Roland Garros 2023 | Elena Rybakina s-a calificat în turul 3, la Paris
De Dan Roșu
Publicat: 1.06.2023, 14:57
Roland Garros 2023 | Elena Rybakina s-a calificat în turul 3! Elena Rybakina, nr.4 mondial, s-a calificat fără emoţii în turul 3 la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe cehoaica Linda Noskova, joi, pe terenul Suzanne-Lenglen, informează AFP.
Finalista Openului Australiei din acest an o va întâlni în runda următoare pe spanioloaica Sara Sorribes, care a trecut tot joi de croata Petra Martic, cu 6-4, 6-1.
Roland Garros 2023 | Elena Rybakina s-a calificat în turul 3
Rybakina (23 ani), câştigătoarea Wimbledonului de anul trecut şi victorioasă anul acesta în turneul WTA 1.000 de la Roma, este una din pretendentele la titlu anul acesta la Paris.
În turul 3 a ajuns şi Irina Begu. Favorita 27 s-a calificat, miercuri, în turul trei al turneului de la Roland-Garros, trecând în runda secundă de italianca Sara Errani, numărul 73 mondial.
Irina Begu, în turul 3 la Roland Garros 2023
Begu s-a impus fără probleme, cu scorul de 6-3, 6-0, într-o oră şi 12 minute. În faza următoare, românca o va întâlni pe sportiva din Cehia Karolina Muchova, locul 43 WTA.
Premiul pentru participarea în turul trei este de 142.000 de euro.
Irina Begu este singura româncă rămasă în luptă pe tabloul de simplu. Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan au fost eliminate în primul tur.
- Elena Rybakina s-a calificat în turul 3 de la Roland Garros 2023
- Elena Rybakina – Linda Noskova 6-3, 6-3
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00