Au fost clipe emoţionante la Imola. Din cauza riscului infectării cu Covid-19, numai membrii familiei au putut participa la funerariile dublului campion mondial la clasa 125 cc (1985 şi 1987).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fausto Gresini, răpus de coronavirus

Fiul fostului mare pilot a oferit un discurs sfâşietor. "Ai fost motorul acestei familii care a dorit atât de mult să te îmbrăţişeze din nou şi să sărbătorească încă o victorie cu tine", a reacţionat Lorenzo Gresini, potrivit jurnaliştilor de la Corriere dello Sport.

Apropiaţii lui Fausto au adus, în altar, motocicleta şi casca celui care a obţinut rezultate uriaşe pe pistă. Aceştia au ţinut să asigure că echipa care poartă numele Gresini nu se va desfiinţa.

Două luni a stat internat în spital Fausto Gresini

Fausto Gresini s-a infectat cu Covid-19 înainte de Crăciun şi era internat în spital încă de pe 27 decembrie. În urmă cu două săptămâni, fiul său, Lorenzo, a transmis: "tata este conştient şi stabil". Din păcate, au apărut complicaţii şi medicii nu au mai putut face nimic.

"Știrea pe care nu am fi vrut niciodată să o oferim și care, din păcate, suntem obligați să o împărtășim tuturor. După aproape două luni de luptă cu Covid-19, Fausto Gresini a murit, din păcate, la câteva zile după ce a împlinit 60 de ani", a fost comunicat remis pe 23 februarie de echipa care a fost condusă chiar de fostul mare pilot.