Închide meniul
Foto

Cristi Borcea are din nou probleme cu legea. Soțul Valentinei Pelinel, acuzat în același dosar cu Dragoș Săvulescu. Prejudiciul uriaș adus statului român

Antena Sport Publicat: 15 martie 2022, 20:18

Cristi Borcea are din nou probleme cu legea. Soțul Valentinei Pelinel, acuzat în același dosar cu Dragoș Săvulescu. Prejudiciul uriaș adus statului român

Colaj Hepta

Cristi Borcea este citat într-un dosar de la Constanța, alături de Dragoș Săvulescu. Procesul are legătură cu scandalul terenurilor din județul Constanța, în care nume sonore au primit condamnări uriașe.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cristi Borcea, acuzat în același dosar cu Dragoș Săvulescu

În dosarul respectiv, Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, la trei ani de închisoare pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, la trei ani de interzicere a unor drepturi, precum şi la confiscarea sumei de 957.107 euro.

Dragoş Săvulescu a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare. În cadrul procesului respectiv, magistrații au decis ca terenurile furate să revină în proprietatea Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa și a Statului Român.

Borcea mai este implicat într-un proces, deschis chiar de el. Soțul Valentinei Pelinel încearcă să obțină anularea unei sancțiuni contravenționale.

Cristi Borcea nu mai vrea să revină în fotbal

Fanii lui Dinamo speră să îl convingă pe Borcea să revină la echipă, mai ales că gruparea din Ștefan cel Mare are mare nevoie de ajutor pe plan financiar. Clubul a intrat în insolvență și are datorii totale de 8 milioane de euro. Riscă să nu primească licența pentru sezonul viitor.

Reclamă
Reclamă

Cristi Borcea nici nu vrea să audă de o revenire la Dinamo, mai ales din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat după cei 14 ani în care a fost acționar majoritar. Echipa a cucerit, în acea perioadă, 4 titluri, 6 Cupe ale României și 2 Supercupe.

Fostul patron de la Dinamo continuă să fie unul dintre cei mai bogați români. A încheiat 2020 cu o avere de aproximativ 82 de milioane de euro.

Dragoș Săvulescu nu vrea să mai audă de România!

Dragoș Săvulescu a avut o nouă ieșire publică după ce a trăit un adevărat șoc în vacanța pe care a petrecut-o în Mykonos. Fostul acționar al lui Dinamo a fost arestat de greci și a fost pe punctul de a fi extrădat în România, acolo unde ar avea ar avea de ispăşit o condamnare de cinci ani şi şase luni cu executare în dosarul retrocedărilor plajelor din Mamaia.

Reclamă

Omul de afaceri a avut câștig de cauză la Curtea de Apel și s-a întors la Napoli, acolo unde s-a stabilit alături de soția lui, Angela Martini. Săvulescu tocmai a împlinit 48 de ani și anunță că nu ia în calcul să se întoarcă în București. În schimb, a dat în judecată România la CEDO.

Odată ce am apucat să simt ce e normalitatea mi-e greu să revin. În România nu văd decât lupte, foarte multă ură, invidie (…). Toate persoanele care reușesc în România sunt condamnate, puse la pământ de către presă inițial. Toată ura din România e pusă asupra lor. Nu pot fi altfel decât urât într-o țară ca România. Am obosit de câtă nedreptate am văzut public la adresa mea. S-a umplut paharul în urma episodului cu Grecia„, a declarat Dragoș Săvulescu pentru evz.ro.

Fostul conducător de la Dinamo anunță că nu mai are încredere în justiția din România și că exclude varianta de a se întoarce în țară, alături de Angela Martini. Fotomodelul ar avea probleme de sănătate după ceea ce s-a întâmplat pe „insula milionarilor”. „Soţia mea nu poate dormi şi mânca!”, a transmis Săvulescu, în momentul în care a scăpat de controlul judiciar.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Îl va transfera Gigi Becali pe Dennis Politic la FCSB?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
23:22

Leo Grozavu şi-a făcut praf echipa! Cuvinte dure după înfrângerea cu Sepsi: „Am arătat debusolaţi”

23:14

Ianis Hagi, aproape de transferul carierei. Unde ar urma să joace fiul „Regelui”, după plecarea de la Rangers

22:49

Măsurile speciale anunţate de Jandarmerie, înaintea derby-ului Dinamo – Rapid. Peste 50 de suporteri au interdicţie pe stadion

22:18

S-a decis soarta lui Elias Charalambous! Mihai Stoica a făcut totul public. Anunţ şi despre Vlad Chiricheş

22:00

VideoJurnal AntenaSport | Derby-uri de senzaţie la Cupa Duckadam

21:42

Mirel Rădoi, mesaj direct pentru fani! Ce trebuie să facă la meciul cu CFR Cluj: „Sunt dezamăgit”

1 UPDATEIonel Ganea, implicat într-un grav accident rutier. Fiul fostului internaţional, în stare gravă la spital 2 Ce sport practică Papa Leon al XIV-lea, noul Suveran Pontif: „Mă consider un jucător amator” 3 „Să mănânce 10 mici, să bea o bere” Un patron din Liga 1 vrea să îl transfere pe Constantin Budescu 4 Benfica – Sporting LIVE VIDEO (sâmbătă, 20:00). Meci uriaş pentru titlu în Liga Portugal 5 Dinamo are concurenţă! Oferta de 500.000 primită de FCSB pentru Alexandru Musi din Liga 1 6 Gigi Becali a făcut o ofertă pentru Dennis Politic! Răspunsul pe care i l-a dat Andrei Nicolescu
Citește și