Cine sunt West Ham, Anderlecht și Silkeborg, adversarele FCSB-ului din „grupa morții” din Conference League

De Alexandru Ivan
Publicat: 26.08.2022, 16:49

Jucătorii lui West Ham, în timpul unui meci

FCSB, grupă infernală în Conference League

Jucătorii lui West Ham, în timpul unui meci / Profimedia

Sorții nu au ținut cu FCSB la tragerea la sorți a grupelor Conference League, unde au trimis-o într-o grupă cu West Ham, Anderlecht și Silkeborg.

Reclamă

West Ham este de departe favorită la primul loc în grupă. Echipa londoneză are un lot cotat la aproape 400 de milioane de euro. Gruparea pregătită de David Moyes a ajuns în semifinalele Europa League în stagiunea precedentă și a terminat pe poziția a șaptea în Premier League.

Reclamă

Cine sunt West Ham, Anderlecht și Silkeborg, adversarele FCSB-ului din „grupa morții” din Conference League

Cel mai valoros jucător de la West Ham este englezul Declan Rice, căpitanul echipei, cotat la 80 de milioane de euro. Cehul Tomas Soucek e evaluat la 45 de milioane de euro, englezul Jarrod Bowen e cotat la 42 de milioane de euro.

Antrenorul David Moyes, în vârstă de 59 de ani, o pregătește pe West Ham din decembrie 2019. De-a lungul carierei le-a mai pregătit pe Sunderland, Real Sociedad, Manchester United, Everton și Preston.

West Ham a început slab actuala stagiune din Premier League, având trei înfrângeri din tot atâtea meciuri. Londonezii s-au mai întâlnit de două ori cu o echipă românească, pe Astra, în preliminariile Europa League, și au pierdut de fiecare dată.

FCSB luptă cu Anderlecht pentru locul secund

Dacă West Ham vine din galaxia bogaților, Anderlecht este, pe hârtie, adversarul cu care FCSB își va disputa poziția secundă în grupă.

Anderlecht e cea mai de tradiție formație din Belgia, însă nu a mai câștigat campionatul intern de cinci ani. În sezonul trecut a terminat pe poziția a treia, în spatele rivalelor Club Brugge și Royale Union.

Lotul lui Anderlecht are o valoare de 88 de milioane de euro. Cel mai valoros jucător este puștiul portughez Fabio Silva, în vârstă de 20 de ani, cotat la 15 milioane de euro. Acesta e împrumutat de la Wolves, după ce englezii au plătit pentru el peste 40 de milioane de euro ca să-l ia de la Porto.

Decarul Yari Verschaeren, 21 de ani, este cotat la 13 milioane de euro. Sebastiano Esposito, 20 de ani, e împrumutat de la Inter Milano.

Antrenorul Felice Mazzu, în vârstă de 56 de ani, le-a mai antrenat pe Royale Union, Genk și Charleroi.

Silkeborg, lot mai slab decât al FCSB-ului

Silkeborg este cel mai accesibil adversar al FCSB-ului, pe hârtie. Danezii au lot cotat la 11 milioane de euro, în comparație cu cele 33 de milioane de euro, atât cât valorează echipa vicecampioanei României.

Cel mai valoros jucător al danezilor e mijlocașul Sebastian Jorgensen, cotat la două milioane de euro.

Antrenorul Kent Nielsen, în vârstă de 60 de ani, o pregătește pe Silkeborg din iulie 2019.

Silkeborg a terminat pe locul șase în sezonul precedent în Danemarca. În prezent, Silkeborg e lider în campionatul intern, după șase etape disputate.

 

Reclamă
Recomandări

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
20:32 FotoAverea lui Ionuţ Negoiţă a „explodat”! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români! 20:11 Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de la Madrid! Seria incredibilă a spaniolului, încheiată de Andrey Rublev 19:58 „Rămâne Mitriţă?” Mihai Rotaru a dat răspunsul la întrebarea care îi frământă cel mai tare pe suporterii Universităţii Craiova! 19:26 Fanii FCSB-ului iau cu asalt Arena Naţională la meciul cu CFR Cluj! Mihai Stoica a anunţat câte bilete s-au vândut în numai o oră 19:26 Horaţiu Moldovan a primit o veste uriaşă din Spania! Decizia luată de Diego Simeone şi Atletico Madrid 18:57 Transferurile de milioane de euro ale lui Dan Şucu la Rapid, făcute praf: „Să ne mai lase. Are dreptate Gigi Becali” 18:36 Programul complet al F1 Academy™ de la Miami! Antrenamentele, calificările şi cursele se văd LIVE STREAM în AntenaPLAY 18:12 Un fost preşedinte al Rapidului a reacţionat după comunicatul lui Dan Şucu: „E dezinformat, manipulat” 17:20 Novak Djokovic, decizie radicală înainte de turneul de la Roma! Sârbul a concediat încă un membru din staff-ul său 17:06 FotoMădălina Ghenea, cel mai „fierbinte” pictorial după despărţirea de Grigor Dimitrov! Fanii au înroşit butonul de like! Vezi toate știrile

Ce zodii sunt în luna mai. Calitățile și defectele persoanelor născute în mai

Zodii care pot pune capăt unei relații toxice pe 1 mai 2024. Nativii care vor afla adevăratele sentimente ale partenerilor

Citește și