Emma Răducanu, principala calitate: „Încerc să fiu una dintre cele mai deştepte”. Socrul lui Andy Murray o antrenează: „Este înfometată!”

De Mihai Ispas
Publicat: 5.07.2021, 14:18

Emma Răducanu, Wimbledon 2021

Emma Răducanu spune că încearcă să fie una dintre cele mai deştepte jucătoare de tenis, pentru a compensa diferenţa de valoare

Profimedia

Emma Răducanu o va înfrunta, astăzi, după ora 18:00, pe Ajla Tomljanovic. Reprezentanta Marii Britanii a dezvăluit care sunt secretele ei pe terenul de tenis.

Reclamă

Emma Răducanu, principala calitate: „Încerc să fiu una dintre cele mai deştepte jucătoare”

„Fiecare are armele sale. Nu simt că sunt cea mai rapidă, cea mai puternică sau că lovesc mingea cel mai tare, aşa că planul meu este să încerc să joc tactic, încerc să fiu una dintre cele mai deştepte. Cred că arma mea este că studiez jocul, încerc să găsesc o cale să câştig în acest fel.

Reclamă

Să joci pe terenul numărul 1 de la Wimbledon, mai ales după perioada cu Covid, cred că trebuie să te bucuri de fiecare moment. Dacă nu te distrezi aici, pe terenul 1, atunci unde să o faci?!”, a declarat Emma Răducanu, pentru BBC.

Răducanu, antrenată de socrul lui Andy Murray: „Este înfometată!”

Jucătoarea în vârstă de 18 ani, debutantă la un turneu de Grand Slam, a învins-o cu 6-3, 7-5 pe Sorana Cîrstea. Victoria din turul 3 de la Wimbledon îi asigură un salt uriaş în topul WTA, de pe locul 338, până pe 163.

Ea este antrenată de Nigel Sears, socrul lui Andy Murray. „Este înfometată, foarte ambiţioasă şi gândeşte la nivel mare, ceea ce-mi place. Este foarte aplicată. Sper să rămână cu picioarele pe pământ. Părinţii ei pot fi lăudaţi pentru că se descurcă singură, deoarece aşa a fost crescută”, a spus Sears.

Emma Răducanu nu vrea să fie distrasă deloc din pregătirea meciului din optimi. Ea i-a cedat telefonul unui membru din staff. Sportiva are un cont de Instagram, unde obişnuieşte să posteze des imagini pentru fanii ei. În cea mai recentă imagine, apare în timp ce urmăreşte Marele Premiu de Formula 1 al Austriei.

Emma Răducanu n-a pierdut niciun set la Wimbledon 2021

Emma Răducanu s-a calificat în optimi, la Wimbledon, fără să piardă niciun set. Sportiva cu origini româneşti le-a eliminat până acum pe Vitalia Diatchenko (7-6, 6-0), Marketa Vondrousova (6-2, 6-4) şi Sorana Cîrstea (6-3, 7-5).

Astăzi, Răducanu o va avea adversară pe Ajla Tomljanovic. Jucătoarea din Australia ocupă locul 75 în clasamentul mondial şi s-a calificat după ce a trecut, în set decisiv, de Jelena Ostapenko, scor 4-6, 6-4, 6-2. Şi Tomljanovic a ajuns, în premieră, în această fază a turneului de Grand Slam.

Emma Răducanu are asigurat un premiu în valoare de 181.000 de lire sterline (n.r. 211.000 euro).

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:56 20 apr.

„Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

22:46 20 apr.

„M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

22:21 20 apr.

„Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

22:11 20 apr.

Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

22:02 20 apr.

Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

21:53 20 apr.

FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis