CM 2022 | Cristiano Ronaldo, la ora de sinceritate! „Cui i-ai da premiul pentru omul meciului?”. Ce a răspuns starul lusitan, după Portugalia – Ghana 3-2

De Cosmin Cioboată
Publicat: 25.11.2022, 9:24
Actualizat: 25.11.2022, 13:39

Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care înscrie la 5 Campionate Mondiale

Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care înscrie la 5 Campionate Mondiale / Profimedia

Cristiano Ronaldo s-a aflat la ora de sinceritate, după meciul Portugalia – Ghana 3-2, de la Cupa Mondială din Qatar. Starul lusitan a marcat primul gol al partidei, din penalty, și a bifat două recorduri fabuloase.

Reclamă

FIFA l-a desemnat omul meciului, dar Cristiano Ronaldo consideră că oricare dintre coechipierii săi ar fi meritat să câștige premiul respectiv.

Reclamă

CM 2022 | Cristiano Ronaldo, la ora de sinceritate după Portugalia – Ghana 3-2

Cristiano Ronaldo și-a lăudat echipa pentru prestația din meciul de debut de la Campionatul Mondial.

Joao Felix (78′) și Rafael Leao (80′) au marcat celelalte două goluri ale Portugaliei, din pasele lui Bruno Fernandes. De cealaltă parte, Andre Ayew (73′) și Osman Bukari (89′) au punctat pentru Ghana.

CR7 a fost întrebat cărui coleg i-ar oferi titlul pentru omul meciului, dacă ar putea. Căpitanul lusitanilor a oferit un răspuns sincer, după victoria muncită cu Ghana.

„I l-aș da lui Joao Felix, Bruno Fernandes, Danilo, oricăruia dintre ei. L-aș da întregii echipe deoarece cu toții au luptat din greu”, a spus Cristiano Ronaldo, după Portugalia – Ghana 3-2.

Cristiano Ronaldo, primul jucător care înscrie la 5 Cupe Mondiale!

Cristiano Ronaldo a deschis scorul în Portugalia – Ghana, dintr-un penalty obținut tot de el. Grație golului din minutul 65, atacantul de 37 de ani a bifat două recorduri fantastice.

CR7 a devenit primul jucător care înscrie la 5 Campionate Mondiale. Portughezul mai marcase la turneele finale din 2006, 2010, 2014 și 2018.

În același timp, Ronaldo a devenit cel mai în vârstă marcator al Portugaliei la Cupa Mondială, la 37 de ani și 295 de zile. Atacantul lusitan deținea deja recordul pentru cel mai tânăr marcator din istoria naționalei sale, la Campionatul Mondial.

CR7 avea 21 de ani și 132 de zile când a înscris la Mondialul din 2006, din Germania.

Cristiano Ronaldo a caracterizat drept „o mare mândrie” faptul că a devenit primul fotbalist care înscrie la 5 turnee diferite ale Campionatului Mondial.

„Este un moment frumos, la a 5-a mea Cupă Mondială. Am câștigat, am pornit cu dreptul, a fost o victorie foarte importantă.

Știm că în aceste competiții câștigarea primului meci era crucial. Un alt record, sunt singurul jucător care a marcat în cinci Cupe Mondiale consecutive, asta pentru mine este o mare mândrie. A fost greu, dar am fost câștigat pe merit! După cum am spus, am vrut să începem cu dreptul. Am câștigat, am jucat bine, am ajutat echipa”, a spus Cristiano Ronaldo, conform ojogo.pt.

Cristiano Ronaldo, în lacrimi înainte de Portugalia – Ghana 3-2

Cristiano Ronaldo a fost în lacrimi, înainte de startul partidei dintre Portugalia şi Ghana. Starul lusitan se află la ultima participare la un Campionat Mondial din carieră, Cupa Mondială fiind singurul trofeu care-i lipseşte dintr-un palmares incredibil!

Cristiano Ronaldo nu s-a mai putut abţine şi şi-a dat frâu liber emoţiilor, înainte de debutul la Campionatul Mondial din Qatar. Starul lusitan a început să plângă în momentul intonării imnului Portugaliei, înaintea fluierului de start din partida cu Ghana!

Ronaldo a anunţat că turneul final din Qatar va fi ultima Cupă Mondială din carieră. Acesta se află la a cincea participare, însă nu a reuşit să ajungă niciodată într-o finală. Totodată, starul care recent şi-a încheiat înţelegerea cu Manchester United, a anunţat că dacă va deveni campion mondial, va pune ghetele în cui!

Cum arată în timp real clasamentele grupelor de la Cupa Mondială

Clasament Grupa A

Clasament Grupa B

Clasament Grupa C

Clasament Grupa D

Clasament Grupa E

Clasament Grupa F

Clasament Grupa G

Clasament Grupa H

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s