Închide meniul

CM 2022 | Olanda – Argentina 2-2 (3-4 d.l.d.). Sud-americanii s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial!

Antena Sport Publicat: 9 decembrie 2022, 23:57 / Actualizat: 17 ianuarie 2024, 19:43

Reclamă
CM 2022 | Olanda – Argentina 2-2 (3-4 d.l.d.). Sud-americanii s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial!

Argentina a învins Olanda în sferturile Campionatului Mondial

Argentina a învins Olanda în sferturile Campionatului Mondial / Profimedia

CM 2022 | Olanda – Argentina 2-2 (3-4 d.l.d.). Sud-americanii s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Qatar. A fost nevoie de două reprize de prelungire și lovituri de departajare pentru a fi decisă învingătoarea dintre Olanda și Argentina.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Lionel Messi&Co au obținut calificarea mult visată la „loteria penalty-urilor”. Messi, Paredes, Montiel și Lautaro Martinez au transformat de la 11 metri, pentru Argentina, în timp ce olandezii au reușit să înscrie numai prin Koopmeiners, Weghorst și Luuk de Jong.

CM 2022 | Olanda – Argentina 2-2 (3-4 d.l.d.). Sud-americanii s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial

FINAL. Lautaro Martinez marchează, iar Argentina se califică în semifinalele Campionatului Mondial, după 2-2 (4-3 d.l.d.), în fața Olandei. În penultimul act al turneului din Qatar, Argentina se va duela cu Croația.

Luuk de Jong înscrie!

Reclamă

Enzo Fernandez trimite pe lângă poartă!

Weghorst înscrie!

Montiel marchează!

Reclamă 4 / 0/3

Teun Koopmeiners marchează! E prima lovitură transformată de olandezi.

Paredes înscrie cu un șut puternic în plasa laterală!

Berghuis ratează! Emiliano Martinez apără din nou!

Lionel Messi marchează!

Virgil van Dijk ratează! Emiliano Martinez a apărat execuția olandezului.

Update: Începe „loteria penalty-urilor”!

Update 23.43: Fluier final după cele două reprize de prelungire! Olanda și Argentina se află în continuare la egalitate, scor 2-2, iar echipa calificată în semifinale va fi decisă la loviturile de departajare.

Min 120. Enzo Fernandez șutează puternic din afara careului, dar mingea lovește bara.

Reclamă

Update 23.11: A început prima repriză de prelungiri!

Update 23.09: Fluier final, după primele 90 de minute! Meciul dintre Olanda și Argentina va intra în prelungiri!

Min 90+11: GOOOL Olanda! Weghorst înscrie la ultima fază, după o schemă incredibilă pusă în scenă. Teun Koopmeiners a păcălit întreaga defensivă, cu o pasă pe sub zid, din lovitură liberă. Mingea a ajuns în careu la Weghorst, care a finalizat cu un șut plasat pe lângă Martinez.

Min 83: GOOOL Olanda! Weghorst a înscris cu o lovitură de cap.

Min 74: GOOOL Argentina! Lionel Messi a înscris dintr-un penalty scos de Acuna.

Min 45: Pauză! Scorul este 0-1.

Min 35. GOOOOL Argentina! Nahuel Molina deschide scorul cu un șut din careu, după o fază superbă creată de Lionel Messi. Căpitanul Argentinei a oferit o pasă de geniu, printre fundașii olandezi.

Min 1. A început meciul!

Echipele de start:

Olanda: Noppert – Timber, Van Dijk, Ake – Dumfries, De Roon, De Jong, Blind – Depay – Gakpo, Bergwijn

Argentina: Martinez – Romero, Otamendi, Martinez – Molina, De Paul, Fernandez, Mac Allister, Acuna – Messi, Alvarez

Învingătoarea dintre Olanda și Argentina va juca în semifinale cu Croația. Naționala lui Zlatko Dalic a învins miraculos Brazilia, scor 1-1 (4-2 d.l.d.), după loviturile de departajare.

