Ben Shelton s-a calificat în turul 3 de la Wimbledon, după ce l-a învins în trei seturi pe australianul Rinky Hijikata, scor 6-2, 6-5, 6-4, după 2 ore şi 15 minute de joc. Cu toate acestea, aproape 2 ore şi 14 minute s-au desfăşurat joi seară.
În setul al treilea, la scorul de 5-4 pentru Ben Shelton, care urma să servească, oficialii de la Wimbledon au decis ca meciul să fie suspendat din cauza întunericului, spre nemulţumirea numărului 10 ATP.
Ben Shelton, calificare după 70 de secunde vineri, în turul 3 de la Wimbledon
Shelton nu a avut ce să facă şi nu a reuşit să îi convingă pe organizatori să se răzgândească, în ciuda protestelor sale. Astfel, Shelton şi Hijikata au revenit pe terenul cu numărul 2 de la All England Club în cursul zilei de vineri.
După cele cinci minute de încălzire, meciul s-a reluat în setul 3, la scorul de 5-4 pentru Shelton, cu americanul la serviciu. Numărul 10 ATP nu a stat pe gânduri şi a rezolvat rapid game-ul, implicit şi partida, obţinând calificarea în turul 3 de la Wimbledon.
Shelton d. Hijikata 6-2 7-5 6-4
Ben was up 5-4 serving for the match yesterday when the match was suspended due to darkness.
Literally came back today to play one game today.
4 points. Less than a minute.
Tennis… no other sport like it.
✅2nd Wimbledon R3
Big Ben handling… pic.twitter.com/PLWc39xkAg
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) July 4, 2025
Pentru un loc în optimile de finală, Ben Shelton îl va întâlni în turul 3 pe Marton Fucsovics din Ungaria, jucător care se află în prezent pe locul 105 ATP. Maghiarul a obţinut calificarea în turul al treilea după ce a trecut de Gael Monfils într-un meci maraton, de aproape patru ore, care a ajuns în set decisiv.
Dacă Ben Shelton va încerca să repete cea mai bună performanţă a carierei pe iarba londoneză, optimile de finală, Fucsovic a înregistrat un sfert de finală în 2021. De asemenea, aceasta va fi prima întâlnire directă dintre Ben Shelton şi Marton Fucsovics.
Novak Djokovic şi Aryna Sabalenka, alături de Alexander Zverev
Jucători de top din tenis, inclusiv Novak Djokovic şi Aryna Sabalenka, sunt alături de germanul Alexander Zverev, după ce jucătorul numărul trei mondial a dezvăluit probleme de sănătate mintală în urma eliminării în prima rundă a turneului de la Wimbledon, scrie Reuters.

Zverev a fost învins marţi de francezul Arthur Rinderknech, după cinci seturi de mare luptă, şi apoi a declarat reporterilor că ar putea lua în considerare solicitarea de ajutor profesional: “Nu m-am simţit niciodată atât de singur. Doar că îmi lipseşte bucuria, pur şi simplu îmi lipseşte bucuria în tot ceea ce fac. Nu este neapărat vorba de tenis. Pur şi simplu îmi lipseşte bucuria şi în afara tenisului”.
Djokovic a declarat joi, după victoria sa în runda a doua împotriva lui Dan Evans: ”Îi doresc tot binele şi sunt acolo pentru el. Ştie că mă poate contacta oricând. Îl înţeleg, înţeleg prin ce trece pentru că am trecut şi eu adesea prin asta. Te simţi mai puţin fericit, secat, nu reuşeşti să obţii ceea ce îţi doreşti.
Novak Djokovic on Zverev saying he feels empty and alone in his life, ‘I understand exactly what he’s going through because I’ve been through that many times’
“Sascha and I have a great relationship. I like him a lot as a person. We talk quite a bit actually about tennis and… pic.twitter.com/4OpP7zOtRz
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) July 3, 2025
Eu şi Sascha avem o relaţie grozavă, îmi place mult de el ca persoană. Vorbim mult despre tenis şi despre alte lucruri din viaţă. A jucat mult în acest sezon, poate a jucat prea multe turnee, poate are nevoie să se odihnească puţin şi să prindă energie nouă. Dar el şi echipa lui ştiu asta cel mai bine.”
Sabalenka a spus de asemenea că a fost “o nebunie” să audă asta de la cineva ca Zverev, “pentru că este înconjurat de familia sa”. Ea a spus că a lucrat cu un terapeut timp de cinci ani, ceea ce nu mai este necesar, deoarece se poate deschide faţă de membrii echipei sale: “Este foarte important să vorbeşti deschis despre tot ce îţi trece prin minte. Cred că acesta este cel mai bun sfat pe care îl pot da.”
- Carlos Alcaraz, sfătuit de Alex Corretja după finala pierdută la Wimbledon: “Toate au consecințe”
- Detaliul remarcat de fostul antrenor al lui Federer după triumful lui Sinner de la Wimbledon: “Notă către părinţi”
- Darren Cahill, reacţie superbă după succesul lui Jannik Sinner de la Wimbledon: “Avea nevoie de această victorie”
- Iga Swiatek a urcat pe locul 3 WTA, după ce a câştigat Wimbledon 2025. Amanda Anisimova, în Top 10
- Jannik Sinner a câștigat turneul de la Wimbledon! L-a învins pe Carlos Alcaraz în 4 seturi, după o finală nebună