Închide meniul

Campionii de la raliuri sunt gata pentru restart. Ce obiective au Tempestini și Marișca în 2020

Florian Ceafalău Publicat: 25 iunie 2020, 10:41

Comentarii

Simone Tempestini va avea ca obiectiv în acest an câștigarea celui de-al cincilea titlu în România, în timp ce Bogdan Marișca va a lua startul la anumite etape cu scopul de a face spectacol și de a fi pe podiumul general la finalul campionatului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tempestini: ”Voi da maximul posibil!”

“Sigur anul 2020 nu este cum mi-am imaginat și cum mi-am dorit, dar voi încerca la orice competiție la care voi lua startul să dau maximul posibil din toate punctele de vedere. Sper ca fanii să poată să revină pe probe, lângă noi, cât mai curând și să putem să ne bucurăm împreuna de sportul nostru”, a afirmat Tempestini, care va concura în acest an pe o Skoda Fabia R5 alături de Sergiu Itu.

La numai 25 de ani, pilotul născut în Italia și stabilit la Cluj Napoca, de unde reprezintă România în competițiile mondiale, are deja 4 titluri naționale cucerite începând cu 2015. De asemenea, a devenit campion mondial de juniori în 2016.

Bogdan Marișca va bifa în 2020 sezonul consecutiv cu numărul 27 în Campionatul Național de Raliuri Betano, iar obiectivul său principal este să sprijine Napoca Rally Academy să continue dominația în clasamentul pe echipe.

"Dacă acum 26 de ani m-ar fi intrebat cineva dacă mi-aș dori să  fiu prezent atâția ani în raliuri, aș fi semnat cu ochii inchiși! Revenind la 2020, nu vom avea  un program full, ci unul  parțial, iar prima etapă la care mergem este Brașov & Harghita. Nu avem un obiectiv specific, vom merge să ne distrăm, să încercăm să contribuim la spectacol și evident să-i sprijinim pe mai tinerii noștri colegi din NRA”, a spus acesta.

Reclamă
Reclamă

Bogdan Marișca și Simone Tempestini se luptă pentru titlul național

Deși va absenta la etapa de debut, Raliul Argeșului, Marișca nu a ascuns însă faptul că își dorește inclusiv să încheie sezonul pe podiumul general. „În funcție de cum va fi campionatul ne-am bucura și să fim pe podium la sfârșit. Cât despre mașină, vom concura cu același model de care ne-am bucurat în ultimii ani, Ford Fiesta R5, o mașină care ne-a plăcut foarte mult și cu care ne-am înțeles foarte bine. La final, aș vrea să le urez baftă tuturor colegilor mei care vor fi la start și chiar dacă se anunță un  sezon greu, am convingerea ca va fi si interesant”, a adăugat dublul campion absolut, care va miza în continuare pe copiloții săi Sebastian Itu și Borbely Karoly.

Juniorul campion Norbert Maior va avea ca target, cu noua mașina de rally 4, câștigarea campionatului la 2 roți motrice și un loc cât mai sus in clasamentul general.

NRA continuă și în acestă perioadă să facă eforturi să susțină tinere talente la clase competiționale mai mici și sportivi deosebiți.  Astfel, echipa confirmă sprijinirea lui Ciprian Lupu, singurul pilot pe scaun cu rotile din Europa de Est în provocarea lui de a fi tot mai rapid și la Campionatul de Raliu și la cel de Viteză în Coastă. De asemenea, NRA va susține un debutant in Campionatul Național de Raliuri la Cupa Dacia, și anume pe Victor Supuran.

Reclamă

Programele internaționale ale lui Simone Tempestini și Norbert Maior, din păcate, nu sunt încă confirmate, dar NRA va încerca să facă tot posibilul, împreună cu partenerii implicați pentru a fi prezentă și peste hotare.  Iar pasul următor va trebui să fie pregătirea unui sezon 2021 la înălțimea așteptărilor tuturor pasionaților de motorsport din România.

“Anul 2020 este o mare provocare pentru toți actorii implicați în motorsport în România, dar știu că doar împreună vom reuși să ieșim mai puternici și la fel de optimiști. Și continuăm să alimentăm visul tinerilor implicați in sportul nostru, ca parte din misiunea pe care ne-am asumat-o încă de la înființare.  Stați lângă noi și ne vom bucura și anul acesta de pasiunea noastră!” a declarat Marco Tempestini, Manager al echipei NRA. 

Campionatul Național de Raliuri va debuta în acest weekend cu Raliul Argeșului, acolo unde s-au înscris nu mai puțin de 66 de echipaje.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga derby-ul dintre FCSB şi CFR?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:36 24 ian.
“Am discutat cu conducerea!” Ştefan Baiaram, anunţ despre oferta primită: “Cu siguranţă voi pleca”
23:29 24 ian.
Control antidoping după Universitatea Craiova – FC Botoșani. Patru jucători vizați
23:21 24 ian.
“Dă-i drumul, Gigi!” Giovanni Becali cere transferul lui Bîrligea pentru 7 milioane de euro!
22:56 24 ian.
Dennis Man, înlocuit după 45 de minute în PSV – NAC Breda! Nota primită după ce a lovit bara
22:53 24 ian.
Primul verdict după ce Ștefan Baiaram s-a accidentat în Universitatea Craiova – Botoșani: “Așa a fost să fie”
22:37 24 ian.
Golden State Warriors – Minnesota Timberwolves a fost reprogramat! NBA: “Siguranţa comunităţii din Minneapolis e prioritară”
1 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. AS Roma a transferat extrema lui Dan Șucu 2 Pensia umilitoare pe care o primeşte Mihai Neșu de la statul român. “Mi-e și rușine” 3 “Înţepat” de Mourinho, Cristi Chivu i-a dat replica celebrului antrenor portughez! 4 “Vei înjura FCSB?” Răspunsul dat de Olimpiu Moruţan a doua zi după ce a semnat cu Rapid 5 Naomi Osaka, OUT de la Australian Open după meciul câştigat cu scandal cu Sorana Cîrstea! Anunţul japonezei 6 Cartonaş roşu după Universitatea Craiova – FC Botoşani 2-0! Final de meci tenisonat pe Ion Oblemenco
Citește și