Presa din Australia este la picioarele Simonei Halep după lecţia de tenis pe care i-a predat-o rusoaicei Veronika Kudemertova. Jurnaliştii australieni o consideră pe Halep mare favorită la câştigarea trofeului. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Simona Halep are în palmares o finală la Australian Open. În 2018, Halep pierdea finala cu Caroline Wozniacki. 

"Poate cineva să o mai oprească pe Simona Halep în tentativa sa de a cuceri primul titlu la Australian Open?", au scris jurnaliștii australieni de la Wide World of Sports, pe Twitter.

"Simona Halep este în optimi la Australian Open pentru a șasea oară", a fost şi reacția organizatorilor de la Australian Open.

Câţi bani a câştigat Simona Halep

Calificarea în optimi este recompensată cu 320.000 de dolari australieni (204.000 de euro) şi 240 de puncte WTA.

La ediţia precedentă a AusOpen, Halep a fost eliminată în semifinale de spaniola Garbine Muguruza, scor 7-6 (8), 7-5.  Cea mai bună performanţă a jucătoarei române la Antipozi a fost disputarea finalei ediţiei din 2018, când a fost întrecută de daneza Caroline Wozniacki, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4.