a sa all-time.
În precedenta ediție a Ligii Națiunilor a câștigat grupa din Divizia D după două victorii cu Liechtenstein, un egal și o înfrângere cu Gibraltar, asigurându-și astfel promovarea în divizia valorică superioară!
Din decembrie 2023 în funcția de selecționer San Marino, tehnicianul italian Roberto Cevoli (56 ani) a scris istorie cu litere mari. Cu o arie de selecție extrem de restrânsă, bazându-se exclusiv pe fotbaliști din campionatul intern și din eșaloanele italiene inferioare, acesta a obținut rezultate fără precedent”, spun cei de la FRF.
Lotul României pentru dubla cu Bosnia şi San Marino
Portari
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);
Fundași
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 27/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6);
Mijlocași
Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0);
Atacanți
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5).
- Daniel Pancu, verdict surprinzător înainte de barajul României pentru Cupa Mondială
- “Încă suferă”. Daniel Pancu știe care e punctul slab al Turciei înainte de barajul cu România pentru Mondial
- Valentin Mihăilă nu se teme de Turcia înainte de baraj: “E puternică, dar nu e Brazilia, Anglia, Franța”
- “Noi n-avem un Guler sau un Yildiz, dar..”. Cosmin Contra, convins că România poate învinge Turcia la baraj
- Lovitură uriașă pentru România. Denis Drăguș și-a aflat pedeapsa după eliminarea din meciul cu Bosnia


































