Chile şi Peru cer excluderea Ecuadorului de la Cupa Mondială 2022. De la ce a pornit totul

Dan Roșu Publicat: 1 octombrie 2022, 11:49

Comentarii
Chile şi Peru cer excluderea Ecuadorului de la Cupa Mondială 2022. De la ce a pornit totul

Echipa Ecuadorului, înaintea unui meci cu Japonia / Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Chile şi Peru cer excluderea Ecuadorului de la Cupa Mondială 2022. Cele două federaţii s-au adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, pentru a cere anularea calificării Ecuadorului la Cupa Mondială de fotbal din acest an, ultima lor cale de atac, după ce au eşuat în faţa FIFA, informează AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De mai multe luni, cele două federaţii sud-americane contestă validitatea naţionalităţii ecuadoriene a jucătorului Byron Castillo, care a evoluat în preliminariile CM 2022.

Ele au sesizat mai întâi Comisia de Apel a FIFA, care a respins demersul lor în primă instanţă, în iunie, iar apoi în apel, la jumătatea acestei luni.

Chile şi Peru cer excluderea Ecuadorului de la Cupa Mondială 2022

Federaţiile din Chile şi Peru solicită acum ca TAS, care „îşi pregăteşte” calendarul procedural, să tranşeze litigiul „cel mai târziu pe 10 noiembrie”.

Prin acest demers, Peru intenţionează să recupereze biletul Ecuadorului pentru turneul final din Qatar, în timp ce Chile doreşte ca cele opt meciuri jucate de Byron Castillo în calificări să fie declarate pierdute de Ecuador, ceea ce i-ar repune pe chilieni pe locul al patrulea în preliminariile sud-americane, sinonim cu calificarea la CM 2022.

Reclamă
Reclamă

„Este necesar ca un organism juridic precum TAS să examineze situaţia şi să acţioneze în conformitate cu legea”, a declarat secretarul general adjunct al Federaţiei peruane de fotbal, Sabrina Martin.

Chile a sesizat FIFA în luna mai

„Nu căutăm un avantaj extrasportiv”, dar punctele ar trebui atribuite naţionalei Peru şi cu echipei Chile, „dacă se dovedeşte folosirea de documente false” de către jucătorul selecţionatei Ecuadorului, a estimat FPF într-un comunicat.

Chile a sesizat FIFA în luna mai pentru „utilizarea unui certificat de naştere fals, declaraţie falsă privind vârsta şi naţionalitate falsă” în cazul lui Byron Castillo.

Reclamă

Federaţia chiliană a asigurat atunci că „există nenumărate dovezi că jucătorul s-a născut în Columbia, în oraşul Tumaco pe 25 iulie 1995 şi nu pe 10 noiembrie 1998 în oraşul ecuadorian Playas”.

Federaţia ecuadoriană de fotbal (FEF) a respins aceste acuzaţii, asigurând că Byron Castillo este „înregistrat în mod corespunzător la autoritatea juridică competentă” şi are „toate actele în regulă”.

Castillo, fundaşul dreapta al echipei ecuadoriene Barcelona Guayaquil, a jucat în cele două meciuri din preliminariile CM 2022 împotriva Chile. Dacă ar fi câştigat „la masa verde” cele două partide, Chile ar fi putut încheia pe locul 4 grupa de calificare, obţinând biletele pentru Mondialul din Qatar. Byron Castillo a evoluat în total în opt meciuri din preliminariile CM 2022.

Peru, care a încheiat preliminariile sud-americane pe locul al cincilea, a pierdut barajul internaţional cu Australia (4-5 la lovituri de departajare), pentru calificarea la Mondialul din Qatar.

Selecţionata Ecuadorului a fost repartizată în Grupa A a Cupei Mondiale 2022, din care mai fac parte Qatar, Olanda şi Senegal.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:40

Europa League, etapa 1 | Darius Olaru, titular în Viktoria Plzen – Union SG. Toate meciurile zilei

23:33

Veste proastă pentru FCSB: OUT pentru 2026! „N-are sens să riscăm”

23:28

Dinamo, egal dramatic în Liga Campionilor cu Aarhus! Vujovic a lovit bara în ultimul minut

23:19

Echipa din Liga 1 cu care ţine Siegfried Mureșan, propunerea de premier a lui Nicuşor Dan

22:47

FotoEchipa care n-a mai jucat în prima ligă de 34 de ani tocmai a debutat în Europa League!

22:31

Fotbalistul de 18 ani, cotat la 100.000.000 de euro, pe lista celor mai importante cluburi din Europa

1 „Cel mai bun jucător al României” a semnat gratis cu FCSB. Anunţul lui Gigi Becali 2 Gheorghe Mustaţă a anunţat care va fi noul antrenor de la FCSB: „Voi merge personal la el” 3 Cristiano Ronaldo, aproape de revenirea în Europa! Ar putea semna cu o echipă importantă, pe un salariu uriaş 4 Atletico a cedat! Julian Alvarez, lăsat să plece chiar și la Barcelona! Cu o singură condiție 5 Gigi Becali s-a hotărât: cine sunt cei doi candidați pentru înlocuirea lui Marius Baciu la FCSB 6 „Infern” pentru FCSB la derby-ul cu Universitatea Craiova. Ce-i așteaptă pe roș-albaștri în Bănie
Citește și