Închide meniul

Carlos Alcaraz s-a calificat în finala Wimbledon 2024! Campionul en-titre, victorie convingătoare în faţa li Daniil Medvedev

Alex Masgras Publicat: 12 iulie 2024, 19:03

Comentarii
Carlos Alcaraz s-a calificat în finala Wimbledon 2024! Campionul en-titre, victorie convingătoare în faţa li Daniil Medvedev

Carlos Alcaraz, după victoria din semifinalele Wimbledon 2024 / Profimedia

Carlos Alcaraz s-a calificat în finala Wimbledon 2024. Spaniolul revine în ultimul act de la All England Club după victoria de vineri în faţa lui Daniil Medvedev.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Campionul din 2023 s-a impus cu 6-7(1), 6-3, 6-4, 6-4, după 2 ore şi 59 de minute de joc.

Carlos Alcaraz s-a calificat în finala Wimbledon 2024! Campionul en-titre, victorie convingătoare în faţa li Daniil Medvedev

Într-un prim set în care ambii jucători şi-au pierdut de câte două ori serviciul, Daniil Medvedev s-a impus la tiebreak cu un necruţător 7-1. Asta nu l-a împiedicat pe Alcaraz să revină şi să controleze seturile 2 şi 3 pe care le-a câştigat fără emoţii, cu 6-3 şi 6-4. Spaniolul a avut parte şi de un susţinător de lux. Luka Modric a stat în loja campionului din 2023.

În setul 4, Alcaraz a început cu un break, dar rusul a reuşit imediat să restabilească echilibrul. În cele din urmă, el a reuşit un nou break, la 3-3, care s-a dovedit a fi decisiv în privinţa calificării în finala de la Wimbledon.

Carlos Alcaraz a obţinut astfel a cincea victorie în faţa lui Daniil Medvedev şi a doua împotriva rusului la Wimbledon.

Reclamă
Reclamă

Carlos Alcaraz, proaspăt campion la Roland Garros, revine în finala de la Wimbledon, după ce anul trecut l-a învins pe Novak Djokovic. Spaniolul se poate reîntâlni cu câştigătorul a 7 titluri pe iarba londoneză. Djokovic joacă în a doua semifinală, contra italianului Lorenzo Musetti.

Carlos Alcaraz a devenit şi al doilea cel mai tânăr jucător care ajunge, în acelaşi sezon, în finalele de la Roland Garros şi Wimbledon, la vârsta de 21 de ani şi 68 de zile. Recordul este deţinut de Rafael Nadal, care reuşea acest lucru în 2006, la 20 de ani şi 34 de zile.

Reclamă

„Este un vis” Jasmine Paolini, după calificarea dramatică în finala de la Wimbledon: „O nebunie pentru mine”

Jasmine Paolini a fost numai un zâmbet după calificarea dramatică în finala de la Wimbledon. Italianca a învins-o în prima semifinală pe Donna Vekic şi a ajuns în premieră în ultimul act de la All England Club.

Paolini continuă forma incredibilă, după ce a ajuns în finala de la Roland Garros în urmă cu o lună. În meciul cu Donna Vekic, ea s-a impus cu 2-6, 6-4, 7-6(8), la capătul unui meci care a durat 2 ore şi 51 de minute.

Duelul de pe terenul central a fost cea mai lungă semifinală feminină din istoria Wimbledon. La finalul unui adevărat thriller, Paolini a avut un discurs savuros:

„A fost foarte greu. Ea a jucat incredibil. Trimitea lovituri câștigătoare peste tot. M-am chinuit la început. Mi-am repetat că trebuie să mă lupt cu fiecare minge și să încerc să mă îmbunătățesc un pic pe teren, pentru că serveam foarte prost.

Sunt atât de fericită cu această victorie. Acest meci îl voi ține minte pentru totdeauna. Nu există un loc mai bun decât aici… să lupți pentru fiecare punct și fiecare minge. Pentru un jucător de tenis, acesta este cel mai bun loc pentru a juca un meci ca acesta. Vă mulțumesc pentru că m-ați încurajat.

Aceste ultime luni au fost o nebunie pentru mine. Nu știu ce să zic. Încerc să mă concentrez doar pe ceea ce am de făcut pe teren. Doar să mă bucur de ceea ce fac. Îmi place să joc tenis.

Este uimitor să fiu aici și să joc pe acest stadion. Este un vis. Am urmărit finala când eram copil, la Wimbledon. Mă bucur și trăiesc prezentul. Dar ultimele luni au fost o nebunie”, a declarat Jasmine Paolini, potrivit eurosport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va impune Ianis Hagi în fotbalul din Turcia, dacă se va transfera la Karagumruk?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:45 26 aug.
VideoMoment rar în Estrela – Alverca, primul meci în care Ianis Stoica a fost titular! Arbitrul a fost înlocuit
0:18 26 aug.
“Chivu, debut grozav” Reacţia celor de la Gazzeta dello Sport după ce Inter a “spulberat-o” pe Torino!
0:03 26 aug.
Ce notă a primit Ianis Stoica după ce a jucat o repriză în Estrela – Alverca
23:59
VIDEOEstrela – Alverca 2-2. Primul meci ca titular pentru Ianis Stoica! Românul a fost schimbat la pauză
23:34
Inter – Torino 5-0! Cristi Chivu, debut „de vis” în Serie A! Jucătorii românului s-au distrat în prima etapă
23:32
Andrei Raţiu, cel mai slab de pe teren în Bilbao – Rayo 1-0! Nota primită după ce l-a înfruntat pe Nico Williams
1 Gigi Becali, făcut praf de cine se aştepta mai puţin: “Se fac de râs. Gigi şi-a distrus jucăria” 2 “E dezinformat!” Cristi Balaj, mesaj dur pentru Louis Munteanu, după scandalul de la CFR Cluj: “Adevărul e unul singur” 3 Decizia luată de Louis Munteanu, după scandalul cu șefii de la CFR Cluj! Ce se întâmplă cu atacantul 4 Adrian Mititelu, mesaj tranşant despre transferurile lui Vladislav Blănuţă şi Juan Bauza la Rapid! 5 Mihai Stoica, dat pe spate de un jucător de la Universitatea Craiova: “Unul dintre cei mai buni jucători români” 6 Neluţu Varga, revoluţie la CFR Cluj! Anunţ drastic după umilinţele cu Hacken şi Oţelul: “Schimb jumătate de club”
Citește și