Lionel Messi a făcut un anunț despre participarea lui la CM 2026. Starul lui PSG va avea la acel moment 39 de ani și nu crede că va fi pe teren la competiția organizată de Statele Unite, Mexic și Canada.
Messi a avut un Mondial senzațional în Qatar, care i-a adus și singurul titlu major care îi lipsea din palmares. Pe lângă asta, mai mulți oameni de fotbal susțin că succesul l-a transformat în cel mai mare jucător din istorie.
Singurul lucru pe care Lionel Messi în exclude în acest moment este retragerea de la naționala Argentinei. ”Vreau să joc pentru această echipă din postura de campion mondial”, e un lucru pe care Leo l-a făcut în mai multe rânduri, după finalul CM 2022.
Lionel Messi, anunț despre participarea la CM 2026
”Nu știu dacă voi juca la Campionatul Mondial din 2026, pare foarte dificil din cauza vârstei mele. Îmi place să joc fotbal, îmi place ceea ce fac atât timp cât sunt bine și mă simt pregătit, însă până la următoarea Cupă Mondială pare că mai este foarte mult timp.
Totul depinde de evoluția carierei mele. Voi împlini 36 de ani (n.r – pe 24 iunie). Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cariera mea, ce voi face.
Nu mă voi retrage de la echipa națională. Vreau să continui să joc pentru Argentina din postura de campion mondial. Era trofeul care îmi lipsea, iar acum iată că îl am”, a spus Messi, într-un interviu acordat pentru Ole.
Lionel Messi a câștigat trei trofee alături de Argentina și toate au venit în ultimii doi ani, Copa America 2021, Finalissima 2022 și Campionatul Mondial 2022. El a debutat la naționala Pumelor în 2005 și, de atunci, a adunat 172 de partide și 98 de goluri.
Regretul lui Lionel Messi
Pentru Lionel Messi, Campionatul Mondial din Qatar nu a fost unul perfect. Chiar dacă a înscris 7 goluri și a contribuit decisiv la câștigarea cupei mondiale, a treia din istoria țării lui, jucătorul lui PSG a rămas cu un mare regret: că nu a primit trofeul de la Diego Maradona.
„Mi-ar fi plăcut să-mi dea Cupa sau măcar să vadă toate acestea, să vadă Argentina campioană mondială, el care a iubit atât de mult echipa naţională. Cred că de sus, dragostea lui m-a făcut mai puternic”, a declarat Leo Messi.
Messi a vorbit și despre momentele de fericire de după câștigarea titlului mondial.
„A fost o nebunie. Adulţi, copii, oameni de toate vârstele. Fericirea se putea citi pe chipurile lor. Sunt încă emoţionat când văd din nou imaginile.. Am primit multe semne de afecţiune, de nebunie şi asta va rămâne pe viaţă. Acea zi a schimbat totul pentru mine şi pentru toată lumea. Acum putem spune că suntem campioni mondiali.
Ceea ce noi am visat atât de mult şi ceea ce eu am visat atât de mult în cariera mea s-a împlinit. (…) Mi-am spus „asta e”, după atâta timp, atâta suferinţă, multă frustrare şi critici, iar familia mea a suferit şi mai mult decât mine”, a spus jucătorul de 35 de ani pentru a evoca această campanie şi „o lună de neuitat, de neşters, care va rămâne pentru totdeauna”.
Leo Messi a comentat şi momentul de furie de la meciul împotriva Olandei, în sferturile de finală, cu celebrarea în faţa selecţionerului Louis van Gaal dar şi invectivele sale împotriva lui Wout Weghorst. „Qué miras bobo?” (La ce te uiţi, idiotule?), i-a transmis Messi lui Weghorst.
„Nu-mi place ce am făcut. Sunt momente de nervozitate şi totul se întâmplă foarte repede. (…) Nu-mi place această imagine”, a precizat Messi.
- Lionel Messi a marcat 98 de goluri pentru Argentina
- Messi a câștigat 3 trofee alături de ”Pume”
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Gigi Becali l-a făcut praf de Dennis Man: „Cine e Parma? Ce să faci cu Man?”
- Mesajul lui Lionel Messi, la exact un an după ce a devenit campion mondial cu Argentina: „Cea mai frumoasă nebunie a carierei!”
- Louis Van Gaal, acuzaţii dure despre titlul mondial câştigat de Lionel Messi şi Argentina: „Totul a fost premeditat”