David Popovici, moment incredibil la Foro Italico: „E David! E David! Te rog, câştigă medalia”

De Dan Roșu
Publicat: 15.08.2022, 11:48

David Popovici

David Popovici, argint la 200 de m liber, la Campionatele Mondiale în bazin scurt

David Popovici / Profimedia Images

David Popovici a avut parte de un moment incredibil marţi, când a ajuns la Foro Italico, pentru Campionatul European de Nataţie. Adrian Rădulescu, antrenorul său, a povestit surpriza de care a avut parte sportivul de 17 ani.

Reclamă

Înotătorul de la CS Dinamo a fost recunoscut de românii care lucrau chiar la Foro Italico. „E David! E David! Te rog, câştigă medalia!”, i-a transmis un compatriot. Şi acesta i-a îndeplinit dorinţa, la proba regină, de 100 de metri liber, unde a luat aurul şi a doborât recordul mondial.

Reclamă

David Popovici, moment incredibil la Foro Italico

„Este efectiv o creştere uriaşă a popularităţii sale. Toată lumea îl recunoaşte pe stradă. Şi sunt momente foarte emoţionante, cum a fost marţi, la venirea noastră. Erau nişte muncitori care lucrau pe acoperişul de deasupra tribunei.

O clipă, toată lumea a tăcut şi unul din băieţi a spus: ‘E David! E David! Te rog, câştigă medalia. Vrem să fim acolo când o s-o câştigi.’ Erau români. Astfel de întâlniri sunt lucrul cel mai important.”, a povestit Adrian Rădulescu, pentru AFP.

David Popovici, discurs de mare campion după ce a intrat în istoria înotului

David Popovici a susținut un discurs de mare campion, imediat după ce a câștigat medalia de aur la CE de Natație de la Roma, unde a stabilit și un nou record mondial la proba de 100 de metri liber.

Întrebat ce simte când vede în tribune copii care îl susțin, acesta a anunțat că unul din obiectivele lui este să îi inspire pe cei mici să practice înotul, considerat unul din cele mai sănătoase sporturi.

”Cred că asta este principala mea prioritate în această viață de înotător pe care o am, să inspir oameni, mai ales să inspir copiii, fie că sunt italieni sau români.

Să îi văd pe toți în tribune e unul din cele mai tari sentimente posibile”, a spus David Popovici, citat de LenTV, după ce a câștigat proba de 100 de metri liber, la CE de Natație de la Roma.

David Popovici, campion european la 100 de metri liber

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, sâmbătă, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma, cu un nou record mondial, 46,86 secunde.

Vechiul record mondial al probei era deţinut de brazilianul Cesar Cielo Filho (46,91 secunde), din 2009. Popovici deţine astfel la 100 m liber, recordul mondial de seniori şi juniori, recordul european de seniori şi juniori, precum şi recordul competiţie

David Popovici a devenit al doilea român care cucereşte un titlu european într-o probă masculină, după Robert Glinţă, care a luat aurul în 2021, la Budapesta, la 100 m spate.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
20:37

Laurențiu Reghecampf, gata de o nouă aventură „exotică”! Țara în care este dispus să antreneze

20:27

Controversă uriaşă la clubul lui Aaron Boupendza, după decesul fotbalistului: „Să vă fie ruşine”

20:15

Real Madrid – Arsenal și Inter – Bayern Munchen LIVE TEXT (22:00), în sferturile Champions League. „Galacticii” vor remontada

20:08

Ruben Amorim, anunț de ultimă oră despre Andre Onana. Ce se va întâmpla la returul cu Lyon

19:51

Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentului

19:41

Dinamo, apel către suporteri după ultima sancțiune primită: „Veniți la meci cu respect, nu ură!”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s