Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz: „Marele favorit este Novak Djokovic”

De Dan Roșu
Publicat: 3.07.2023, 10:10

Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz: Marele favorit este Novak Djokovic

Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz: "Marele favorit este Novak Djokovic"

Novak Djokovic şi Carlos Alcaraz, la All England Club / Profimedia Images

Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, consideră că Novak Djokovic este marele favorit la câştigarea titlului în turneul de Grand Slam de la Wimbledon, care va debuta luni, în special pentru că sârbul „nu face nimic rău pe iarbă”, informează AFP.

Reclamă

Djokovic, ocupantul locului secund în clasamentul ATP, a câştigat de şapte ori trofeul pe iarba de la All England Club, ultima oară anul trecut, iar un nou succes i-ar permite să egaleze recordul elveţianului Roger Federer (8 victorii).

Reclamă

Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz: „Marele favorit este Novak Djokovic”

„Evident, pentru mine, marele favorit este Djokovic”, a declarat Alcaraz (20 de ani), care a câştigat recent primul său turneu pe iarbă, la Queen’s Club (Londra).

„El face totul foarte, foarte simplu. Se mişcă foarte bine, loveşte mingea foarte bine. E foarte greu să găseşti slăbiciuni în jocul său”, a recunoscut tânărul jucător iberic, în cursul unei conferinţa de presă.

Învins de „Nole” în semifinale la Roland Garros, unde a fost victima unor crampe „în tot corpul”, la începutul setului al treilea, Alcaraz a subliniat şi „presiunea” pe care rivalul său sârb o pune asupra adversarilor săi.

„Aş spune că este presiunea pe care o pune asupra tuturor. Nu doar asupra mea. Pentru mine, probabil că este cel mai greu lucru când îl înfrunt pe Novak”, a explicat spaniolul, care anul trecut s-a oprit în optimile de finală la Wimbledon.

Alcaraz a asigurat însă că nu a resimţit „o presiune prea mare” legată de faptul că este numărul unu mondial, iar succesul de la Queen’s, obţinut în urmă cu o săptămână, nu a făcut decât să-i sporească încrederea în evoluţiile sale pe iarbă.

„Cred că stilul meu de joc este întotdeauna să joc agresiv. Şi cred că este cel mai important lucru pe iarbă: fii agresiv, încearcă să ajungi la fileu, încearcă să loveşti tare. Asta încerc pe toate suprafeţele şi cred că se potriveşte foarte bine pe iarbă”, a conchis liderul clasamentului ATP.

Bornele pe care Novak Djokovic le poate atinge la Wimbledon

Sârbul a ajuns la 23 de titluri de Grand Slam după succesul de la Roland Garros şi l-a depăşit pe marele rival Rafael Nadal, devenind jucătorul cu cele mai multe titluri majore din istoria tenisului masculin.

Djokovic nu vrea însă să se oprească aici şi încearcă să îşi consolideze statutul de cel mai mare jucător din istorie. Cu şapte titluri în palmares pe iarba londoneză, Djokovic este dat de cei mai mulţi favoritul principal şi la ediţia din acest an, chiar dacă Alcaraz este cap de serie numărul 1.

La Wimbledon 2023, Djokovic poate atinge mai multe borne, dacă se va impune la All England Club. În cazul unui succes, sârbul va ajunge la 24 de titluri de Grand Slam şi o va egala pe Margaret Court. Mai mult, el o va depăşi pe Serena Williams şi va deveni jucătorul cu cele mai multe trofee majore din era Open.

Un nou succes la Wimbledon ar însemna şi egalarea lui Roger Federer. Cel considerat „regele ierbii” are în palmares opt titluri la Londra. „Nole” ar deveni al patrulea jucător care ajunge la cel puţin opt titluri pe iarba londoneză, după Martina Navratilova (9), Roger Federer (8) şi Helen Wills Moody (8).

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s