„Dumnezeu să ne ierte!”. Mihai Stoica, prima reacție după ce Edi Iordănescu și-a dat demisia de la FCSB. Ce va face pe toată durata Postului Bucuriei
De Antena Sport
Publicat: 14.11.2021, 22:35
Managerul general de la FCSB a evitat să îi transmită un mesaj public lui Edi Iordănescu. Le-a transmis însă urmăritorilor lui că, de luni, va evita să mai intre pe rețelele de socializare. Va face asta pe toată durata Postului Bucuriei.
Mihai Stoica: „Îi rog pe toți cei cărora le-am greșit să mă ierte”
„Pe toată durata Postului Bucuriei nu voi mai intra pe rețelele de socializare, nu voi citi mesaje, nu înainte de a-i ruga azi, după Vecernia Iertării, pe toți cei cărora le-am greșit să mă ierte.
Post binecuvântat tuturor! Dumnezeu să ne ierte și să ne binecuvânteze pe toți!„, a reacționat oficialul lui FCSB.
Cu scurt timp înainte, MM a postat o imagine din fața unei mănăstiri. „Post cu folos duhovnicesc tuturor„, a transmis Mihai Stoica.
Decizia luată de managerul general al roș-albaștrilor nu poate fi decât pe placul patronului. Gigi Becali este cunoscut pentru atașamentul său față de biserică. Omul de afaceri a tot afirmat, în acest an, că își dorește să se călugărească.
Gigi Becali a anunțat că Edi Iordănescu ar putea deveni selecționerul României
Gigi Becali a dezvăluit că Edi Iordănescu ar putea ajunge pe banca naţionalei după despărţirea de FCSB. „Nu m-a sunat nimeni de acolo”, susţine fostul antrenor al roş-albaştrilor, care totuşi are şanse mari să îi ia locul lui Mirel Rădoi.
”Eu nu am nicio ofertă în momentul acesta. Nu m-a sunat nimeni de la națională și asta pot proba cei de acolo. Eu nu am vrut să plec de la FCSB. Am avut două oferte în ultima lună, ambele de afară. Una dintre echipe îmi plătea și clauza de reziliere.
Gigi putea să facă bani dacă îmi spunea că nu mă mai vrea. Iar eu am refuzat ambele oferte, încă de la primul telefon. Agenții pot confirma”, a declarat Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu a acceptat să plece de la FCSB fără a-i fi plătită clauza de reziliere, de 500.000 de euro.
- Mihai Stoica, prima reacție după demisia lui Edi Iordănescu
- Ce mesaj a transmis managerul general al lui FCSB
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY