Reacția Gazzetta dello Sport după ce Andrea Compagno a fost convocat la naționala Italiei: „Are freza ca a lui Cavani și i se spune ‘El Matador’!”

De Cosmin Cioboată
Publicat: 4.03.2023, 11:40

Gazzetta dello Sport Andrea Compagno convocat naționala Italiei

Andrea Compagno a fost convocat la naționala Italiei

Andrea Compagno a fost convocat la naționala Italiei / Hepta

A apărut reacția Gazzetta dello Sport după ce Andrea Compagno a fost convocat la naționala Italiei. Atacantul de la FCSB a primit o veste excelentă. Golgheterul roș-albaștrilor a fost inclus de Roberto Mancini pe lista preliminară a naționalei Italiei. Campioana Europei va înfrunta Anglia și Malta în această lună, în preliminariile EURO 2024.

Reclamă

Mihai Stoica a fost cel care a făcut anunțul răsunător, iar informația a ajuns până la urechile jurnaliștilor Gazzetta dello Sport. Celebra publicație italiană i-a dedicat un articol superb lui Andrea Compagno.

Reclamă

Reacția Gazzetta dello Sport după ce Andrea Compagno a fost convocat la naționala Italiei

Jurnaliștii din Peninsulă au povestit drumul parcurs de Compagno în fotbal. El a început să joace în ligile inferioare din Italia, iar cu multă muncă și seriozitate a ajuns în vizorul lui Roberto Mancini.

„Compagno, povestea merge mai departe. Din Serie D, la naționala Italiei. Așa spune Steaua (n.r – FCSB)”, a titrat Gazzetta dello Sport.

Publicația italiană l-a comparat pe atacantul de la FCSB cu Edinson Cavani, datorită înălțimii și părului său.

„Atacantul din Palermo a ajuns în 2020 în România, la Craiova (n.r. – FC U Craiova 1948), după o carieră în care nu a trecut de Serie D în Italia. A devenit o adevărată senzație în 2022, când a devenit italianul cu cele mai multe goluri marcate.

După doi ani la Craiova, a fost transferat de Steaua București (n.r – FCSB), alături de care a debutat în Conference League. <În Italia câștigam 400 de euro pe lună și mergeam la cumpărături cu un calculator’, spunea el într-un interviu pentru Gazzetta, săptămâna trecută.

Are 1.94 metri, are freza ca a lui Cavani și i se spune ‘El Matador’. În acest sezon, el a marcat 12 goluri în 22 de meciuri din Liga 1 și Conference League (n.r. – la FCSB)”, au notat jurnaliștii Gazzetta dello Sport.

Înainte să ajungă în România, Andrea Compagno a mai jucat în ligile inferioare din Italia, la Catania, Due Torri, Pinerolo, Torino U19, Argentina, Borgosesia și Nuorese, apoi a evoluat la Tre Fiori, din San Marino.

Mihai Stoica a dezvăluit cum a reacționat Andrea Compagno după ce i-a dat vestea cea mare:

„Mai devreme am vorbit (n.r – cu Compagno). El își dorește ca visul să se materializeze și chiar să meargă, nu să fie doar pe lista provizorie”, a spus Mihai Stoica, potrivit orangesport.ro.

Andrea Compagno visează să ajungă în Serie A: „Totul în viața mea a venit pe neașteptate”

Andrea Compagno este îndrăgostit de fotbalul din Serie A și visează ca într-o bună zi să joace acolo. Inter este echipa lui favorită, de care este atașat încă din copilărie.

„Întoarcerea în Italia este un vis!”, a exclamat Andrea Compagno, omul de gol al FCSB-ului. Atacantul de 26 de ani a marcat 16 goluri în actualul sezon din Liga 1 și se luptă pentru titlul de golgheter cu Marko Dugandzic.

„Eram la o răscruce: în copilărie, când joci fotbal, visezi la Serie A. Ei bine, mergând în România m-am gândit că se pot deschide noi scenarii frumoase, imprevizibile. Am făcut un pariu și a mers așa cum am visat.

În acest sezon m-a cumpărat FCSB. Și când un club prestigios te cumpără, îți schimbă cariera. Există mult profesionalism la FCSB. Fanii cer foarte mult, dar ai o senzație grozavă. Este senzația pe care o căutăm în copilărie.

Întoarcerea în Italia este un vis. Întotdeauna încerc să confirm, în fiecare weekend. Visez la Serie A și voi cultiva această speranță fără regrete. Echipa mea favorită este Inter. Știu că pentru cineva născut la Palermo este un pic ciudat, dar eu am fost mereu un fan al nerazzurrilor.

Mă uit mereu la Serie A: are întotdeauna un farmec incredibil, dincolo de rezultatele pe care le poate obține echipa națională.

Totul în viața mea a venit pe neașteptate. Trăiesc zi de zi fără așteptări. Nu știu când, dar sper să ajung în Serie A”, a spus Andrea Compagno, potrivit tuttomercatoweb.com.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis