Pete Sampras, omagiu pentru Roger Federer. Mesaj de la un colos la altul: „Ne va fi dor de tine”

De Dan Roșu
Publicat: 23.09.2022, 16:55

Roger Federer şi Pete Sampras

Pete Sampras, omagiu lui Roger Federer

Roger Federer şi Pete Sampras / Profimedia Images

Pete Sampras, câştigătorul a 14 turnee de Grand Slam, i-a adus un omagiu lui Roger Federer, care va juca, vineri, ultimul meci al carierei.

Reclamă

„Nu ştiu de unde să încep aşa că o să încep chiar de la început. Când ne-am confruntat pentru prima dată, aveai doar 19 ani, erai un jucător promiţător, dar deja se vorbea mult despre tine. Am dus o mare luptă pe terenul central la Wimbledon, iar tu m-ai învins în cinci seturi (7-5 ​​în setul 5, în optimile de finală din 2001).

Reclamă

Pete Sampras, omagiu lui Roger Federer

Îmi amintesc că am părăsit terenul cu sentimentul că mi-am făcut treaba. Habar nu aveam că, douăzeci de ani mai târziu, vei avea 20 de titluri de Grand Slam, că vei fi numărul 1 ani de zile, că vei domina sportul nostru, de fapt, că vei face totul. Ne va fi dor de tine”, a spus Sampras.

La 41 de ani, Roger Ferderer şi-a anunţat retragerea din tenis, iar Laver Cup este ultima sa competiţie. Campionul elveţian va face pereche cu Rafael Nadal, la dublu, iar cei doi vor evolua contra americanilor Jack Sock şi Frances Tiafoe.

Planurile lui Roger Federer după retragerea din tenis

Federer a lăsat să se înţeleagă, la câteva zile după anunţul cu privire la retragerea sa, că va rămâne aproape de lumea tenisului atunci când nu va mai concura în circuit, informează AFP.

“Nu ştiu exact ce îmi va rezerva viitorul, dar nu vreau să mă îndepărtez complet de un sport care mi-a dat totul”, a spus Federer pentru RTS.

El a mărturisit că s-a simţit uşurat după ce şi-a anunţat retragerea. El a precizat că a fost extrem de emoţionat, dar şi fericit că a făcut pasul.

“Genunchiul nu-mi dădea pace, progresul nu era suficient de bun, iar apoi am avut un rezultat nu foarte satisfăcător de investigaţie imagistică, astfel că mi-am spus că s-a terminat”, a explicat el.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s