AS.ro Home
Foto: Familia Noyes
Când s-a trezit, totul era ciudat.
A deschis ochii, cu greu, dar lumina l-a orbit. I-a închis la loc.
A zis că dacă va clipi, va fi mai ușor. A făcut asta de trei ori. I s-a părut o eternitate.
”Alb, negru, alb, iar negru”. Acestea sunt cuvintele prin care Kenny Noyes, 42 de ani, descrie întoarcerea la viață. Nimic nu e exagerat, nimic nu e înfloritură. La șase ani de la accidentul ce l-a dus, pentru ceva timp, aproape de Câmpiile Elizee, fostul pilot de motociclsim povestește, într-o biografie, cum a fost la o roată distanță de a părăsi acestă lume, după tragedia pentrecută pe Circuitul de la Alcaniz, în timpul unor antrenamente din Campionatul Spaniei de Superbikes.
”Să te trezești din comă nu e chiar asemănător cu ce vezi prin filme”, are puterea să glumească, acum, Kenny Noyes. 17 zile în comă profundă. ”Glasgow 3”, aceasta este denumirea pentru cea mai severă formă. Când a deschis ochii habar nu avea cine era, nici unde se află! ”Cel mult îmi aminteam că era pilot de motociclism, dar nu că suferisem un accident îngrozitor”, rememorează. Se gândea că are 16 ani. În realitate, ajunsese la 36! În primele șase luni nu și-a recunoscut, nici măcar pentru o clipă, soția, pe Iana. Vedea o ”doamnă grijulie”, așezată, mai mereu, pe un scaun lângă patul de spital, dar nu prea pricepea cine este. Ea, alături de al său frate, Danny, au fost cei care l-au susținut necondiționat. Și care l-au încurajat să scrie ”Provocările din Superbike, Moto 2 și Glasgow 3”, o autobiografie ce va fi lansată pe 15 decembrie, la Barcelona.
Noyes, fiul fostului pilot dar și ziarist Dennis Noyes, a venit pe lume la Barcelona, a crescut în nordul Madridului și s-a ridicat copăcel în Borrego Springs, California. Aici s-a apucat să alerge pe motociclete, câștigând campionatul americam de flat track, unul de mare viteză, ce se dispută pe circuite ovale, foarte populare de cealaltă parte a Atlanticului. Când s-a întors în Spania, s-a apucat serios de moto, ajungând, la 31 de ani, în ”Mondialul” de Motociclism, la ”Jack&Jones”, cu Antonio Banderas ca imagine. Un ”pole” la Le Mans, un loc cinci la Cheste. Nu avea cum să supravițuiască doar cu acest bagaj pe acolo, așa că s-a reîntors în Campionatul Spaniei. Doi ani mai târziu, cucerea ”Superbikes” din patria lui Cervantes. Devenea numărul 1 din echipă. Apoi… 5 iulie 2015…
”Kenny nu o să se mai întoarcă niciodată!”
Cu o zi înainte, Iana, care observase că pilotul nu e prea ok cu tipul acela de motocicletă, l-a întrebat dacă merită riscurile. ”În ce sens?”, a replicat Kenny. ”Păi nu te prea ascultă, presiunea e prea mare, merită?” ”Nu e vorba dacă merită sau nu, asta e pasiunea mea”, a venit răspunsul. Femeia n-a mai continuat, dar se jură că în noaptea aceea n-a închis un ochi.
Duminică, la antrenamentele de dimineață, înainte de cursă, Noyes s-a ciocnit de un alt pilot care ieșea pe pistă. Căderea n-a fost atât de gravă, dar al său Kawasaki avea să-l lovească în cap. Politraumatism cranio-cerebral grav. Nu-și mai aduce aminte de acele clipe, așa că a cerut să vadă înregistrarea. ”M-am uitat de mai bine de 40 de ori. Voiam să am totul clar în mintea mea”. Asta se petrecea în primăvara lui 2016, după ce stătuse mai bine de o lună la ”Terapie Intensivă” în Zaragoza și, de aici, alte sute de zile la ”Institutul Guttmann”, un centru de neuroreabilitare. „Niciodată nu ești pregătit pentru ceea ce găsești aici”, a scris el, cu cele două degete arătătoare de la fiecare mână și cu o răbdare de fier. ”Kenny nu o să se mai întoarcă niciodată”, a auzit familia. Auzea, era conștient, dar nu prezent. Stare vegetativă.
Familia a crezut că cele 30 de minute de recuperare pe zi nu-s suficiente. Așa că s-a trecut la… 24 de ore. A evoluat bine în 2016, dar a avut nevoie de ceva timp pentru a redeveni adult, pentru că se simțea ca un copilaș. Operații, tratamente…
Azi, la șase ani de atunci, Kenny, care merge, cu dificultate și vorbește la fel de greu, merge înainte cu proiectul ”Noyes Camp”, o școală de pilotaj ce oferă cursuri de colaborare cu circuitul Cheste. Și are o viață. Mai mult sau mai puțin normal, dar viață…
Loading ...
