Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele de la Birmingham. Performanţa carierei, pe iarbă

De Dan Roșu
Publicat: 17.06.2022, 15:37

Sorana Cîrstea, într-un mec

Româncele şi-au aflat adversarele de la Australian Open

Sorana Cîrstea, într-un meci / Profimedia Images

Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele de la Birmingham. Sori a bătut-o după o luptă teribilă pe Donna Vekic, cu 5-7, 6-3, 6-4 şi va juca în penultimul act cu învingătoarea dintre Yastremska şi Zhang.

Reclamă

Sorana a ratat incredibil şansa de a câştiga primul set. A condus cu 5-3 şi a ratat trei mingi de set pe propriul serviciu. Donna a făcut break-ul şi apoi a mai câştigat alte trei game-uri consecutive.

Reclamă

Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele de la Birmingham

Setul doi a avut aproximativ acelaşi scenariu, dar, tot la 5-3 şi pe propriul serviciu, Sorana a reuşit să se impună şi să împingă meciul în decisiv. Acolo, ea a făcut repede un break şi a fost mereu în avantaj, până la final, impunându-se cu 5-7, 6-3, 6-4.

Aceasta a fost a cincea întâlnire directă dintre cele două, iar Sorana conduce acum cu 3-2. Primul duel avusese loc tot la Birmingham, în sferturile din 2013, când croata se impunea cu 6-2, 6-1. Mai mult, e prima oară când Sori se califică într-o semifinală a unui turneu de iarbă.

Sorana Cîrstea va fi antrenată de Daniel Dobre

Sorana Cîrstea va fi antrenată de Daniel Dobre, antrenorul care a ajutat-o pe Simona Halep să triumfe la Wimbledon, în 2019. Halep l-a demis pe Dobre după Australian Open 2022.

Sorana Cîrstea urmează să pună punct colaborării cu Adrian Cruciat, antrenor care o pregătea din 2019. Daniel Dobre ar urma să o pregătească pe sportiva de pe locul 36 WTA după turneul de la Birmingham, premergător Wimbledon.

În locul lui Adrian Cruciat, actualul antrenor al Soranei Cîrstea, va veni Daniel Dobre, anunţă hotnews.ro. Alături de Cruciat, Sorana a câştigat turneul de la Istanbul în 2021, şi a jucat finala turneului de la Strasboutg, în acelaşi an.

Daniel Dobre a rămas fără angajament de la finalul lunii ianuarie, când Simona Halep l-a pus pe liber după eliminarea de la Australian Open din optimi, suferită în faţa lui Alize Cornet. Pe lângă Dobre, Halep l-a demis la momentul respectiv şi pe Adrian Marcu. 3 luni mai târziu, Halep l-a numit antrenor pe Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams timp de 10 ani.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s