Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz vrea victoria în finala „de foc” cu Novak Djokovic: „Joc împotriva unei legende!”

De Viviana Moraru
Publicat: 15.07.2023, 10:43

Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz vrea victoria în finala de foc cu Novak Djokovic

Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz vrea victoria în finala "de foc" cu Novak Djokovic

Carlos Alcaraz, la finalul meciului cu Medvedev din semifinalele de la Wimbledon/ Profimedia

Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz vrea să obţină victoria în finala „de foc” cu Novak Djokovic, de la All England Club. Liderul mondial a afirmat că finala cu „legenda” Djokovic reprezintă pentru el „o motivaţie suplimentară”.

Reclamă

Carlos Alcaraz – Novak Djokovic va fi finala din acest an de la Wimbledon. Ibericul s-a calificat în ultimul act, după ce l-a învins pe Daniil Medvedev în semifinale, în timp ce Nole a trecut fără emoţii de Jannik Sinner, pentru a-şi asigura prezenţa în a noua sa finală de pe iarba londoneză.

Reclamă

Wimbledon 2023 | Carlos Alcaraz vrea victoria în finala „de foc” cu Novak Djokovic

„Pentru mine, va fi o motivaţie suplimentară şi va fi foarte special să joc o finală contra unei legende”, a recunoscut spaniolul de 20 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Dacă câştig, va fi incredibil pentru mine, nu doar sâ câştig Wimbledonul, ci să o fac împotriva lui Novak. Ar fi super-special”, a precizat el.

„El i-a învins pe toţi marii jucători precum Roger Federer sau Rafa Nadal când era tânăr şi de atunci realizează atât de multe lucruri. Este un jucător foarte complet, incredibil. El nu face niciodată un pas greşit pe teren, iar din punct de vedere, este un animal”, a mai spus Alcaraz, recunoscând totodată că va avea o misiune dificilă în faţa septuplului campion de la Wimbledon, Novak Djokovic, care nu a mai pierdut pe terenul central londonez de 10 ani.

„Voi încerca să nu mai fiu aşa nervos cum am fost la Roland Garros. Voi încerca să profit de moment. Voi schimba pregătirea meciului şi sper să nu mai am crampe şi că voi fi mai bun duminică”, a adăugat el.

Carlos Alcaraz, răspuns sincer după ce tatăl său l-a filmat pe Djokovic

Carlos Alcaraz a oferit un răspuns sincer după ce tatăl său l-a filmat pe Djokovic. Tatăl numărului 1 ATP a fost acuzat că l-ar fi filmat pe „Nole” în tipul unui antrenament, lucru care l-ar fi enervat pe sârb.

Tânărul de 20 de ani a fost întrebat la conferinţa de presă de acest lucru şi i-a luat apărarea tatălui său, spunând despre acesta că este pasionat de tenis şi încearcă să imortalizeze fiecare moment, atât la meciuri, cât şi la antrenamente, mai ales că vorbim despre un jucător precum Novak Djokovic.

De asemenea, Alcaraz a declarat că nu ar reprezenta un avantaj dacă ar primi de la tatăl său imagini de la antrenamentul lui Novak Djokovic, în condiţiile în care antrenamentele sârbului sunt disponibile şi în mediul online:

„Probabil e adevărat, tatăl meu este un mare fan al tenisului. Nu se uită numai la meciurile mele, el ajunge la club la ora 11:00 şi pleacă seara, la 22:00. Îi place să se uite la meciuri, urmăreşte şi foarte multe antrenamente.

Să ai şansa de a îl vedea în realitate pe Djokovic este un lux, probabil e adevărat că a înregistrat o parte a antrenamentului. Nu cred că îmi oferă un avantaj, am deja o mulţime de videoclipuri cu Djokovic pe toate platformele”, a declarat Carlos Alcaraz, potrivit puntodebreak.com.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors