Ce onoare! Cristi Chivu va avea un rol impresionant la Jocurile Olimpice de Iarnă

Daniel Işvanca Publicat: 23 ianuarie 2026, 21:32

Comentarii
Ce onoare! Cristi Chivu va avea un rol impresionant la Jocurile Olimpice de Iarnă

Cristian Chivu / Profimedia

Milano și Cortina d’Ampezzo vor găzdui în acest an Jocurile Olimpice de Iarnă, iar organizatorii au luat o decizie impresionantă care îl vizează în mod direct pe Cristi Chivu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Concret, tehnicianul vicecampioanei din Serie A va fi cel care va purta torța olimpică în deschiderea ceremoniei, un lucru onorabil pentru antrenorul român.

Cristi Chivu, în prim-plan la Jocurile Olimpice de Iarnă

Cristi Chivu va avea parte de o adevărată onoare la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă, el fiind cel care va purta torța olimpică, potrivit unui comunicat publicat de Inter.

Competiția va fă găzduită de orașele Milano și Cortina d’Ampezzo, iar perioada de desfășurare este 6-22 februarie, aceasta fiind ediția cu numărul 25.

Peste 3.500 de sportivi din peste 90 de țări în competiții la 16 sporturi de iarnă vor participa. Delegația României este formată din nu mai puțin de 29 de sportivi, acoperind nouă discipline diferite.

Reclamă
Reclamă

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se califică Andrei Rațiu în finala Conference League cu Rayo Vallecano?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:15

Ce decizie a luat Voluntari după accidentarea horror a lui Alexandru Gîț

19:10

Omul care a ratat duelul cu Hagi şi Popescu la World Cup 1994 de-abia aşteaptă meciurile de la Mondial: “Grozav”

18:59

LIVE VIDEOAntrenamentul Marelui Premiu de la Miami e ACUM în AntenaPLAY. Cursa e duminică (22:50, Antena 1 şi AntenaPLAY)

18:36

Cristiano Bergodi: “Nu vreau să ia eventul Cristi Chivu”

18:06

Lindsey Vonn e “în modul de supravieţuire” şi cu gândul la JO 2030, la 3 luni după accidentarea gravă

17:48

Biletele pentru primul meci al lui Gică Hagi pe banca României vor fi puse în vânzare pe 2 mai. Anunţul FRF

1 Decizia luată de Adrian Șut, după ce Gigi Becali a anunțat că vrea să-l readucă la FCSB 2 CCA a desemnat arbitrul la Universitatea Craiova – Dinamo. Decizie controversată luată de Kyros Vassaras 3 Gigi Becali, reacţie categorică după ce Mihai Stoica a găsit antrenor pentru FCSB: “Nu-l iei de pe stradă” 4 FotoReacţia lui Gigi Becali când a primit invitaţie la nunta lui Ioan Niculae! Milionarul se însoară la 72 de ani 5 Tensiuni la CFR Cluj: s-a decis şi pleacă de la echipă înainte de finalul sezonului. Poate semna cu o rivală din Liga 1 6 FCSB, gest superb pentru jucătorul grav accidentat de la Voluntari. Anunțul lui Mihai Stoica: „Îl așteptăm la noi”
Citește și