Gigi Becali, o nouă declaraţie controversată: "Toate miliardele de Covid nu se apropie de mine!" Motivul pentru care nu poartă mască
De Antena Sport
Publicat: 27.07.2020, 18:20
Actualizat: 11.05.2021, 19:43
„Păi ce, Dumnezeu l-a făcut pe om cu mască? L-a făcut fără mască! Păi ele poartă, da! Pe fata aia mică am văzut-o cu mască, şi pe cea mijlocie. Şi nevastă-mea poartă mască, ele poartă, numai eu nu port. Eu nu port pentru că mă duc la Sfântul Maslu. Toate miliardele de Covid nu o să se apropie de mine„, a spus Gigi Becali la Antena 3.
Cele 100.000 de pastile cumpărate de Gigi Becali au fost scoase din vamă
Gigi Becali a anunţat că cele 100.000 de pastile de Arbidol cumpărate au fost scoase din vamă, după ce mai multe luni de zile au fost blocate.
„Deja le-am scos din vamă. Medicamentele le-am dat la spitale, o parte au ajuns în Iaşi. Medicii de la clinica mea mi-au spus să propun Ministerului Sănătăţii să la 50 de bolnavi cu Covid să-i tratăm noi şi 50 să-i trateze ei şi după aia să vedem ce se întâmplă şi cu ăia şi cu ăia„, a spus Gigi Becali la Antena 3.