Ce a spus Virgil van Dijk înaintea meciului stelar cu Lionel Messi

Virgil van Dijk se gândește la duelul stelar cu Lionel Messi, din Olanda – Argentina, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale.

Van Dijk și Messi sunt cei mai importanți oameni ai celor două echipe, dar nu duelul lor direct va decide calificarea în semifinale, anunță fundașul de fier al lui Van Gaal.

„Nu va fi un meci de tipul Messi împotriva mea, e vorba de un efort comun al celor două echipe. Trebuie să fim foarte atenți în apărare pentru că ei îl caută mereu pe Messi, care e capabil să rănească orice adversar. Nimeni nu îl poate marca pe Messi individual.

Va fi o onoare să joc împotriva lui, va trebui să fim cu toţii foarte concentraţi pentru că şi atunci când vom ataca, vom şti că Messi e relaxat undeva, într-un colț al terenului, gata să primească o eventuală minge recuperată”, a spus starul lui Liverpool, într-o conferință de presă.

Pe foaie, dar și în opinia bookmakerilor, Argentina este favorita întâlnirii, cu o cotă de 2.25. De partea cealaltă, Portocala Mecanică are o cotă de 3.45 la un succes împotriva sud-americanilor.

Mesajul lui Lionel Messi, după ce a bifat meciul 1000 în carieră

Mesajul lui Lionel Messi, după ce a bifat meciul 1000 în carieră, a fost unul special. Starul argentinian a atins o bornă fabuloasă și a sărbătorit așa cum se cuvine alături de fanii săi din mediul online.

Căpitanul naționalei Argentinei a postat un mesaj superb pe rețelele sociale, în care le-a mulțumit fanilor pentru susținere. Postarea lui Lionel Messi a adunat peste 7 milioane de aprecieri în câteva ore.

„O mie de meciuri deja, ce nebunie… Și mereu cu aceeași iluzie pe care am simțit-o încă de la primul meci pe care l-am jucat ca profesionist. Mulțumesc mult tuturor celor care mă însoțesc în această călătorie frumoasă”, a scris Lionel Messi, pe contul de Instagram.

Lionel Messi a adunat 1000 de meciuri per total, pentru FC Barcelona, PSG și naționala Argentinei. Atacantul argentinian a marcat 795 de goluri: 701 pentru echipele de club și 94 pentru selecționata mare a „Pumelor”.

Recomandări
Citește și:

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
9:57 Moment emoţionant la Madrid! Rafael Nadal şi-a luat adio de la turneu şi l-a menţionat pe Ion Ţiriac în discursul de rămas-bun 9:33 Transferul lui Denis Drăguş a intrat în linie dreaptă! Standard şi-a dat acordul! Anunţul presei din Turcia 9:13 „Cristi Chivu, o variantă pentru Rapid?” Răspunsul dat imediat de Victor Angelescu! Mesaj şi despre Mircea Lucescu 8:39 Carlo Ancelotti, semnal de alarmă după Bayern Munchen – Real Madrid 2-2: „A fost momentul nostru de slăbiciune!” 8:39 Thomas Tuchel, mesaj acid către „galactici”, după Bayern Munchen – Real Madrid 2-2: „Au marcat două goluri din două ocazii” 8:26 „Să avem o seară magică acasă!” Reacţia lui Vinicius, după ce a fost „eroul” lui Real Madrid în duelul cu Bayern 8:02 30 de ani de la moartea lui Ayrton Senna. 1 mai, una dintre cele mai triste zile din istoria sportului mondial 0:06 Mihai Stoica nu s-a putut abţine şi i-a dat replica lui Tudorel Stoica: „Oameni pe care i-ai idolatrizat te desconsideră total!” 30
apr.
23:55
VIDEOCoventry – Ipswich 1-2, în AntenaPLAY. Oaspeţii au urcat pe loc de promovare directă în Premier League! Cum arată clasamentul
30
apr.
23:50
Mutarea de geniu făcută de Thomas Tuchel în Bayern – Real Madrid! Bavarezii au întors scorul după numai 12 minute
Vezi toate știrile
Citește și